Săptămâna ecumenică de rugăciune

Bisericile creştine din întreaga lume organizează, de astăzi, 18 ianuarie până pe 25 ianuarie, seri de rugăciune pentru unitatea creştină, sub genericul „Voi sunteţi martorii acestora”.

În Arhiepiscopia Aradului, această acţiune se va desfăşura, ca şi în alţi ani, împreună cu bisericile istorice: Romano şi Greco-Catolică, Evanghelică Luterană şi Reformată, în comunităţi unde există deja o tradiţie. În municipiul Arad, Săptămâna de Rugăciune se va desfăşura după următorul program:

– Miercuri, 20 ianuarie: – orele 11:30 – biserica Parohiei Ortodoxă Sârbă-Centru

– orele 17:30 – biserica Parohiei Romano-Catolice-Centru

– Joi, 21 ianuarie: – orele 17:00 – biserica Parohiei Reformate – Str. Mihai Eminescu

– Vineri, 22 ianuarie: – orele 17:30 – biserica Parohiei Greco-Catolice-Centru

– Duminică, 24 ianuarie: – orele 17:30 – biserica Parohiei Arad-Centru (Catedrala Veche)

După slujbă, reprezentanţii oficiali ai cultelor invitate vor putea prezenta mărturii asupra convieţuirii paşnice şi cooperării ecumenice locale sau regionale astăzi. În ceea ce priveşte prezenţa la rugăciunea ecumenică organizată de celelalte Biserici creştine, clericii ortodocşii români vor asista la rugăciunea acestora, fără implicare liturgică, iar, după rugăciune, vor putea rosti un cuvânt pe aceiaşi temă.

Lucrările Consiliului şi Adunării Eparhiale

În zilele de 15 şi 16 ianuarie a.c. la reşedinţa eparhială a Sfintei Arhiepiscopii a Aradului se vor desfăşura lucrările Consiliului Eparhial şi ale Adunării eparhiale, organisme care sunt convocate de către Chiriarh în şedinţă ordinară.

Consiliul Eparhial va prezenta şi analiza Rapoartele Generale de activitate pe anul 2009 ale sectoarelor: Administrativ-Bisericesc, Cultural-Educaţional, Social-Filantropic şi Economic, viaţa monahală, alte probleme ale vieţii bisericeşti din Eparhie, şi va iniţia Proiecte de Hotărâri pe care le va supune aprobării Adunării Eparhiale.

Adunarea Eparhială va analiza întreaga activitate a Eparhiei, Proiectele de Hotărâri ale secţiilor Consiliului Eparhial şi va stabili liniile directoare pentru activitatea eparhială pe viitor.

Chiriarhul Aradului în rugăciune cu şi pentru copii

Ieri, 10 ianuarie 2010, în Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae situat la demisolul Catedralei arădene, acolo unde au fost prezenţi aproximativ 100 copii, însoţiţi de părinţii lor. Înaltpreasfinţia Sa a dorit astfel să fie alături de cei mai mici dintre credincioşii Catedralei arădene care, începând de la Sărbătoarea Sfântului Nicolae a anului trecut, au propriul lor locaş de rugăciune şi de Împărtăşire cu Hristos prin cuvânt şi prin Sfânta Taină. Momentul ales a fost unul deosebit, fiind în vremea Praznicului Botezului Domnului şi, totodată, în Duminica Începutului propovăduirii Mântuitorului, motiv pentru care Chiriarhul le-a adresat copiilor şi tinerilor prezenţi câteva cuvinte de îndemn la ascultarea şi împlinirea cuvântului lui Dumnezeu, după modelul lui Hristos Însuşi, de a începe Noul An mai aproape de Dumnezeu şi de a fi cuminţi, rugându-L pe Tatăl Ceresc să le ajute în tot ceea ce vor săvârşi acasă, la şcoală şi în Biserică.

Pr. Mircea Bupte

Slujbă de mulţumire în bisericile arădene

În bisericile Arhiepiscopiei Aradului s-a săvârşit la momentul trecerii dintre ani slujba de mulţumire pentru darurile revărsate de Dumnezeu asupra credincioşilor în anul 2009 şi cu rugăciune pentru tot ce este de folos în anul care începe.

La Catedrala „Sfânta Treime” din Arad, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, alături de soborul preoţilor şi diaconilor şi în prezenţa bunilor credincioşi, a săvârşit această slujbă, rostind şi un cuvânt de învăţătură, în care a arătat semnificaţia prezenţei creştinului în biserică în asemenea momente, aceea de dorinţă de a fi din prima clipă a noului an sub acoperământul Bisericii, fiecare dintre noi putându-se regăsi în starea celor la care Evanghelia de la Te-Deum-ul de la Anul Nou face pomenire atunci când Mântuitorul zice: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca cap. 2, v. 18-19). Toţi cei prezenţi au primit binecuvântarea ierarhului lor, împărtăşirea păcii dorită de Însuşi Dumnezeu prin cântarea îngerilor din noaptea Naşterii Pruncului Iisus şi doririle de spor în tot lucrul bun, linişte şi bună înţelegere în familii şi întreolaltă, alături de tradiţionalul „La mulţi ani!”.

Pr. Mircea Bupte

Consilier Social

„2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din ziua de 18 iunie 2009, a luat în examinare referatul Cancelariei Sfântului Sinod în legătură cu proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2010 ca „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”.

Având în vedere că Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc în şedinţa din 13 mai 2009 şi-a însuşit iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a supune examinării şi aprobării Sfântului Sinod proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2010 ca „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”, în contextul aniversării în anul 2010 a 1685 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) şi a 125 de ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885);

Ţinând seama că pe baza discuţiilor din cadrul Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi a îndrumărilor Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru cu caracter naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2010 a proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat „2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”:

Având în vedere caracterul naţional bisericesc al acestui proiect de program-cadru cu importante implicaţii în apărarea dreptei credinţe, susţinerea activităţii misionar-pastorale, catehetic-predicatoriale, cultural-educative, a dialogului Bisericii cu societatea, precum şi necesitatea evidenţierii acestuia prin mijloacele media şi publicistice ale Bisericii noastre;

În urma discuţiilor care au avut loc şi la propunerea Comisiei teologice, liturgice şi didactice, Sfântul Sinod a hotărât:

1. Ia act şi aprobă iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel privind proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2010 ca „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”.

2. Aprobă programul-cadru naţional bisericesc iniţiat şi propus de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pentru realizarea proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat „2010 -Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”.

3. Aprobă ca în fiecare eparhie şi în fiecare şcoală teologică, ierarhii eparhioţi să ia măsurile necesare pentru a reflecta programul-cadru naţional bisericesc intitulat „2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”, prin acţiuni şi manifestări locale (media, publicistice, conferinţe, întruniri şi simpozioane pastorale, teologice, cultural-educative) pentru a sublinia importanţa Crezului Ortodox în viaţa Bisericii şi a credincioşilor, cu contribuţia profesorilor de teologie, a specialiştilor, a preoţilor şi monahilor, o atenţie specială acordându-se receptării acestui program de către tineret.

4. Aprobă republicarea într-un singur volum cu titlul „Autocefalia – libertate, demnitate şi responsabilitate” a lucrării intitulată „ Centenarul Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române” (EIBMO, Bucureşti, 1987), precum şi a capitolului „Autocefalie”, din lucrarea intitulată „Autocefalie, Patriarhie, Slujire Sfântă” (EIBMO, Bucureşti, 1995), inclusiv republicarea bilingvă a Tomosului de recunoaştere a Autocefaliei (1885) şi a Tomosului de ridicare la rangul de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române (1925) – într-o nouă traducere după originalul grecesc, volum îmbogăţit cu studii şi articole de dată recentă privind autocefalia în viaţa Ortodoxiei româneşti şi în dialogul panortodox.

5. Aprobă elaborarea şi publicarea unui volum intitulat „Viaţa şi activitatea (Sinaxarul) Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325)”, care va
cuprinde lista participanţilor, inclusiv sfinţi dobrogeni, despre care există date şi consemnări în sinaxare, mineie, colecţii istorice etc.

6. Aprobă elaborarea şi publicarea unui album intitulat „Ortodoxia în arta sacră” care va cuprinde cele mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, mozaicuri, vitralii broderii, ţesături şi obiecte de orfevrărie ortodoxă, care să reflecte geneza şi contextul istoric al formulării învăţăturii de credinţă ortodoxe, sinoadele ecumenice şi sfinţii apărători ai Ortodoxiei.
În scopul pregătirii volumului „Ortodoxia în arta sacră”, eparhiile sunt rugate să comunice Editurii BASILICA numele şi adresa exactă a bisericilor parohiale şi a mânăstirilor unde se află icoane şi picturi cu reprezentări ale sinoadelor ecumenice.

7. Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, aprobă ca la Conferinţa pastoral-misionară semestrială de primăvară din anul 2010 să se trateze subiectul intitulat „2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”, cu următoarele subpuncte:

a. Istoria Crezului Ortodox (Simbolul Niceo-Constantinopolitan);

b. Locul Crezului Ortodox în cultul ortodox (text şi cântare bisericească);

c. Locul Crezului Ortodox în cateheza ortodoxă (inclusiv ora de Religie şi programul Hristos împărtăşit copiilor);

d. Crezul Ortodox în dialog cu alte Biserici Creştine (problema adaosului Filioque).

8. Aprobă ca la una din conferinţele preoţeşti administrative din partea a doua a anului 2010 să se trateze distinct tema „Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române”, sub toate aspectele redate la punctul 3 din programul-cadru naţional bisericesc.
Această hotărâre a Sfântului Sinod a fost comunicată şi Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române şi componentelor sale, Cabinetului Patriarhal, Sectorului teologic-educaţional al Administraţiei Patriarhale, precum şi Editurii, Tipografiei şi Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, în scopul aprofundării tuturor aspectelor şi adoptării măsurilor necesare pentru aducerea la îndeplinire la nivelul instituţiilor centrale bisericeşti.

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD

† D A N I E L


ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI, LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Ultima actualizare (Vineri, 01 Ianuarie 2010 15:23)

TAINĂ MINUNATĂ. Pastorala IPS Timotei Arhiepiscopul Aradului la Nașterea Domnului, Anul Mântuirii 2009

IUBIŢI FRAŢI ŞI SURORI ÎN HRISTOS DOMNUL

Contemplând evenimentul întrupării Fiului lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel exprimă cu entuziasm: “Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, s-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă”[5]. Fiecare afirmaţie corespunde unuia dintre momenteleevenimentului, întărită mereu de altele din viaţa Mântuitorului şi istoria bisericească. Unul dintre părinţii capadocieni, pe care îi cinstim deosebit pe tot parcursul acestui an, Sfântul Grigorie de Nyssa, în contextul celor prezentate spune următoarele: “Vorbesc despre marea taină a dreptei credinţe, prin care Dumnezeu S-a arătat în trup; despre Cel ce era în chipul lui Dumnezeu şi a petrecut între oameni în trup, cu faţă de rob; despre Cel care, după ce Şi-a însuşit ca pârgă firea pieritoare a trupului, pe care a luat-o asupra Sa prin fecioria nestricată, sfinţeşte împreună cu ea, întru nestricăciune, firea comună, prin cei ce se unesc cu El, prin împărtăşirea de taină, hrănind trupul Său, adică Biserica, şi articulând în chip cuvenit mădularele ce odrăslesc prin credinţă în trupul comun…Întemeierea Bisericii e creaţiunea lumii din nou: în ea, după cuvântul proorocului se creează cerul nou care este tăria credinţei în Hristos, precum zice Pavel (“Stâlp şi temelie a adevărului”); se întemeiază un pământ nou, care soarbe ploaia ce vine asupra lui; se plăsmuieşte un alt om, care se înnoieşte prin naşterea de sus, după chipului Celui ce l-a zidit pe el…”[6] În acord cu fratele său citat, marele capadocian, Sfântul Vasile zice cele ce urmează: “Evlavios lucru şi fără de saţiu este pentru un suflet iubitor de Dumnezeu să-şi aducă aminte necontenit de Dumnezeu; dar îndrăzneţ lucru este a vorbi de cele despre Dumnezeu, pentru că mintea nu se poate urca până la măsura vredniciei Lui, iar cuvântul, la rândul său exprimă slab cele pe care mintea le concepe. Dacă, deci, mintea noastră este mai prejos de înţelegerea măreţiei lui Dumnezeu, iar cuvântul este mai prejos decât mintea, nu este, oare, neapărată trebuinţă de tăcere, ca nu cumva prin slăbiciunea cuvintelor să punem în primejdie minunea vorbirii despre Dumnezeu ?…Nimeni nu e aşa de orbit ca să se înşele pe el însuşi atât de mult, încât să considere că s-a urcat pe cel mai înalt pisc al înţelegerii lui Dumnezeu, ci, cu atât va părea că propăşeşte în cunoaşterea lui Dumnezeu, cu atât mai mult va simţi neputinţa lui… Voi vorbi, dar despre Dumnezeu nu atât cât este şi ce este Dumnezeu, ci cât ne este nouă cu putinţă. Nu renunţăm să ne uităm la cer şi să-l privim atât cât putem, deşi nu putem străbate cu ochii locul cuprins între pământ şi cer ! Tot aşa şi acum, prin slabe cuvinte, să împlinim credinţa iar în tot cuvântul nostru să lăsăm să biruiască măreţia firii dumnezeieşti. Că nici limbile îngerilor, oricum ar fi ele, nici ale arhanghelilor, unite cu toată firea cea cuvântătoare, nu o vor putea ajunge decât în mică parte, necum să o egaleze întru totul”[7]. Apelând tot la un capadocian şi prieten apropiat cu cei amintiţi deja, Sfântul Grigorie de Nazianz, ascultăm următoarea învăţătură: “Nu ar mai fii naşterea Lui, dacă ar fii cuprinsă de mintea ta, care nu cunoşti nici propria-ţi naştere…mult te-ai obosit mai înainte ca să găseşti explicaţiile coagulării germenilor existenţei, ale formării, ale apariţiei, ale legăturii sufletului cu corpul, ale minţii cu sufletul, ale cuvântului cu mintea, mişcarea corpului, creşterea lui, asimilarea hranei, simţirea, memoria, amintirea şi celelalte din câte eşti alcătuit; şi cum unele din acestea aparţin celor două părţi ale omului, sufletului şi corpului, iar altele sunt împărţite între suflet şi corp şi pe altele le ia unul de la celălalt. Căci însuşirile a căror desăvârşire se face mai în urmă, îşi au legile lor puse deodată cu naşterea. Şi nici atunci să nu filosofezi despre naşterea lui Dumnezeu, că nu este lucru în afară de pericol. Căci dacă cunoşti naşterea ta, nu o cunoşti neapărat şi pe a lui Dumnezeu; iar dacă nu o cunoşti nici pe a ta, cum poţi să o cunoşti pe a lui Dumnezeu ? Căci cu cât este mai greu de închipuit Dumnezeu decât omul, cu atât este mai greu de înţeles cu mintea şi naşterea de sus decât naşterea ta. Iar dacă pentru că nu este cu putinţă de înţeles de mintea ta, din această pricină crezi că nici nu s-a născut, atunci este vremea să ştergi multe dintre lucrurile existente pe care nu le-ai înţeles cu mintea şi mai înainte de toate pe Dumnezeu însuşi; căci nu vei putea să spui ce este El, oricât de îndrăzneţ şi oricât de plin de suflet, ai fi tu când este vorba de lucruri de prisos”[8]. Desigur că, referinţa făcută este legată de naşterea din veci a Fiului lui Dumnezeu din Tatăl, dar cu aceeiaşi grijă trebuie privită şi cea în timp, din Sfânta Fecioară. Sintetizând gândirea Sfinţilor Părinţi în acest cadru, unul dintre teologii români conchide următoarele: “Iubirea maximă a lui Dumnezeu faţă de om se arată în dialogul în care intră şi rămâne în veci cu orice om care voieşte, prin asumarea umanităţii de către Fiul Său Cel Unul născut. Căci Acesta luând în ipostasul Său umanitatea noastră, se face şi ca purtător al ei, Fiul Tatălui. Şi aflându-se în legătură cu noi prin firea omenească comună ne face şi pe noi împreună Fii cu Sine ai Tatălui ţinând numai de noi să actualizăm această calitate dată nouă, sau iubirea lui Dumnezeu ca Tată faţă de noi şi a noastră faţă de Dumnezeu ca Tată. Astfel, a împăcat Iisus pe Dumnezeu cu oamenii la un nivel suprem, la nivelul relaţiei între Tată şi fii, sau de Frate şi fraţi… Fiul lui Dumnezeu se face şi se naşte ca om cu amândouă laturile, pentru că Se concepe dintr-o Fecioară, dar ia umanitatea adevărată dintr-o făptură omenească adevărată. Fiind făcut, e fără păcat ca Adam dinainte de cădere; fiind şi născut are totuşi şi stricăciunea din Adam de după cădere. Le uneşte pe amândouă pentru că se naşte din Fecioară. Numai aşa poate mântui pe om, murind pentru el, dar şi înviind… Umanitatea Mântuitorului era ridicată la starea la care aspiră firea noastră autentică. Nu s-ar fi putut concepe din Fecioară, dacă nu era umanitatea Cuvântului lui Dumnezeu şi n-ar fi fost fără de păcat, dacă nu s-ar fi conceput din Fecioară. Iar fiind fără de păcat şi asumată de Cuvântul lui Dumnezeu, umanitatea a putut fi mediul al întregii comunicabilităţi a Cuvântului, cu toate consecinţele ei[9]”. Găsim o corespondenţă pe înţelesul general în imnografia bisericească mai accesibilă credincioşilor şi anume: “Taina cea din veac ascunsă, şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat. Dumnezeu întrupându-se întru unire neamestecată, şi crucea de bunăvoie pentru noi primind, prin care înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre”[10]. Încă mai lămurit şi specific praznicului: “Taină minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl slăvim”[11]. Ancorând în lumea colindelor străbune, avem şi următoarea mărturie: “ Nouă azi ne-a răsărit // Mesia cel mult dorit // Din Fecioară S-a născut // Şi cu lapte S-a crescut // Şi cu scutec S-a-nfăşat // Şi în braţe S-a purtat // Şi ca robul S-a smerit // Şi pe noi ne-a mântuit // Domnul Iisus Hristos.[12]” Potrivit celor arătate la început, în legătură cu Crăciunul acestui an, ne amintim şi colindul: “În vârful a nouă meri, // Arde nouă lumânări, // Pică nouă picături // Trei de vin şi trei de mir, // Trei de apă limpejoară // Să-i facă de-o băişoară. // Dar în ea cine se scaldă, // Scaldă Bunul Dumnezeu // Se scaldă de Iordăneşte // Cu apă se limpezeşte // Cu sfânt mir se miruieşte // Cu vinul se-mpărtăşeşte // Dă-i Domnului Doamne”[13]. Admirăm aici modul expresiv în care înţelepciunea poporului a perceput taina mântuirii, referindu-se la starea paradisiacă, în care, după tradiţia populară, locul pomului cunoştinţei binelui şi a răului îl ocupă mărul prin însuşirile-i tainice la care se referă adesea refrenul unor colinde, anume “Florile dalbe, flori de măr”[14], apoi lumina conştiinţei şi materiile tainelor principale ale Bisericii, Botezul, Mirungerea şi Sfânta Euharistie, prin care firea omenească e înălţată la statura lui Hristos Domnul. Adăugăm şi colinda: “Ia sculaţi români plugari // Că vă vin colindători // Noaptea pe la cântători // Şi nu vin cu nici un rău // Ci-l aduc pe Dumnezeu // Să vă mântuie de rău // Dumnezeu adevărat // Cu lumină luminat // Florile dalbe, flori de măr”[15]. Ilustrând acum cele arătate, aducem laudă Sfintei Treimi, cugetând la naşterea din veci a Fiului din Tatăl, la starea cea dintâi a primului om, a cărui cădere a cerut spre ridicare trimiterea de către Dumnezeu Tatăl a Însuşi Fiului Său în lume prin naşterea din Preacurata Fecioară la restabilirea stării harice prin tainele Bisericii şi la înălţarea însăşi a vieţii duhovniceşti în Iisus Mântuitorul.

DREPTMĂRITORI CREŞTINI ŞI CREŞTINE,

Caracterul tainic al lucrărilor sfinte se impune vieţii duhovniceşti fiind nepătruns cu raţiunea dar primit cu simţirea sănătoasă. Spre ajungerea la cele dumnezeieşti e necesar un efort pe măsura cuvenită. Drept aceea, în rugăciunile Bisericii, găsim mereu îndemnul de a fi la înălţimea tainei ce se descoperă prin însăşi voinţa celui ce o lucrează, cerând la rândul său comuniunea. În acest înţeles, avem pildă chiar în imnele sărbătorii, astfel: “Uimitoare taină se săvârşeşte astăzi: firea se înnoieşte şi Dumnezeu Se face om, rămânând ceea ce era şi ceea ce nu era a luat, nesuferind nici amestecare, nici despărţire”[16] sau “Înţelepciunea, Cuvântul şi Puterea, Fiul şi strălucirea Tatălui, Hristos Dumnezeu, tăinuindu-Se de puterile cele cu mult mai presus de lume şi de cele ce sunt pe pământ şi întrupându-Se ne-a înoit pe noi, că S-a preaslăvit!”[17]. De asemenea, şi textul următor: “Maică te-ai făcut bunăvoinţei Tatălui, purtând în braţe pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat. Taina nu suferă cercetare; numai cu credinţă toţi o slăvim, grăind cu tine şi zicând: Netâlcuitule Doamne, slavă Ţie!”[18]Înţelegem aşadar taina “străină”, cum o numeşte o veche tălmăcire, prin comuniunea spirituală cu Dumnezeu şi cu oamenii. De fapt, această părtăşie în vremea din urmă şi ca întâmpinare a sfintelor sărbători de acum, am simţit-o prin evenimente de mare însemnătate pentru istoria Bisericii noastre. Aşa cum, de altfel, am luat la cunoştinţă, Patriarhia Română şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a unor eparhii cu o vechime de peste trei veacuri. Între acestea se numără şi eparhia din care facem parte, şi care, anul acesta a împlinit 303 ani. Ziua de 28 noiembrie a marcat local ceremonia proclamării prin tomos patriarhal a acestei hotărâri şi, de asemenea, de investitură a Chiriarhului cu insemnele titlului de arhiepiscop. Festivitatea a avut loc în Catedrala “Sfânta Treime” din Arad, după Sfânta Liturghie, săvârşită de către însuşi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un mărit sobor de ierarhi, în prezenţa autorităţilor de stat, a reprezentanţilor cultelor religioase, a preoţilor şi credincioşilor. A doua zi, Duminică, 29 noiembrie 2009, în biserica “Sfântul Nicolae” din Deva, tot după Sfânta Liturghie, săvârşită de Întâistătătorul Bisericii noastre, cu soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi şi cu prezenţa deja arătată s-a procedat potrivit hotărârii aceloraşi înalte foruri bisericeşti amintite la proclamarea, iarăşi prin tomos patriarhal, a nou înfiinţatei Episcopii a Devei şi Hunedoarei şi a înscăunării, cu gramata mitropolitană, a Preasfinţitului Părinte Gurie, ca titular. Aceasta după şaşe zeci de ani de împreună lucrare bisericească a celor două judeţe, Arad şi Hunedoara, în cadrul aceleiaşi eparhii. Momentele alese pentru împlinirea actelor menţionate au fost tocmai în ajunul praznicului Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, precum şi a Zilei Naţionale a României, ca mărturie a unităţii celor două eparhii sufragane ale Mitropoliei Banatului şi garanţie a conlucrării lor frăţeşti pe mai departe. La sfârşit de an, mulţumim bunului Dumnezeu pentru toate cele plinite în acest răstimp, rugându-L cu osârdie să ne facă părtaşi mereu darurilor Sale cereşti, iar atmosfera înmiresmată a Sfintelor Sărbători să se păstreze întocmai între noi, cei ce ne-am transmis şi urările tradiţionale şi mereu actuale. Anul ce încheie deceniul nostru, să aducă Bisericii, ţării şi lumii încununarea lucrării dorite prin mesajul ceresc şi tainic al Naşterii Domnului: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Amin”[19].

Al vostru, de tot binele doritor,

† TIMOTEI

Arhiepiscop al Aradului

ÎNSEMNARE: Această pastorală cu nr. 3700/2009, având titlul “Taină minunată” se va citi în fiecare biserică parohială sau mănăstirească la Sfânta Liturghie din prima zi, iar în filii a doua zi de Crăciun.

[1] + Timotei, Episcop al Aradului, Pastorală la Naşterea Domnului, pe anii 2001-2008;

[2] Pr. Victor Aga, Simbolica biblică şi creştină, Timişoara, 1935, p. 222; Pierre Grison, Alain Gheerbrant, Neuf, înDictionnaire des symboles, Paris, 1969, pp. 532 – 533;

[3] Ibidem;

[4] Lazăr Şăineanu, Basmele române, Bucureşti, 1978, p. 206;

[5] 1 Timotei, 3,16;

[6] conf. Isaia, 65, 17 , I Timotei 3,15; Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, Omilia XIII, în Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri, Partea întâi, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, trad. Pr. Prof. D. Stăniloae şi Pr. I. Buga, vol. 29, Bucureşti, 1982, pp. 290 – 292;

[7] Omilia XV, în Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea I, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, trad. Pr. D. Fecioru, vol. 17, Bucureşti, 1986, pp. 509 – 510;

[8] Cuvântarea a III-a 8, în Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele cinci Cuvântări despre Dumnezeu, trad. Pr. Gh. Tilea, N.I. Barbu, Bucureşti, 1947, pp. 39 – 40;

[9] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Bucureşti, 1987, pp. 162 – 163, 165 – 166;

[10] Troparul Născătoarei de Dumnezeu, glas IV;

[11] Canonul Crăciunului, 9, Irmosul;

[12] Prof. Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 45;

[13] Idem, p. 101;

[14] Pr. V. Aga, o. c., p. 201;

[15] Prof. Ioan Brie, o. c., p. 90;

[16] Şi acum…, Stihira Vecerniei din 26 Decembrie;

[17] Canonul Crăciunului, I, 1,4;

[18] Laudele, 3 din 26 Decembrie;

[19] Luca, 2,14.

Sfântul Vasile Cel Mare: SE CUVINE CA RUGĂCIUNEA SĂ FIE AVUTĂ ÎN VEDERE ÎNAINTE DE TOATE

sf. Vasile cel Mare
sf. Vasile cel Mare

Orice faptă, iubitule, şi orice cuvânt al Mântuitorului nostru Iisus Hristos este normă de pietate şi de virtute. Pentru aceasta, desigur, S-a şi întrupat, înfăţişând ca într-un tablou pentru noi pietatea şi virtutea, pentru ca privind la acest tablou să imităm fiecare, după putere, originalul (arhetipul). Căci pentru aceasta poartă însuşi corpul nostru, pentru ca să imităm şi noi, pe cât se poate, viaţa Lui. Aşadar, tu, când auzi cuvântul şi fapta Lui, să nu asculţi cu indiferenţă şi simplu, oricum ar fi, ci să pătrunzi în fondul sensurilor; să devii părtaş acelora care l-au transmis după înţelesul tainic.

Pentru că, într-adevăr Marta primeşte bine pe Domnul, iar Maria se aşează lângă picioarele Lui(Luca 10, 38-39); dar amândouă surorile aveau bunăvoinţă. Să separi acum lucrurile; Marta s-a apucat să pregătească cele necesare pentru satisfacerea trebuinţei Lui trupeşti, iar Maria s-a aşezat lângă picioarele Lui şi I-a ascultat cuvintele. Deci una şi-a achitat conştiinţa faţă de ce se vedea, alta a slujit la ce nu se vedea. Pentru că într-adevăr cel prezent era şi om şi Dumnezeu, acelaşi Stăpân care a acceptat bunăvoinţa ambelor femei. Dar Marta, fiindcă era copleşită de oboseală, a rugat pe Domnul să intervină, pentru ca sora ei s-o ajute la slujire, zicând: „Spune-i să se ridice şi să slujească cu mine”. Domnul, însă, răspunzând, i-a zis: „Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie; Maria, totuşi, partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea”(Luca 10, 40-42) . Fiindcă nu ne găsim aici ca să ne odihnim în paturi şi să hrănim pântecele, ci am venit ca să vă hrănim cu cuvântul adevărului şi cu înţelegerea tainelor. Aşadar, pe una n-a îndepărtat-o de la lucrul ei, iar pe cealaltă a acceptat-o pentru devotament. Ia aminte acum că pentru amândouă femeile au fost pregătite două părţi; una este inferioară, fiindcă a ales pe cea corporală – şi totuşi foarte utilă – slujirea; cealaltă este superioară şi mai duhovnicească, fiindcă s-a înălţat prin înţelegerea tainelor. Tu, cel care asculţi, să iei acestea în mod duhovnicesc şi să alegi pe care o vrei. Dar dacă vrei să slujeşti, să slujeşti în numele lui Hristos.

Pentru că Acesta a spus: „Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40).

Pentru că dacă ai primit pe străini şi ai ajutat pe săraci şi ai mângâiat pe cei în suferinţă şi ai dat ajutor celor aflaţi în stare de nevoie şi calamitate, şi ai servit pe cei bolnavi, toate acestea Hristos le primeşte ca făcute Lui însuşi. Dacă totuşi vrei să imiţi pe Maria care a lăsat slujirea trupului şi s-a ridicat la contemplarea obiectivelor duhovniceşti, să faci aceasta cu consecvenţă şi sinceritate. Lasă trupul, lasă agricultura, bucătăria şi pregătirile, şi aşează-te lângă picioarele Domnului şi ascultă cuvintele Lui, ca să devii părtaş al tainelor dumnezeirii. Pentru că (contemplarea) învăţăturii lui Iisus este mai înaltă decât slujirea trupului.

Ai primit deci, iubitule, exemple şi dovada; să imiţi ceea ce vrei; poţi să devii sau slujitorul săracilor sau iubitorul învăţăturii lui Hristos. Dar dacă ai putea să le imiţi pe amândouă, din amândouă părţile vei primi roada mântuirii. Dar, primul vine cuvântul duhovnicesc, iar toate celelalte al doilea, „pentru că Maria” – spune Mântuitorul – „partea cea bună a ales” .

Aşadar, dacă şi tu doreşti să fii adept al lui Hristos, să te aşezi la picioarele Lui şi să-I primeşti Evanghelia; vei lăsa acolo toată averea ta şi vei trăi fără griji; vei uita atunci chiar propriul tău corp şi astfel vei putea să urmezi învăţătura Lui, ca să imiţi pe Maria şi să câştigi cea mai înaltă mărire. Iar când te rogi, să fii atent să nu ceri unele în locul altora şi să provoci mânia Domnului; şi să nu ceri bani, mărire lumească, putere sau orice altceva dintre cele rezultate din acestea, ci, să ceri împărăţia lui Dumnezeu, şi El îţi va procura toate cele de trebuinţă trupului, precum spune Însuşi Domnul: „Căutaţi (mai întâi) împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”(Matei 6, 33).

Iar pentru rugăciune, iubitule, există două moduri: primul este cel al preamăririi cu umilinţă, iar al doilea, care urmează acestuia, este al cererii. Aşadar, când te rogi, să nu începi îndată cu cererea; altfel devii bănuit în privinţa intenţiei, că te rogi lui Dumnezeu constrâns de nevoie. La începutul rugăciunii, deci, uită-te pe tine însuţi, pe soţie, pe copii; lasă pământul, întinde braţele spre cer; lasă toată făptura văzută şi nevăzută şi începe să preamăreşti pe Cel care a făcut toate; iar când Îl preamăreşti pe Acesta, să nu-ţi rătăcească mintea încoace şi încolo, nici să nu băsmeşti ca păgânii, ci să alegi din Dumnezeieştile Scripturi şi să zici: „Te binecuvîntez, Doamne, Cel îndelung-răbdător, Cel fără de răutate, Care în fiecare zi ai îndurare pentru greşelile mele şi Care ne-ai dat nouă tuturor posibilitatea pocăinţei. Căci pentru aceasta treci sub tăcere şi ne ierţi, Doamne, ca să Te preamărim pe Tine, Care dai, din iubire, mântuire neamului nostru, uneori insuflând teamă, alteori îndemnând, alteori folosind pe profeţi şi, în cele din urmă, cercetându-ne prin venirea Hristosului Tău. Pentru că Tu ne-ai creat pe noi, şi nu noi. Tu eşti Dumnezeul nostru”(Psalmi 99, 2).

 

Sfântul Vasile cel Mare, Constituţiile Ascetice (Publicate în colecţia “Părinţi şi scriitori bisericeşti”, vol. 18 , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989.

 

 

Ultima actualizare (Vineri, 29 Ianuarie 2010 12:45)

„O, ce veste minunată!” – concurs naţional –

Ca în fiecare an, luminatul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de o negrăită bucurie duhovnicească, pentru că această zi reprezintă împlinirea făgăduinţelor şi nădejdilor pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor de la început, ca îndemn de călăuză pe drumul ce duce spre mântuire.

Ascultând istorisirile minunate din Sfânta Evanghelie despre cele petrecute în noaptea sfântă a Naşterii, simţim în inimile noastre o tainică chemare de a porni cu cugetul pe urmele magilor de la Răsărit, cu ochii aţintiţi spre steaua călăuzitoare spre Betleem, unde s-a născut Hristos. Acolo, în peşteră, în ieslea cea săracă, Pruncul nou-născut a venit pe Pământ să sfinţească pe om, să-l facă sălaş dumnezeiesc. Împreună cu păstorii auzim şi trăim şi noi frumuseţea fermecătoare a cântării îngereşti: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Aceste sfinte întâmplări din Betleem trezesc în sufletele noastre în primul rând recunoştinţă pentru nemăsurata dragoste a Tatălui Ceresc faţă de noi, oamenii, şi pentru marea jertfă pe care a făcut-o prin Fiul Său ca să ne mântuiască.

An de an bucuria sărbătoririi Naşterii Domnului pune stăpânire pe întreaga noastră fiinţă. Este, de fapt, partea comuniunii noastre la bucuria cea sfântă şi fără de sfârşit a vieţii dumnezeieşti, pe care o zugrăveşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan când afirmă: „Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi vă mărturisim şi vă vestim viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă” (I Ioan 1, 2-3). Această mărturie exprimă o lucrare vie, căci prin Întruparea şi Naşterea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a adus-o şi ne-a împărtăşit-o ca viaţă dumnezeiască, nemuritoare. Descoperindu-se oamenilor ca „pâinea vieţii” (Ioan 6, 48) şi lămurind că această pâine este Trupul Său pe care îl va da pentru „viaţa lumii” (Ioan 6, 51), Mântuitorul Iisus Hristos a ridicat viaţa omenească la plinătatea vieţii dumnezeieşti şi a arătat, peste veacuri, că viaţa este bunul şi darul suprem de care trebuie să se bucure nu numai omul, ci şi întreaga făptură. Sărbătoarea Naşterii Domnului este, astfel, sărbătoarea vieţii. Prin Întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a

descoperit valoarea şi frumuseţile vieţii. Mântuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei omeneşti.

Având în suflet aceste cuvinte, Şcoala Generală „Sfânta Ana” Sântana a organizat, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria oraşului Sântana prima ediţie a concursului naţional „O, ce veste minunată!”. Concursul s-a adresat preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar din întreaga ţară. Secţiuni: pictură, felicitări, ornamente de Crăciun şi icoane. Prin această acţiune am urmărit implicarea copiilor şi a cadrelor didactice în exprimarea valorilor morale ce transcend timpul şi spaţiul cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Au participat un număr de aproximativ 800 cadre didactice cu un număr de 2000 de lucrări.

La vernisajul expoziţiei concursului au participat Preacucernicul părinte consilier al Arhiepiscopiei Aradului, pr. prof. Vasile Pop, primarul oraşului Sântana, prof. Viorel Enache, viceprimarul oraşului Sântana, prof. Mihai Scărlătescu, conducerea Şcolii Generală „Sfânta Ana” Sântana, director, prof. dr. Ana Honiges, director adjunct, înv. Dănuţ Maxa, preoţii din oraşul Sântana: Eftimie Dobrean, Nicolae Porcolean, Ioan Crainic şi Nicolae Rădulescu, cadre didactice, copii şi părinţi.

Mulţumim Întâistătătorului Arhiepiscopiei Aradului, dr. Timotei Seviciu, pentru sprijinul moral acordat pentru desfăşurarea acestei activităţi, Preacucernicului părinte consilier pentru că ne-a onorat cu prezenţa şi pentru cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, precum şi tuturor cadrelor didactice şi copiilor din întreaga ţară pentru munca depusă în realizarea lucrărilor.

Organizatori concurs: Cornelia Pamfiloiu, Lucia Pelinari, Nicoleta Dehelean

Ceremonie de premiere şi lansare de carte la Şcoala Gen.Nr. 22 ,,Caius Iacob” Arad

Anul 2009 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An comemorativ-omagial al Sfinţilor Capadocieni în Patriarhia Română (episcopii şi teologii din Capadocia, Asia Mică – Turcia de astăzi- din sec.al IV-lea, care împreună cu Sfântul Atanasie cel Mare au formulat şi au clarificat învăţătura ortodoxă despre Sfânta Treime).

Astfel, d-nele prof. Beatrice Mandă şi Mihaela Neagoe de la Şc. Gen. Nr.22 ,,Caius Iacob” împreună cu d-na prof. Georgiana Petic-Bătrîn de la Lic.Teoretic ,,Vasile Goldiş” din Arad, s-au alăturat manifestărilor organizate cu acest prilej în întreaga ţară printr-un concurs de creaţie literară care, desfăşurându-se în prag de iarnă, să îmbine aspecte din viaţa şi activitatea Sfinţilor Capadocieni cu momente specifice iernii.

Temele concursului au fost: ,,Pe urmele Sfinţilor Capadocieni” – aspecte legate de viaţa şi activitatea lor; ,,Bucuriile iernii: Sărbătoarea Naşterii Domnului; Feerie şi basm într-o lume a albului”.

Cele două secţiuni: proză (compuneri narative şi descriptive) şi poezie au însumat într-un volum, intitulat sugestiv ,,Pe urmele Sfinţilor Capadocieni…”, 152 de lucrări de la peste 30 de şcoli din ţară, dar şi de peste hotare, din Serbia, Ungaria, Franţa, Germania, Italia.

Ceremonia de premiere a avut loc în 30 noiembrie, la Şc.Gen.Nr.22 ,,Caius Iacob”, în prezenţa reprezentanţilor de la Arhiepiscopia Aradului

– pr.consilier cultural Pop Vasile şi pr.consilier social Mircea Bupte- Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad- prof. Dumitru Mihăilescu, inspector Şcolar de Limba şi Literatura Română- Seminarul Telogic Liceal Ortodox Arad – pr.prof.Dacian Emilian Nan şi de la parohia Micălaca Veche – pr.Emil Roman.

Tot atunci a fost lansată de d-na prof. Mihaela Neagoe culegerea de creaţii literare ,,Nestematele copilăriei”, care cuprinde 32 de lucrări ale elevilor din cls.V-VIII de la Şc.Gen.Nr.22 ,,,Caius Iacob”.

Deasemenea a apărut nr.8 al revistei ,,Vestitorii credinţei”, colectivul de redacţie fiind proaspătul colectiv al cls.a V-a B (care au continuat tradiţia generaţiei anterioare), îndrumat de d-na prof. Beatrice Mandă; conţinutul cuprinde lucrări ale profesorilor de diferite specializări şi articole ale elevilor despre diferite sărbători, Sfinţi, mănăstiri, povestioare moral-religioase, poezii, jocuri şi ghicitori.

Mulţumim direcţiunii şcolii, d-lui director Iustin Barna şi d-nei consilier educativ Mihaela Voştinar, precum şi colegilor: d-nei institut.Adina Matei, d-lor înv. Rodica Gornic, Bibiana Codoş, Doina Oprea, Lacrima Laza şi Oana Bătăneanţ şi d-nei prof.Veronica Balaj pentru spijinul şi ajutorul acordat în desfăşurarea acestei activităţi.

Prof. Beatrice Mandă şi Mihaela Neagoe