1 Decembrie – Ziua naţională a României sărbătorită la Arad

La 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a participat– în oraşul de reşedinţă, la festivităţile omagiale organizate de către instituţiile oficiale: Prefectura, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Arad. Festivităţile au început în dimineaţa zilei cu o slujbă de pomenire, săvârşită la monumentul corifeului Marii Uniri, Vasile Goldiş din centrul municipiului şi au continuat la mormintele înfăptuitorilor Marii Uniri: Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop şi Dr. Ioan Suciu, din cimitirul Eternitatea şi s-au încheiat la monumentul Crucea Martirilor din parcul Mihai Eminescu. În fiecare dintre aceste locuri Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a rostit un cuvânt omagial.

Arhiepiscopia Aradului îşi sărbătoreşte ierarhul

Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu, împlineşte, la 2 decembrie a. c. un sfert de veac de arhipăstorire rodnică la cârma trisecularei eparhii arădene, ridicată de curând la rang de arhiepiscopie.

Înaltpreasfinţia Sa va fi sărbătorit de către clerul şi credincioşii eparhiei în cadrul unei festivităţi la reşedinţa arhiepiscopală , ca în fiecare an, la care vor participa preoţi şi credincioşi, reprezentanţi ai cultelor locale, oficialităţi.

Cei douăzeci şi cinci de ani la cârma eparhiei Aradului au fost binecuvântaţi cu rod bogat de realizări în plan pastoral-misionar, cultural-educaţional, social- economic:noi locaşuri de cult în judeţele Arad şi Hunedoara, aşezăminte monahale noi, prima Catedrală din ţară începută şi finalizată după anul 1989, reînfiinţarea învăţământului teologic arădean superior, înfiinţarea seminariilor teologice de la Arad şi Prislop, edificarea de aşezăminte sociale şi sedii protopopeşti, editarea unor opere teologice de valoare, promovarea relaţiilor interconfesionale la nivel local.

Vrednic continuator al operei înaintaşilor, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei reprezintă pentru clerul şi credincioşii arădeni chipul păstorului şi părintelui bun şi blând, vrednic şi experimentat, chezăşia unor noi împliniri de viitor.

Dumnezeu să-i hărăzească ani mulţi, cu sănătate, încărcaţi de binecuvântate realizări.

Pomenirea Sfântului Părintelui nostru Ioan Gură de Aur la Catedrala episcopală din Arad

 

În ziua de 13 noiembrie, se săvârşeşte pomenirea Sfântului Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. O părticică din sfintele sale moaşte se găsesc în Catedrala „Sfânta Treime” din municipiul Arad. În seara zilei, Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Vecerniei cu Litie,  iar în ziua praznicului Sfânta Liturghie arhierească.

Citiți în continuare

Cuvânt la înălţarea în rang a Episcopiei Aradului

Preafericite Părinte Patriarh,

Înalţipreasfinţiţi Arhiepiscopi şi Mitropoliţi,

Înalţipreasfinţiţi Arhiepiscopi,

Preasfinţiţi Episcopi, Episcopi Vicari şi Arhierei Vicari,

Onorate Autorităţi,

Stimaţi reprezentanţi ai instituţiilor, inteprinderilor şi unităţilor locale,

Iubiţi oaspeţi, credincioşi şi credincioase,

Este o zi de praznic, ajun de sărbători religioase şi naţionale, când fiinţa noastră se simte înălţată. Fiecare participant încearcă în chip firesc emoţii de diferite intensităţi, simţind laolaltă cu toţii că este o sărbătoare a Bisericii, ca şi a ţării, a întregului popor dreptcredincios, înscriindu-se cu precădere în cronica locului acestei cetăţi sub ocrotire cerească. Târnosirea în anul trecut pe această vreme a noii catedrale arădene, de către însuşi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhi, preoţi şi credincioşi în cugetul nostru primeşte şi înţelesul de preludiu al actului ce se împlineşte acum. Ţinutul azi definit ca judeţul Arad, amintind viaţa cetăţii dacice Ziridava, vatră a etnogenezei noastre, prin însăşi alcătuirea sa cu aproape toate formele de relief,cu pământuri şi ape binecuvântate a înlesnit de timpuriu propăşirea multiplelor planuri ale activităţii umane după norme generale, continentale şi mondiale. După cum confirmă monografia episcopiei, teritoriul pe care avea să se întemeieze Eparhia Aradului la începutul secolului al XVIII-lea, prin strămutarea aici a vechilor episcopii a Ienopolei şi a Lipovei, apare ca o arie largă de interferenţe şi ca o verigă de legătură între marile provincii istorice, Transilvania, Banat şi Crişana. Această aşezare a făcut ca Aradul să devină de timpuriu un centru cultural şi economic de seamă şi totodată o fortăreaţă a vieţii bisericeşti ortodoxe. Cercetările înterprinse îndeosebi în zilele noastre au scos la iveală faptul că aici sunt reprezentate toate epocile de dezvoltare ale societăţii omeneşti ceea ce denotă că a existat o neîntreruptă continuitate de viaţă civilizată. Cu privire la ştirile despre viaţa creştină în epoca etnogenezei poporului român, conchidem ca şi pentru alte părţi ale pământului nostru că procesul de formare a mers mână în mână cu răspândirea credinţei creştine. Când acest proces este considerat încheiat, apare şi misionarismul ortodox concretizat în ridicare de biserici, mănăstiri, în general a unei vieţi creştine înfloritoare. Lucrurile se vor desfăşura pe măsura vremurilor, încă de la începutul mileniului al II-lea, când românii ortodocşi din părţile bănăţene şi crişene vor avea de înfruntat apăsări atât pe plan social-economic cât şi pe plan religios, resimţindu-se şi frământările confesionale în condiţii istorice mereu schimbate prin confruntările unor mari imperii. În secolul al XVI-lea se ivesc episcopiile de Ineu-Ienopole şi Lipova cu residare la nevoie şi în alte cetăţi din zonă. Nu trebuie uitată Mănăstirea Hodoş-Bodrog, una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din regiune, astestată pentru prima oară într-un act regesc din 1177. Tot aşa şi vechile biserici din Hălmagiu, ctitorie a voievodului Moga şi cea din Dezna, ambele din veacul al XIV-lea. În anul 1690, curtea de la Viena, odată cu privilegiile ilirice, garantează libertatea cultului, autonomia bisericească, întru câtva şi pe cea civilă şi altele. În 1702, terminându-se noua cetate a Aradului, se întregeşte cadrul care creează premizele unei mai bune administraţii bisericeşti. Statul şi populaţia ortodoxă se declară pentru fixarea sediului episcopal la Arad. Episcopul Isaia Diacovici, deşi mereu călător, pentru a aduna pe ortodocşii indiferent de neam din Banatul timişean şi Crişana a dat dovadă de o deosebită sârguinţă pentru achiziţionarea celor necesare unei funcţionări la nivelul dorit. La 15 aprilie 1706, harnicul ierarh a obţinut aprobarea imperială pentru proprietatea ce a agonisit-o. Această confirmare este îndeobşte considerată ca act de recunoaştere legală a Episcopiei Aradului, inaugurându-i existenţa după toate rânduielile vremii. Au urmat ani de propăşire nescutiţi însă şi de încercări, ca de pildă două tentative de desfiinţare şi tot atâtea de prelungire la nesfârşit a vacanţelor episcopale. Zorii istoriei moderne şi contemporane anunţaţi în Ţara Românească prin Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, îşi găseau luptători neînfricaţi pentru afirmarea tuturor provinciilor româneşti, ca de pildă Moise Nicoară, trezind conştiinţa necesităţii de a întemeia o ierarhie naţională, astfel însuşi Mitropolitul Ştefan Stratimirovici prezidând Sinodul Sârb, completând episcopiile vacante din împărăţie, a numit la Arad pe românul Nestor Ioanovici care şi-a ocupat scaunul în 1829. După independenţa bisericească definitivă sub mitropolitul transilvan Andrei Şaguna la 1864, Episcopia Aradului a contribuit tot mai mult la realizarea idealului naţional ca acela al Statului Naţional Român prin Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Tot acum, din parohiile de sub jurisdicţia sa înzestrează noile episcopii de la Timişoara şi Oradea. Pe tot parcursul funcţionării sale, a fost prezentă pe diferitele planuri ale vieţii obşteşti îndeosebi pe cel cultural. A înfiinţat şcoli confesionale şi superioare. E de ajuns în acest sens de menţionat Preparandia ca şi Institutul Teologic devenit mai apoi Academie, moştenită de Facultatea de Teologie în cadrul Universităţii arădene pentru care a militat cu multă însufleţire. Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii noastre, cu data de 1 Aprilie 1949, judeţul Hunedoara a trecut de sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Sibiului la Eparhia Aradului pentru un răstimp de 60 de ani, cele două judeţe înscriind o propăşire uniformă. De mâine, 29 noiembrie 2009, hunedorenii dobândesc propria episcopie, arădenii urându-le în rugăciune către Bunul Dumnezeu, spor de roade duhovniceşti, spre îmbogăţirea continuă a zestrei la care au lucrat în comuniune frăţească. Actul de acum ne îngăduim să-l socotim şi ca o recunoaştere a vredniciei înaintaşilor. Episcopatul arădean a fost totdeauna alături de popor căutând a răspunde întocmai exigenţelor misiunii ce-i revenea. Parte din titularii scaunului vlădicesc arădean au fost promovaţi tocmai datorită acestui fapt la mai înalte slujiri, cel mai adesea ca mitropoliţi în aproapele centrele Patriarhiei Române – Iaşi, Sibiu, Craiova, Timişoara şi chiar la demnitatea patriarhală, atât la Bucureşti cât şi la Belgrad. S-au numărat de asemenea între fruntaşii participanţilor la marile evenimente ale patriei ca de exemplu la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Au fost membri ai Academiei Române şi laureaţii altor instituţii fundamentale ale ţării. Rămân înscrişi ca şi ctitori de sfinte locaşuri, edificii sau instituţii de pe întreg cuprinsul eparhiei. De altfel am putea conchide ca au reprezentat însăşi vocaţia locului. În conştiinţa tuturor, Episcopia Aradului rămâne pentru spiritualitatea românească o strajă încercată la hotarul de apus al ţării şi o călăuză vrednică de urmat în tot ceea ce a punctat învăţătura, cultul şi trăirea ortodoxă pe meleagurile dintre Mureş şi Crişuri. Într-un fel, datele aniversare din agenda episcopiei pentru acest an se referă la principalele evenimente amintite acum doar în treacăt sau foarte pe scurt. Ele evidenţiază odată mai mult aportul Bisericii la viaţa societăţii, iar cele făptuite aci se conjugă cu cele ale întregului pământ românesc. Bunăoară, momentul de astăzi îngemănându-se cu cel al înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei are loc în ajunul pomenirii Sfântului Andrei, cel întâi chemat de Mântuitorul la apostolat şi creştinătorul strămoşilor noştri şi ocrotitorul României. De asemenea, în pragul marii noastre sărbători naţionale. Şi aceasta la împlinirea anului de la târnosirea catedralei în care ne aflăm, act împlinit de către însuşi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, la încheierea celui dintâi an al arhipăstoririi sale ca Patriarh al ţării. Acum în acelaşi sfânt lăcaş cu hramul Sfintei Treimi, tot Preafericirea Sa patronează un eveniment providenţial în cel de-al treilea an de arhipăstorire. Este şi anul în care se împlinesc pentru cetatea Aradului 9 decenii de administraţie românească şi învăţământ românesc. Se împlinesc apoi 145 de ani de la independenţa bisericească a românilor ardeleni şi 180 de la înscăunarea primului episcop român la Arad. Reamintim şi cei 303 ani de la fiinţarea episcopiei arădene. Cer îngăduinţa a menţiona cu smerenia cuvenită că tocmai în aceste zile se împlinesc şi 25 de ani de la înscăunarea a celui care se bucură astăzi în chip deosebit de grija părintească a Preafericirii Voastre, de atenţia Înaltpreasfinţiilor şi Preasfinţiilor Voastre, ca şi a întregii asistenţe. Cu un sfert de veac în urmă, se încredinţa toiagul arhipăstoresc celui de-al 24-lea vlădică al eparhiei şi al 14-lea din şirul episcopilor români început în 1829. În acest cadru, îmi stăruie înaintea ochilor sufleteşti icoana din cartea Apocalipsei, a celor 24 de bătrâni îngenunchiaţi înaintea Mielului lui Dumnezeu purtând în mâini vasele de aur cu tămâie care în viziunea ucenicului iubit al Mântuitorului, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, închipuia rugăciunea sfinţilor (conf. 5,8). Numărul acesta fiind îndoitul celui al apostolilor a căror succesiune o au episcopii creştinătăţii face trimitere la analogii grăitoare. Ierarhi, preoţi şi credincioşi, preţ de veacuri au înălţat aici doxologii, laude, mulţumiri şi cereri către Atotmilostivul Dumnezeu pentru toţi şi toate. Aflăm aici un lăsământ pe mai departe a le urma pildă în rugă şi trăire creştină, împlinirea aceasta nădăjduindu-o prin mila lui Dumnezeu şi cu rugăciunile tuturor celor prezenţi în frunte cu Preafericirea Voastră. Drept aceea, Vă rog Preafericite Părinte Patriarh să-mi îngăduiţi a Vă exprima întreaga gratitudine pentru tot ceea ce aţi făcut spre cinstirea şi folosul Eparhiei Aradului, de mai multă vreme, iar acum prin înălţarea în rangul eclesiastic, după ce cu un an înainte aţi binecuvântat altarul la care s-a slujit Sfânta Liturghie. Însoţim mulţumirea întregului cler şi popor cu asigurarea ascultării fieşti şi cu cele mai alese doriri de sănătate, viaţă îndelungată şi măreţe făptuiri spre propăşirea Bisericii strămoşeşti şi Patriei dragi. Cu adâncul regret de a nu-l avea în mijlocul nostru decât spiritual, simt ca datorie să fac smerită plecăciune Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nicolae al Banatului, sub îndrumarea căruia sunt de aproape jumătate de secol, din care în slujirea arhierească de 33 de ani, număr ce aminteşte durata vieţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care după cuvântul Sfintei Scripturi este ieri, azi şi în veci acelaşi, Arhiereul veacului (Evrei 6,20, 13,8). Respectuoase mulţumiri Înaltpreasfinţiilor şi Preasfinţiilor Voastre, pentru preţuirea arătată mereu, ca şi pentru osteneala participării la această zi de prăznuire. În aceeiaşi măsură şi onoratelor autorităţi, reprezentând Preşedenţia ţării, Guvernul şi Parlamentul, Ministerul Culturii şi Cultelor, împreună cu Secretariatul de Stat pentru Culte, Domnului Ministru şi Domnului Secretar de Stat. La loc de cinste socotim Prefectura, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Arad, comandanţii armatei şi formaţiile de ordine publică, conducătorii instituţiilor şi unităţilor locale, precum şi pe toţi cei de faţă sau pe cei ce care pentru binecuvântate pricini nu sunt cu noi. Nu în cele din urmă, pomenim pe cei ce din pricina slăbiciunii noastre în faţa încărcăturii emoţionale a momentului nu i-am putut cuprinde în gând, doar în rugăciunea fierbinte către Bunul Dumnezeu, să-i învrednicească răsplătirii Sale cereşti. Iar ca încununare a praznicului să-I mulţumim Domnului pentru această clipă înălţătoare de care ne-a făcut vrednici.

 

+ T I M O T E I

Arhiepiscop al Aradului

Sărbătoarea Eparhiilor Aradului şi Devei

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din anul în curs, Episcopiile ce au însumat peste 300 de ani de existenţă au fost înălţate la rangul de arhiepiscopii. Între acestea, se numără şi Episcopia Aradului, care a luat fiinţă prin mutarea scaunului episcopal de la Ineu (Ienopole) în cetatea arădeană în anul 1706, înscriind o existenţă continuă până astăzi. La început sub ierarhia ce răspundea de toţi credincioşii ortodocşi indiferent de etnie, din 1829 a înscris numai vlădici români. Independenţa ierarhică s-a desărvârşit în anul 1864, Episcopia Aradului fiind înglobată în Mitropolia Ardealului, cu sediul la Sibiu. Jurisdicţia ei s-a întins peste Banatul timişean şi Crişana, în plus peste hotarul de Vest al ţării, după stăpânirea habsburgică ştiută. După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, la care înfăptuire toate instituţiile arădene au avut un rol deosebit, ţinând seama că aci rezidau şi corifeii actului menţionat, între care Vasile Goldiş, secundat de Episcopul de atunci, Ioan Ignatie Pap, din parohiile de sub jurisdicţia sa s-au constituit noile episcopii de la Timişoara şi Oradea iar recent de la Jula. Pe tot parcursul funcţionării sale, a fost prezentă pe diferitele planuri ale vieţii obşteşti îndeosebi pe cel cultural. A înfiinţat şcoli confesionale şi superioare. E de ajuns în acest sens de menţionat Preparandia, adică şcoala normală de învăţători mai apoi şi de preoţi, ca şi Institutul Teologic devenit mai apoi Academie, moştenită de Facultatea de Teologie în cadrul Universităţii arădene pentru care a militat cu multă însufleţire. Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii noastre, cu data de 1 Aprilie 1949, judeţul Hunedoara a trecut de sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Sibiului la Eparhia Aradului pentru un răstimp de 60 de ani, cele două judeţe înscriind o propăşire uniformă. Cum s-a amintit deja în ultima vreme, Sfântul Sinod pe lângă hotărârea înălţării în rang a unor eparhii, a hotărât şi înfiinţarea de noi episcopii. Astfel, a fost înfiinţată Episcopia Devei şi Hunedoarei, cuprinzând judeţul Hunedoara până acum integrat în Eparhia Aradului. În ziua de 28 noiembrie 2009, Episcopia Aradului este înălţată la rangul de Arhiepiscopie, prin solemnitatea patronată de către însuşi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În acelaşi timp, este înălţat la rangul de arhiepiscop, Preasfinţitul Episcop Timotei. Din 29 noiembrie 2009, hunedorenii dobândesc propria episcopie, arădenii urându-le în rugăciune către Bunul Dumnezeu, spor de roade duhovniceşti, spre îmbogăţirea continuă a zestrei la care au lucrat în comuniune frăţească. În ziua menţionată, după Sfânta Liturghie săvârşită de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, participând autorităţi de stat, oaspeţi şi credincioşi se instalează noul episcop, Preasfinţitul Gurie Georgiu. Episcopia Aradului rămâne pentru spiritualitatea românească o strajă încercată la hotarul de apus al ţării şi o călăuză vrednică de urmat în tot ceea ce a punctat învăţătura, cultul şi trăirea ortodoxă pe meleagurile dintre Mureş şi Crişuri. Într-un fel, datele aniversare din agenda episcopiei pentru acest an se referă la principalele evenimente amintite acum doar în treacăt sau foarte pe scurt. Ele evidenţiază odată mai mult aportul Bisericii la viaţa societăţii, iar cele făptuite aci se conjugă cu cele ale întregului pământ românesc. Bunăoară, momentul de astăzi îngemănându-se cu cel al înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei are loc în ajunul pomenirii Sfântului Andrei, cel întâi chemat de Mântuitorul la apostolat şi creştinătorul strămoşilor noştri şi ocrotitorul României. De asemenea, în pragul marii noastre sărbători naţionale. şi aceasta la împlinirea anului de la târnosirea catedralei arădene, act împlinit de către însuşi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, la încheierea celui dintâi an al arhipăstoririi sale ca Patriarh al ţării. Acum în acelaşi sfânt lăcaş cu hramul Sfintei Treimi, tot Preafericirea Sa patronează un eveniment providenţial în cel de-al treilea an de arhipăstorire. Este şi anul în care se împlinesc pentru cetatea Aradului 9 decenii de administraţie românească şi învăţământ românesc. Se împlinesc apoi 145 de ani de la independenţa bisericească a românilor ardeleni şi 180 de la înscăunarea primului episcop român la Arad. Evenimentele bisericeşti amintite, reflectă odată mai mult recunoaşterea vechimii şi continuităţii a două dintre centrele cele mai importante din colţul de vest al ţării, punând în mai mare lumină aportul său în cadrul unităţii ortodoxiei româneşti. Rugăciunile ce se înalţă la început de etapă nouă, nădăjduim să fie bineprimite înaintea tronului slavei dumnezeieşti spre binele şi mulţumirea tuturor.

+ Timotei

Episcop al Aradului

COMUNICAT DE PRESĂ

Sâmbătă, 28 noiembrie 2009, la Catedrala ortodoxă ,, Sfânta Treime ” din municipiul Arad, cu participarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi a Înaltpreasfinţiţilor şi Preasfinţiţilor Ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, vor avea loc festivităţile de ridicare a Episcopiei Aradului la rang de Arhiepiscopie şi a Chiriarhului, Preasfinţitul Episcop Dr. Timotei Seviciu, la rang de Arhiepiscop.

Evenimentul, la care sunt invitaţi să participe clerul şi credincioşii din eparhie, oficialităţi, reprezentanţi şi membri ai cultelor locale etc., se va desfăşura conform următorului program:

orele 9,30: – întîmpinarea preafericitului Părinte Patriarh Daniel în faţa Catedralei

orele 10,00-12,00: – oficierea Sfintei Liturghii;

orele 12,00 – 13,00: – solemnitatea înălţării Episcopiei la rang de Arhiepiscopie şi a Chiriarhului la rang de Arhiepiscop.

Dorim ca preoţimea şi credincioşii, ceilalţi participanţi, să asigure pe întregul parcurs al evenimentului la care Părintele Ceresc ne-a făcut părtaşi, o atmosferă de veritabilă înălţare sufletească.

BIROUL DE PRESĂ AL EPISCOPIEI ARADULUI

Soborul mai marilor Arhistrategi Mihail si Gavriil si al tuturor cerestilor, fara de trupuri, Puteri

 

Astazi Biserica ne cheama sa cinstim pe Sfintii Ingeri si lucrarea lor in viata noastra si in lume. Este sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, in jurul carora Biserica aduna si serbeaza toata obstea, tot „soborul” Sfintilor Ingeri laolalta. Ca sarbatoare a ingerilor, ziua de 8 noiembrie a inceput a se serba in Biserica de prin veacul al cincilea si ea s-a raspandit repede in tot Rasaritul crestin.

Despre ingeri, Biserica invata ca ei sunt „duhuri slujitoare” (Evrei, 1, 14), adica fiinte fara de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu si totodata prieteni si ocrotitori ai nostri, pusi de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagan, la patria nostra cereasca, la „Cerul nou si pamantul nou” ce vor sa fie. Asadar, daca ingerii se arata sub forme vazute, nu-i asta firea lor cea adevarata, forma vazuta este un chip de imprumut, ei sunt „lumea nevazuta”, „cerul”.

Dupa descoperirile Sfintei Scripturi si dupa marturisirile Sfintilor, ingerii iubesc pe Dumnezeu, Il preamareasc si-I implinesc voia Lui in conducerea lumilor imparatiilor, a popoarele, a oamenilor. Ca slujitori, ingerii sunt uneori implinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum a fost focul peste Sodoma sau pedepsele peste Egipt. Dar, in mod statornic, ingerii slujesc la apararea si calauzirea oamenilor. Ei duc rugaciunile noastre la Dumnezeu, ei ocrotesc pe cei drepti: pe Lot, de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri in cuptorul din Babilon, pe Apostolul Petru de Irod. Ei vestesc faptele mari ale mantuirii: Nasterea Domnului, suferinta din Ghetsimani, Invierea Domnului, a doua Lui venire. Ingerii pazitori sfatuiesc de bine pe oameni prin glasul constiintei: tot ce este in noi bun, curat, luminat, orice gand frumos, orice miscare buna a inimii, rugaciunea, pocainta, faptele bune, toate acestea se nasc in noi si se infaptuiesc din indemnul ingerului pazitor.

La inceput, toti ingerii au fost facuti de Dumnezeu buni, stralucind de frumuseti, de intelepciune si de tot felul de daruri. Dar, Stapanul Cerului si al pamantului i-a supus unei incercari prin care ingerii, cu voie libera, sa-si dovedeasca ascultarea. Incercarea aceasta s-a petrecut inainte de facerea lumii. Si, in aceasta incercare, o parte din ingeri, in frunte cu Lucifer, cel mai frumos si cel mai inzestrat dintre ei, s-a razvratit impotriva Ziditorului sau, zicand: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor si voi fi asemenea cu Cel Preainalt„. Si ametit de mandrie, n-a vrut sa mai asculte de Dumnezeu.

Despre caderea lui Lucifer si a ingerilor lui, Scriptura ne vorbeste asa: „Si s-a facut razboi in cer: Mihail si ingerii lui au pornit razboi cu balaurul. Si se razboia si balaurul si ingerii lui si n-a izbutit el, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheama satana, diavolul cel ce insela pe toata lumea, pe pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el” (Apoc., 12, 7-9). Si asa a cazut Lucifer din cinstea de arhangel, precum graieste Domnul: „Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer” (Luca, 10, 18). Si asemenea cu el si ceata de ingeri ce era sub dansul, inaltandu-se, au cazut si demonii, luptatori impotriva mantuirii noastre s-au facut.

Dar Arhanghelul Mihail, de-a pururi laudatul, pazind ca o sluga credincioasa, „credinta catre Stapanul sau, s-a aratat adevarata capetenie peste cetele celor fara de trupuri„. Ca, vazand cum a cazut vicleanul Lucifer, a laudat cu glas pe Domnul tuturor si a zis: „Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?” Mi-ca-El? Ca, numele de Mihail asta inseamneaza: „Cine este ca Dumnezeu„.

 

Si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor credinciosi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhangelul a fost randuit de Atotputernicul Dumnezeu capetenie a ingerilor buni si mare folositor si de bine facator al mantuirii noastre si, luand chip vazut, s-a aratat multora, atat in Legea veche cat si in Legea noua.

Impreuna cu Sfantul Arhanghel Mihail serbam astazi si pe preafrumosul si inveselitorul Arhanghel Gavriil, ca si acesta, luand chip vazut, multe faceri de bine a daruit neamului omenesc, aratate in amandoua Testamentele.

Asa, in proorocia lui Daniil, Gavriil este numele ingerului talmacitor al vedeniei (Dan., 8, 16). Asemenea, Gavriil arata lui Daniil intelesul celor saptezeci de saptamani de ani pana la venirea lui Mesia Hristos (Dan., 9, 21-27). Dupa traditie, tot el, Gavriil, vesteste lui Ioachim si Ana ca din ei va sa se nasca Doamna, Stapana noastra, Maria, Nascatoarea de Dumnezeu. In Legea noua, Gavriil descopera preotului Zaharia, nasterea lui Ioan, Botezatorul Domnului (Luca, 1, 19). Tot Gavriil anunta Fecioarei din Nazaret nasterea de la Duhul Sfant a Domnului Hristos, Mantuitorul lumii (Luca 1, 28). Unii zic ca tot Arhangelul Gavriil a fost ingerul in vesmant alb, care, pogorandu-se din cer, a rasturnat piatra de pe usa mormantului si a sezut deasupra ei, la ceasul Invierii Domnului. Si el a fost acela care, cel dintai, a dat Mironositelor vestea Invierii. Si, ca sa zicem mai cuprinzator, dumnezeiescul Gavriil a slujit la toata iconomia Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu, din inceput si pana la sfarsit. Pentru aceasta si Biserica lui Hristos a hotarat sa-l praznuiasca pe el, impreuna cu Arhanghelul Mihail, si sa cheme darul si ajutorul amandurora, rugandu-i ca, prin mijlocirea si rugaciunile lor, in veacul de acum, sa aflam izbavire de rele, iar in cel ce va sa fie, sa ne invrednicim bucuriei si imparatiei ceresti. Amin.

Predică la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ( 8 noiembrie )

Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5)
Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte, odată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvîntul „arhanghel” înţelegem „mai mare peste îngeri” sau „cel dintîi dintre îngeri”. Iar „înger” înseamnă „vestitor”, pentru că îngerii vestesc pe pămînt şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sînt „duhuri slujitoare” cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu prin cuvînt, ci numai cît a gîndit, Dumnezeu i-a şi creat.

Îngerii sînt împărţiţi, după Sfinţii Părinţi, în nouă cete şi fiecare ceată are o anumită misiune de împlinit în cer şi pe pămînt. Îngerii sînt duhuri, adică au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfîntul Apostol Pavel, au „trupuri cereşti” adică trupuri îngereşti, care sînt deosebite de cele pămînteşti şi sufleteşti ale oamenilor, care sînt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creaţi îngerii, care formează lumea nevăzută, este pentru a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a împlini întru toate voia Lui, pentru a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu şi pentru a ajuta pe oameni să împlinească poruncile Lui.

Au fost cazuri atît în Legea Veche, cît şi în legea Darului, cînd oamenii au făcut din îngeri idoli şi îi adorau, adică se închinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica din început a combătut acest eres, învăţînd că îngerii nu sînt creatorii lumii, ci sînt duhuri create de Dumnezeu pentru a împlini voia Lui.

Sfinţii Părinţi au fixat, însă, o zi de cinstire închinată Sfinţilor Îngeri şi Arhangheli pentru că ei ne ajută să cunoaştem voia Domnului şi s-o putem împlini. Această zi este astăzi 8 noiembrie, pentru că numărul 8 este simbolul vieţii veşnice; iar noiembrie este a noua lună de la creaţie, care s-a săvîrşit în luna martie, ca un simbol al celor nouă cete îngereşti.

Dintre toţi Sfinţii Părinţi cel mai bine vorbeşte despre îngeri Sfîntul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfîntului Apostol Pavel. El spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare avînd numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sînt împărţite în trei ierarhii sau grupe şi anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfînta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjuraţi în văpaie de foc şi fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri şi Stăpînii, cum îi numeşte şi Sfîntul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste îngerii de mai jos şi stăpînesc puterile iadului şi întreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începătorii, Arhanghelii şi Îngeri. Aceştia sînt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu şi-i ajută să scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi amăgirile diavolilor.

Marele Prooroc Isaia spune că serafimii stau împrejurul Lui, avînd cîte şase aripi (Isaia 6, 2). Ei sînt în chipul focului, precum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Serafimii aprind pe oameni, cu focul dumnezeieştii dragoste, precum şi numele lor îi arată, că în limba evreiască „Serafim” se tălmăceşte „cel ce aprinde” sau „încălzeşte”.

După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu înţelepţii Heruvimi, cei cu ochi mulţi, care, mai mult decît alte cete de mai jos, strălucesc neîncetat cu lumina înţelegerii şi a cunoştinţei de Dumnezeu. Heruvimii fiind luminaţi în tainele lui Dumnezeu, ale cunoştinţei adîncului şi înţelepciunii divine, luminează şi pe alţii; căci însuşi numele de „Heruvim”, în aceeaşi limbă evreiască, se tîlcuieşte „multă înţelegere” sau „revărsare de înţelepciune”. Prin Heruvimi se revarsă înţelepciunea cea de sus şi se dă ochilor sufleteşti luminare spre cunoştinţa lui Dumnezeu.

Ceata a treia numită a Tronurilor stă înaintea celui ce şade pe scaun înalt şi preaînălţat (Isaia 6, 1). Se numesc aşa căci pe dînşii, ca pe nişte scaune înţelegătoare, se odihneşte Dumnezeu gînditor, precum scrie Sfîntul Maxim Mărturisitorul; adică nu cu fiinţa, ci cu slujirea şi cu darul.

În ierarhia din mijloc, prima ceată se numeşte ceata Domniilor, pentru că domnesc peste ceilalţi îngeri care sînt sub dînşii. Ei „fiind liberi şi lepădînd toată temerea de rob, de bunăvoie şi cu bucurie slujesc neîncetat Domnului”. Ei revarsă oamenilor, care sînt puşi de Dumnezeu ca stăpînitori, puterea stăpînirii cu bună înţelegere şi a iconomiei celei înţelepte, ca să domnească bine şi cu dreptate peste ţările încredinţate lor. Aceşti îngeri ajută pe oameni să-şi stăpînească simţirile şi să-şi smerească patimile cele fără de rînduială, supunînd pe trup duhului.

Ceata Puterilor cereşti, împlineşte fără odihnă voia cea tare şi puternică a Domnului Savaot, stăpîneşte planetele şi stelele universului; dă oamenilor puterea proorociei şi darul facerii de minuni şi îi ajută pe creştini să rabde cu tărie necazurile vieţii şi să păzească poruncile lui Hristos.

Ceata Stăpîniilor, se numeşte aşa pentru că aceşti îngeri au mare stăpînire peste diavoli. Ei risipesc stăpînirea lor şi izbăvesc pe oameni să nu cadă în ispitele cele cumplite care îi duc la moarte şi la osînda iadului.

În ierarhia cea mai de jos prima ceată este a Începătoriilor. Se numesc aşa pentru că ei stăpînesc pe îngerii care sînt sub ascultarea lor, făcîndu-le cunoscută voia lui Dumnezeu. Ei au misiunea de a îndrepta toată lumea; ei păzesc ţările, tronurile celor ce conduc; ei păzesc hotarele neamurilor, oraşele, cetăţile, satele, limbile, bisericile şi păstorii de suflete. Ei îi ajută pe cei ce conduc popoare şi Biserici să facă voia lui Dumnezeu şi să nu asuprească pe cei de sub ascultarea lor.

Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi proorociile cele înalte ale îngerilor şi prin ei oamenilor. Sfîntul Grigorie Dialogul zice despre Arhangheli: „Aceştia sînt cei care înmulţesc sfînta credinţă între oameni luminînd înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinţei celei drepte”.

Ultima ceată şi mai apropiată de oameni este ceata Îngerilor. Aceştia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu şi voinţele Lui cele mai mici chiar, povăţuindu-i să trăiască în dragoste, în fapte bune şi cu dreptate, împlinind întru toate voia Domnului. Îngerii sînt rînduiţi să păzească pe fiecare credincios, căci de la botez, fiecare creştin are un înger păzitor. Pe cei buni îngerii îi ajută să nu cadă, iar pe cei căzuţi îi ridică, prin pocăinţă şi spovedanie şi niciodată nu ne lasă pe noi, deşi uneori greşim. Îngerii sînt gata să ne ajute întotdeauna numai să voim şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am vorbit mai pe larg despre îngeri, împărţirea lor, însuşirile şi chemarea lor, dar întrucît ceata Sfinţilor Arhangheli s-a arătat slujitoarea celor mai mari dumnezeieşti taine, care au înlesnit mîntuirea neamului omenesc prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, vom vorbi în continuare numai despre Sfinţii Arhangheli, a căror pomenire o avem astăzi.

Sfinţii Arhangheli sînt în număr de şapte, care stau înaintea tronului slavei lui Dumnezeu, după cum spune însuşi Sfîntul Ioan Evanghelistul: Ioan, celor şapte Biserici care sînt în Asiaşi de la cele şapte Duhuri care stau înaintea Scaunului Lui (Apocalipsa 1, 4). Şi aceştia sînt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil. Fiecare arhanghel are o anumită misiune divină de îndeplinit.

Mihail, ce se tîlcuieşte „puterea lui Dumnezeu”, este voievodul oştilor cereşti şi cel dintîi din ceata Sfinţilor Arhangheli. El poartă sabie de foc şi are slujba de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor. Cînd Lucifer a greşit în cer şi au început a cădea mulţime de îngeri, atunci toate puterile cereşti tulburîndu-se, a stat Arhanghelul Mihail în mijloc şi a strigat: Să luăm aminte! Din clipa aceea a încetat căderea îngerilor, căci toţi luînd aminte de glasul lui şi la greşeala îngerilor răi, au căzut înaintea slavei lui Dumnezeu, preamărind numele Lui. Tot Mihail s-a certat cu diavolul în pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicînd: Certe-te pe tine Domnul! (Iuda 1, 9). De asemenea, el a însoţit pe poporul ales din Egipt în pămîntul fădăduinţei. El a adus cele zece pedepse peste poporul cel împietrit al lui Faraon. El s-a arătat păzitor oştilor lui Isus Navi, căruia i-a zis: Eu sînt Voievodul oştilor Domnului şi acum am venit (Iosua 5, 14).

El a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon. El a păzit pe Daniil cu viaţă, în groapa cu lei. El a adus foc şi pedeapsă peste cetăţile cele desfrînate, Sodoma şi Gomora. El a dat biruinţă lui Ghedeon în luptă. El a scos viu pe Lot din Sodoma. El a făcut multe minuni, precum cea din Colose, minunea din Mînăstirea Dochiarul (Sfîntul Munte) etc. Iar la sfîrşitul veacului, tot el, împreună cu ceata arhanghelilor, va suna din trîmbiţă, va scula pe cei morţi şi va aduna toate limbile la judecată, după mărturia Sfîntului Apostol Pavel care zice: Că Însuşi Domnul, întru poruncă, cu glasul Arhanghelului şi întru trîmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer (I Tesaloniceni 4, 16).

Gavriil, ce se tîlcuieşte „bărbat-Dumnezeu”, este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeieşti. El nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neîntinată bucurie. El este foarte dulce la vedere şi plin de dumnezeiască blîndeţe. Pentru aceasta a şi fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieştilor ei părinţi Ioachim şi Ana. El a vestit în templu Sfîntului Zaharia că soţia lui va naşte la bătrîneţe pe Sfîntul Ioan Botezătorul. El a dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil.

Sfîntul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria cînd petrecea în templu. El i se arăta adesea şi-i descoperea taine negrăite. Îi aducea hrană îngerească la Sfînta Sfintelor. El a auzit cel dintîi despre taina întrupării lui Hristos, mai înainte decît toţi îngerii. El a rostit cel dintîi numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfîntului Ioan Botezătorul. El a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia. El a cîntat cel dintîi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14). El a învăţat pe păstori să cînte. El a descoperit magilor taina întrupării. El a liniştit pe Iosif cînd voia să lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit să fugă în Egipt cu Pruncul şi iarăşi să se întoarcă în Nazaret.

Sfîntul Gavriil ocroteşte pe fecioare, acoperă pe mame, păzeşte pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinţi la Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. El slujeşte tainelor celor mari şi ajută la înmulţirea şi mîntuirea neamului omenesc.

Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitor al neputinţelor omeneşti.

Uriil este luminător al celor întunecaţi.

Salatiil este rugător fierbinte pentru neamul omenesc.

Gudiil este slăvitor al lui Dumnezeu şi întăritor al celor ce se nevoiesc la fapte bune.

Varahiil, ultimul arhanghel, este aducător de binecuvîntare dumnezeiască pe pămînt.

Dintre toţi Sfinţii îngeri, cei mai mari binefăcători ai oamenilor s-au arătat Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, din care pricină se şi pomenesc astăzi cu alese prăznuiri şi cîntări de laudă, dimpreună cu toate cetele îngereşti. Se cuvine deci şi nouă păcătoşilor, ce sîntem păziţi de îngeri, să ne adunăm la sfintele biserici şi să lăudăm astăzi soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cerînd ajutorul lor.

Să nu uităm că Sfinţii Arhangheli sînt cei dintîi îngeri mijlocitori între Dumnezeu şi noi oamenii. Ei au grijă şi milă de creştini şi-i ajută pe calea mîntuirii mai mult decît ceilalţi îngeri. Sfîntul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei pe cîmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel. Sfîntul Gavriil este, mai ales, protectorul fecioarelor creştine, al familiei creştine, protectorul mamelor care nasc copii, ca şi protectorul copiilor şi al călugăriţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de Hristos.

În ţara noastră cultul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este foarte răspîndit. Numeroase sînt bisericile cu hramul Sfinţilor Arhangheli, numeroşi sînt şi credincioşii români care le poartă numele. În multe case se vede icoana Sfinţilor Arhangheli şi nu puţini din bunii noştri creştini citesc acatistul lor. Părinţii noştri aveau mare evlavie şi pentru îngerii păzitori pe care-i primeau de la botez şi se îngrijeau cu mare atenţie să nu facă vreun păcat ca să nu alunge de la ei pe îngerii buni.

Înaintaşii noştri iubeau rugăciunea, milostenia şi Biserica, ştiind că îngerii păzitori ne numără şi ne scriu paşii noştri spre biserică, spre rugăciune, spre cel sărac şi spre tot lucrul sfînt şi plăcut lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Bun lucru este a lăuda pe îngeri, precum şi ei fără odihnă laudă pe Dumnezeu. Dar mai bun lucru am face dacă le-am urma şi petrecerea, printr-o trăire sfîntă, neîntinată, îngerească. Deci, dacă voim să primim mai mult ajutor de la sfinţii îngeri, să ne silim a-i imita prin fapte bune, după putere.

Sfinţii îngeri neîncetat slăvesc pe Dumnezeu; să ne rugăm şi noi neîncetat, lăudînd ziua şi noaptea pe Preabunul nostru Dumnezeu. Sfinţii îngeri sînt într-o veşnică mişcare, împlinind din dragoste voia lui Dumnezeu. La fel şi noi, să ne trezim din somnul nesimţirii, să alergăm mereu la Biserică, să facem voia lui Dumnezeu cu bucurie, iar nu din silă, nici cu cîrtire sau pentru răsplată. Sfinţii îngeri se iubesc desăvîrşit unii pe alţii. Ei iubesc şi pe sfinţii din cer şi pe noi cei de pe pămînt. La fel şi noi, să ne iubim ca nişte fraţi, lăsînd ura, mînia, bătăile, judecăţile, minciunile.

Sfinţii îngeri ascultă unii de alţii, cei mai de jos de cei mai de sus şi toţi de Dumnezeu. La fel şi noi să ascultăm de mai-marii noştri, de părinţii care ne-au născut, de cei ce ne învaţă şi ne ajută la mîntuire. Să ascultăm şi de glasul conştiinţei cînd ne mustră pentru păcate, cînd ne trimite la biserică, la spovedanie şi la cele bune. Să ascultăm şi de îngerii noştri păzitori. Să nu-i mai întristăm cu tot felul de păcate. Sfinţii îngeri se bucură de mîntuirea noastră (Luca 15, 10), ajută la îndreptarea noastră şi plîng cînd noi păcătuim sau sîntem aruncaţi în gheenă. La fel şi noi să facem. Să ne bucurăm pentru sporul aproapelui şi să plîngem pentru căderea lui. Să dăm sfat celui ce are nevoie de el. Să nu minţim pe nimeni. Să îndemnăm şi pe alţii la pocăinţă, la biserică, la post şi rugăciune.

Sfinţii îngeri nu se bîrfesc, nu se răzvrătesc, nu se mînie, trăiesc în bună rînduială. La fel şi noi, să nu ne mîncăm cinstea unul altuia, să avem răbdare în toate ispitele, să fugim de tulburare, de mînie, de ceartă, de pofte şi patimi trupeşti. Să trăim ca fraţii, în dragoste unii cu alţii, că sîntem fiii Tatălui ceresc.

De vom trăi în armonie, în iubire, în viaţă curată şi în rugăciune, vom imita pe îngeri şi vom deveni creştini adevăraţi, iar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne vor acoperi cu acoperămîntul aripilor lor cele îngereşti de tot răul şi primejdia.

Să rugăm, deci, pe sfinţii îngeri şi Arhangheli să ne fie ajutători în viaţă şi izbăvitori de duhurile cele rele, iar înaintea Tatălui ceresc calzi rugători pentru mîntuirea sufletelor noastre. Amin.

Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Aradului a participat la hramul schitului Roşia

 

În Duminica a XXIV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Episcopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie  la schitul Roşia din protopopiatul Sebiş, judeţul Arad. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a evidenţiat importanţa sărbătorii  şi a pericopei evanghelice care s-a citit şi  care relatează două mari minuni săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos: vindecarea femeii cu scurgere de sânge şi învierea fiicei lui Iair. La ceas de seară, în cadrul Vecerniei, Preasfinţia Sa a poposit în mijlocul obştii monahale de la Schitul Bunavestire – Almaş, Protopopiatul Sebiş, rostind un cuvânt de zidire sufletească.