A treia ediţie a Concertului de colinde „Colindăm Domnului Bun” în Biserica Ortodoxă din Seleuş

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, şi în acest an au venit la Seleuş colindători să aducă vestea cea bună a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Este al treilea an în care concertul de colinde intitulat „Colindăm Domnului Bun”  aduce în atenţie colindul sfânt pe care l-au cântat strămoşii. În prezenţa unui numeros auditoriu, colindele interpretate de grupurile de colindători au integrat în atmosfera specifică sărbătorii Crăciunului.

Scopul acestui eveniment a fost acela de a cunoaşte şi transmite urmaşilor tradiţiile şi colindele noastre strămoşeşti.

Primii colindători au fost copilaşii de la Grădiniţa şi clasele primare ale Şcolii Generale din Seleuş, instruiţi de Melania Adam, profesoară de Religie, cărora le-au urmat copiii de la ciclul gimnazial din Seleuş.

Colindătorii de la Liceul Teoretic Pâncota instruiţi de Dr.Adina Neagoe, profesoară de Religie, au interpretat colindele: „Creştinilor, noi astăzi”, „Iată vin colindători”, „Praznic luminos” şi „Toată legea creştinească”, iar elevii Seminarului Teologic Arad, precum şi cei de la Liceul din Ineu care cântă la strana şi corul bisericii au colindat: „Doamne a Tale cuvinte „ şi „Sus boieri, nu mai dormiţi”.

Concertul a continuat cu participarea Corului „Ioan Vidu” al Parohiei Ortodoxe Seleuş, interpretând colindele armonizate pe patru voci: „Gazde mari”, „Întru cei de sus mărire”, „În seara de Moş Ajun”, „Colo sus şi mai în sus” şi „Praznic luminos”.

În încheiere, Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin”, a prezentat un buchet de colinde bizantine de o deosebită frumuseţe. „Trei crai de la Răsărit”, „Colindăm colindători”, „Slavă să aiba”, „Noi în seara de Crăciun”, „Veniţi cu toţii dimpreună”, „Cerul şi-a deschis soborul” şi „Ciucur verde de mătasă”.

Ca o încununare a celor trăite in biserica din Seleuş a fost căldura cu care Înalt Preasfinţia sa Dr.Timotei Seviciu a răspuns invitaţiei de a fi in mijlocul participanţilor, precum si frumosul cuvânt de invăţătura  trimis către inimile celor prezenţi la această manifestare.

În final, toată suflarea a intonat la unison cea mai cunoscută colindă: “O, ce veste minunată”. Seara s-a încheiat cu participarea tuturor colindătorilor la o agapă frăţească.

 

 

SLUJIRI ARHIEREŞTI LA ARAD DE PRAZNICUL SFÂNTULUI NICOLAE

Sărbătoarea pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae, Făcătorul de Minuni, s-a constituit pentru preoţii slujitori şi pentru credincioşii de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime“ din Arad, într-un  fericit prilej de bucurie duhovnicească. Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat aici Sfânta Liturghie Arhierească, spre a conferi solemnitate şi strălucire paraclisului de la demisolul catedralei, destinat, în mod special, activităţilor liturgice şi pastoral –misionare cu copiii şi tinerii, cu prilejul prăznuirii hramului.

În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţia Sa a pezentat sinaxarul zilei cu sublinierea darurilor deosebite cu care Dumnezeu l-a împodobit pa Sfântul Ierarh Nicolae, ,,Făcătorul de Minuni”, prin care s-a vădit generozitatea sa,  sfântul însuşi devenind dăruitor, ajutând pe cei în primejdii şi nevoi, pe copii, tineri, bolnavi, nevoiaşi şi alţii, mulţi. De asemenea a subliniat existenţa bisericilor monument istoric puse sub patronajul Sfântului Ierarh Nicolae, ca mărturie a evlaviei poporului nostru faţă de acesta, cât şi a celor ridicate în prezent, paraclisul Catedralei arădene înscriindu- se şi el ca mărturie în acest sens.

În după-a miaza zilei Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei, în fruntea unui sobor de preoţi, în prezenţa personalului medical, a oficialităţilor locale şi a unui mare număr de credincioşi a sfinţit biserica cu hramurile “Sfintul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” şi “Sfânta Teodora de la Sihla” din curtea Spitalului Municipal din Arad. În cuvântul de învăţătură Chiriarhul a arătat însemnătatea înălţării unei biserici, mai ales a uneia cu destinaţie aparte, cea pentru sectorul medical. S-a referit la efortul şi contribuţia generală pentru edificarea paraclisului din incinta Spitalului Municipal din Arad, în acesta înscriindu-se întregul personal medical, autorităţi locale, credincioşii, instituţii bisericeşti şi alţii. Totodată a exprimat bucuria ca încununarea lucrărilor să fie tocmai în anul omagial dedicat îngrijirii bolnavilor şi în Postul Crăciunului, perioada de pregătire  pentru marea sărbătoare a Naşterii Mântuitorului, arătând şi rostul mijlocitor către Dumnezeu a ocrotitorilor duhovniceşti ai bisericii: Sfântul Iosif cel nou de la Partoş şi Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, precum şi al sfântului zilei, cunoscut ca doctor al păstoriţilor săi.

Spitalul Clinic Municipal Arad funcţionează fără întrerupere din anul 1775. A fost construit din fonduri publice şi donaţii, consemnând până astăzi tratarea şi vindecarea bolnavilor aşa cum i-a fost destinaţia, precum şi activităţi de asistenţă religioasă. Totodată, Spitalul Clinic Municipal Arad reprezintă una dintre principalele baze de instruire practică a studenţilor de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad. Biserica este construită între anii 2007- 2011 în formă de corabie, din cărămidă, pe fundaţie de piatră, fără a fi înzestrată interior cu veşmânt iconografic, înafara mozaicurilor altarului. Cheltuielile pentru construcţia şi amenajarea locaşului, precum şi înzestrarea cu toate cele necesare cultului s-au făcut cu donaţii din partea Asociaţiei Medicale Municipale Arădene, personal a doamnei director Teodora Olaru, precum şi din partea angajaţilor Spitalului, a Preacucernicului Părinte Petruşe Rovin, preot cu slujire social- caritativă la acest spital, a altor donatori.

 

 

Colind în Ţara Moţilor

Un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Popovici” din parohia  Apateu, Protopopiatul Ineu din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, însoţiţi de profesorul de religie Adrian Matei, au plecat de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei – Ocrotitorul României, să colinde în Munţii Apuseni. Primul popas a fost făcut de dimineaţă în frumosul oraş Beiuş, unde au colindat la Muzeul Municipal al oraşului, împletind astfel colinda lor cu simţământul patriotic romanesc al acestor locuri, şi rememorând în preajma  Zilei  Naţionale, lupta pe care au dus-o, pentru libertatea românilor, aici în acest colţ de ţară eroii Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş.  Şi poate mai mult ca niciodată vizitarea zonei Beiuşului în preajma zilei Marii Uniri, ne duce cu gândul la Episcopul Unirii, la Episcopul Aradului Ioan Ignatie Papp (1903-1925),  fiul al Ţării Beiuşului.

De la Beiuş, colindătorii au urcat prin Pasul Vârtop în Ţara Moţilor, colinda lor  poposind la Gârda de Sus unde au fost primiţi de Prea Cucernicul Părinte Peteleu Dragomir şi de mulţimea moţilor adunaţi la Sfânta Liturghie, aşa ca în fiecare duminică şi sărbătoare. Aici la finalul Sfintei Liturghii, copii au colindat în frumoasa şi noua biserică cu Hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, după care au vizitat biserica cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, biserica veche a satului, monument istoric de o deosebită frumuseţe şi valoare.

De la Gârda de Sus, colindătorii s-au oprit la Mânăstirea Sfântul Proroc Ilie de la Albac-Rogoz, unde au colindat obştea monahală de aici, fiind întâmpinaţi de Prea Cuvioasa Maică Stareţă Ioanichia Gligor şi de Prea Cuviosul Părinte Dionisie Ignat, duhovnicul mănăstirii, împreună cu toată obştea.

De la Mânăstirea Sfântul Ilie, colindătorii au poposit, la ceas de seara, la Mănăstirea Sfânta Treime de la Crişcior din judeţul Hunedoara, unde au fost întâmpinaţi de Prea Cuvioasa Maică Stareţă Ioana Vintilă, împreună cu toată obştea mănăstirii.

Dragostea şi căldura sufletească cu care au fost primiţi, precum şi  frumoasele cuvinte pe care Prea Cuviosul părinte Dionisie Ignat, şi Prea Cuvioasele Maici Stareţe, le-au adresat copiilor colindători, i-a determinat pe copii să promită împreună cu versul colindei: „Şi la anu’ om veni / Numa’ sănătoşi de-om fi”.

 

 

BUCURIA CRĂCIUNULUI – Pastorală la Naşterea Domnului 2012

TIMOTEI

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

Toate sărbătorile creştine sunt prilejuri de mare bucurie, aşa cum simt toţi cei ce le ţin cu evlavie. Angajând mai ales pe cei mai mici sau pe tineri care au viaţa înainte, Crăciunul este sărbătorit cu o bucurie la o treaptă deosebită. Este aceea care în sufletele tuturor stăruie permanent, constituind, parcă, măsura intensităţii multora sau puţinelor bucurii pe care viaţa personală şi colectivă le presară în curgerea obişnuită. Aceasta pentru că bucuria Crăciunului are un fior religios, ce ajută fiecăruiasă perceapă tăria propriei credincioşii faţă de învăţătura şi viaţa creştină.Cei din vechime întreţineau permanent această stare de bucurie la toată înălţimea ei prin urările la momente festive şi nu mai puţin ca formulă de salutare. De fapt, bucuria se exprimă nu numai prin cuvinte, ci şi prin gest, ţinută sau însăşi expresia chipului.  Anturajul, ca dealtfel mediul chiar, dă nuanţă potrivită stării sufleteşti. E de-ajuns ca la răstimpuri, cu sau fără nostalgie, să revină în amintire Crăciunul, poate în mod ideal, cu peisajul de iarnă şi colindul prin nămeţi la gazde binevoitoare, în lumina înserării cu ivirea astrelor ce străjuiesc bisericuţe sau gospodării modeste, în aşteptarea sublimă a lui Moş Crăciun, oglindind moşteniri ancestrale, pentru ca fiinţa întreagă să fie mişcată de ceea ce este mai presus de ea. Viziunea se întregeşte cu icoana evenimentelor biblice şi care se îmbie nu doar pentru memorie, ci ca retrăire a lor de către toţi cei în sărbătoare.O astfel de bucurie se transmite din generaţii şi de la o persoană la alta, angajând şi pe cei care, din diferite pricini, nu pot dovedi sensibilitatea cerută. Ori, Naşterea Domnului, prin ceea ce înseamnă ca renaştere a omenirii şi înnoire a lumii, îndreaptă totul spre desăvârşire. Dincolo de greutăţile de orice fel, se afirmă bucuria împlinirii adevăratelor năzuinţe ale omului, chemat să pună în lumină minunea creaţiei şi a vieţii.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Bucuria se defineşte în mod obişnuit ca o stare de satisfacţie morală, proprie conştiinţelor adevărate, generând sentimentele de certitudine pentru făptuirea sau împlinirea datoriei; mulţumire sufletească vie în faţa realităţii, pricinuită de un eveniment fericit ori de o lucrare jertfelnică. Cuvântul ca atare e folosit de multe ori cu diferite sensuri şi pe variate planuri de existenţă[1]. Este, de pildă, şi  o bucurie falsă, aceea a celui răutăcios la necazul celui bun[2].  Adevărata bucurie este cea de la Dumnezeu, ca har sau dar de sus şi roadă a Duhului Sfânt. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel zice: “Trupul pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva trupului ; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi, iar de vă purtaţi în duhul, nu sunteţi sub Lege… Iar roada duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă –răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege”[3]. Însăşi “Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt”[4], adaugă acelaşi apostol într-alt loc. O astfel de bucurie, cultivată prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu rostit de Biserică, devine una a credinţei în cei credincioşi, cum afirmă Cartea Faptelor Apostolilor[5]. Autorul acesteia, Sfântul Luca, mai precizează şi în Evanghelia sa : “S-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. Şi le-a zis: am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acest ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.”[6] În rugăciunea arhierească, Domnul, în grija faţă de învăţăceii Săi, cere ca aceştia să fie păziţi în numele Părintelui ceresc, adăugând următoarele: “Acum vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.”[7] Prin cuvântul ce aşază firea noastră deasupra celorlalte fiinţe sau lucruri, ne împărtăşim bucuriile, ca şi necazurile, găsind în mijlocul de comunicare siguranţa aceloraşi simţăminte, raţiuni sau doriri, aşa cum lămurit arată şi unul dintre marii teologi români. El precizează că „Nevoia unora de alţii şi prezenţa lui Dumnezeu în obligaţia simţită de oameni de a-şi satisface reciproc această nevoie, se trăieşte nu numai în ajutorul ce şi-l dau prin sfătuire, încurajare, mângâiere şi faptă de ajutorare, ci şi în orice comunicare afectuoasă în general… Omul îşi comunică prin cuvânt nu numai gândurile, ci şi  bucuriile şi durerile. Sau chiar în comunicarea gândurilor e o bucurie şi, uneori, o durere pe care şi-o alină prin aceasta. Bucuria comunicată prin cuvânt se măreşte, căci face să se adauge la ea bucuria celui căruia i se comunică. Durerea comunicată prin cuvânt se micşorează, căci povara ei e preluată de altul, sau e relativizată de acela… Prin cuvânt se comunică unul altuia, dar bucuria lor este că în această comunicare fiecare îl simte pe celălalt ca deosebit. În comunicarea durerilor prin cuvânt şi în participarea la ele prin cuvânt, fiecare întăreşte umanitatea celuilalt şi şi-o întăreşte, în acelaşi timp, pe a sa proprie”.[8] Natura înconjurătoare însăşi se împărtăşeşte din această lucrare, cum vrea să arate pilda semănătorului, în care acesta este Însuşi Dumnezeu, iar sămânţa cuvântul Său, care este primită cu bucurie în locul unde e aruncată, dar încolţeşte doar în pământul bun sau roditor.[9] Dacă bucuria aduce în suflete cuvântul lui Dumnezeu, cu cât mai mult Însuşi Fiul sau Cuvântul Veşnic, prin întruparea Sa! Neascultarea cuvântului a adus omului tristeţea căderii, iar comuniunea cu Însuşi Cuvântul întrupat redă marea bucurie pe care o exprimă în felul propriu fiecare parte a creaţiei. Întruparea e vestită şi pregătită într-o atmosferă de bucurie, precum arată şi textul biblic privind Bunavestire prin cuvintele Arhanghelului Gavriil către Sfânta Fecioară, adică: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Bunecuvântată eşti tu între femei”; [10] precum şi ale rudei sale Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, şi anume: “Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat cu bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu de Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile”[11]. Apoi, odată cu naşterea Pruncului, îngerul Domnului a zis păstorilor din ţinutul Betleemului: “Nu vă temeţi. Căci, iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David!”[12] Tot aşa şi magii de la răsărit, în căutarea Celui ce S-a născut, “văzând steaua s-au bucurat cu bucurie mare”[13]. Ori, cât de mare poate fi bucuria de a vedea viaţa înmugurind sub pronia divină, însuşi evanghelistul a consemnat prin cele deja arătate cu privire la ocrotirea fraţilor mai mici. Sfânta Tradiţie, prin scrierile Părinţilor Bisericii, dă la fel mărturie, despre bucuria generală produsă de evenimentul ce a îndreptat rostul lumii.Dintre ei, Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul la Naşterea Domnului se exprimă astfel: “Să ne bucurăm deci şi să ne veselim. Căci dacă Ioan, fiind în pântecele mamei, când a intrat Maria la Elisabeta, a săltat, cu atât mai mult noi trebuie să săltăm şi să ne bucurăm, când nu vedem pe Maria, ci pe Însuşi Mântuitorul nostru astăzi născut şi să ne minunăm şi să ne spăimântăm de măreţia întrupării, care depăşeşte orice înţelegere”[14]. Încă şi imnografia într-un mod ales redă bucuria zilei când intonează: “Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, propovăduind taina ce este de faţă”… sau la fel: “Să se bucure cerul, să se veselească pământul!”[15]Cele mai cunoscute mărturii în acest sens le dau şi colindele din care amintim următoarele versuri: “Astăzi S-a născut Hristos/ Mesia chip luminos,/Lăudaţi şi cantaţi / Şi vă bucuraţi!”sau în contextul magilor: “luând fiecare/bucurie mare, care bucurie/şi aici să fie”. Tot aşa “Veniţi astăzi credincioşii să săltăm/De Naşterea lui Hristossă ne bucurăm”[16]. De menţionat şi rânduiala Acatistelor, ca imne ale bucuriei, în care Mântuitorul este numit “Izvorul bucuriei”, iar Maica Domnului “Bucuria tuturor celor necăjiţi”[17].Să nu se uite că, una dintre cele mai apreciate creaţii ale muzicii simfonice se intitulează “Oda bucuriei”[18], ce aminteşte mesajul ceresc de pace şi bunăvoire între oameni.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

În Duminica primă a postului pregătitor al praznicului ce îl petrecem, Pastorala semnată de Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu toţi Ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a pus la inima clerului şi poporului dreptcredincios recomandările privind Anul Omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, răspunsul întregii eparhii arădene constituindu-se în donaţii ce în ziua de prăznuire vreau să fie asemenea darurilor magilor de odinioară aduse Familiei sfinte pentru cele trebuincioase. Nu întrelăsăm şi răspunsul dat la chemarea permanentă privind obolul bisericesc şi patriotic pentru înălţarea Catedralei Mântuirii Neamului. Drept aceea mulţumim tuturor miluitorilor făcând rugăciune pentru răsplătirea lor cerească. Creştineşte este a purta grijă oricui ar avea nevoie, cu precădere celor bolnavi. În lume mai sunt de înfruntat necazuri şi nevoi şi mulţi sunt cei ce le depășesc. Cuvintele Domnului le sunt încurajatoare: “Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.[19] Cel credincios trebuie să dobândească tăria de a se  bucura în încercări, cum spune Sfânta Scriptură: “Întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare”[20]. De fapt Fericirile se încheie cu cuvintele“Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri”[21]. Întru bucurie sfântă împărtăşim toate urările de praznic ca acesta să aducă peste toţi binecuvântarea cerească a Sfintei Treimi, a Tatătul şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi în veci. Amin.

Al vostru, al tuturor, către Domnul rugător,

T I M O T E I

Arhiepiscop al Aradului

ÎNSEMNARE: Această Pastorală cu nr.2100/2012, având titlul “BUCURIA CRĂCIUNULUI” se va citi în fiecare biserică parohială sau  mănăstirească la Sfânta Liturghie din prima zi, iar în filii a doua zi de Crăciun.


[1] Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, Bucureşti, 1984, pp. 65 şi 84; Dicţionarul explicativ al Limbii Române, Bucureşti, 1975, p. 101; Dicţionar de etică pentru tineret, Bucureşti, 1969, p. 60;

[2] Psalmul 34, 26;

[3] Galateni, 5, 17-18, 22-23;

[4] Rom. 14, 17-18;

[5] 13, 52;

[6] Luca, 10, 17 – 21;

[7] Ioan, 17, 11 – 13

[8] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Craiova, 1987, p. 100 – 103;

[9] Luca, 8, 13;

[10] Luca, 1, 28;

[11] Luca, 1, 42 – 48;

[12] Luca, 2, 10 – 11;

[13] Matei, 2, 10;

[14]Cf. Luca 1,44; Cuvântări la Praznice împărăteşti, în Izvoarele Ortodoxiei, vol V, p. 1

[15] Vecernia Naşterii Domnului, stihira 1; Utrenia, Sedealna;

[16] Astăzi s-a născut Hristos, Steaua sus răsare şi Veniţi astăzi, în Rugăciuni şi învăţături de credinţă ortodoxă, Arad, 1987, pp. 358, 360 şi 362;

[17] Acatistul Sfintei Învieri, Icos 3,3 şi Acatistul Maicii Domnului, lcos 1, 13;

[18] Dicţionar enciclopedic român, Bucureşti, 1975, vol. I, p. 328;

[19]Ioan, 16, 33;

[20] I Petru, 4, 13;

[21] Matei, 5, 12;

Ultima actualizare (Miercuri, 05 Decembrie 2012 18:10)

Arhiepiscopia Aradului la ceas aniversar

Zilele de 28 noiembrie şi 2 decembrie reprezintă o dublă aniversare pentru Arhiepiscopia Aradului şi pentru chiriarhul său, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu. Astfel, în acest an, la 28 noiembrie se împlinesc trei ani de la istorica zi a ridicării la rang de Arhiepiscpie a eparhiei arădene, în prezenţa Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un ales sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, ziua de 2 decembrie marchează instalarea în scaunul de episcop al Întâistătătorului ei, eveniment petrecut în urmă cu 28 de ani.

În Duminica a 31-a după Rusalii, a Vindecării orbului din Ierihon, Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad a îmbrăcat straie de sărbătoare, pregătindu-se să îl primească pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop. Clerici şi credincioşi s-au aflat în coumuniunea bucuriei prilejuite de participarea la Sfânta Liturghie arhierească.

La momentul cuvenit, Ierarhul a rostit cuvântul de învăţătură având ca temă mila lui Dumnezeu faţă de oameni. Pornind de la pericopa evanghelică (Luca 18, 35-43) şi cea apostolică (I Timotei 1, 15-17), chiriarhul a evidenţiat că „mila lui Dumnezeu se revarsă asupra tuturor, vindecând neputinţele şi oferindu-ne în acelaşi timp prilej de iertare şi îndreptare. Mila nu este acelaşi lucru cu îndurarea, mila revărsându-se chiar şi atunci când noi nu ne rugăm pentru aceasta. Slujbele Bisericii folosesc rostirea «Doamne miluieşte» precum şi încununarea acesteia «Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti». Oamenii au datoria de a-I mulţumi lui Dumnezeu şi de a se ruga Lui cu sinceritate şi cu simplitate”.

La sfârşitul slujbei s-a rostit în mod solemn o rugăciune de mulţumire pentru binefacerile revărsate asupra Arhiepiscopului Aradului, precum şi asupra clerului şi credincioşilor.După terminarea Sfintei Liturghii, soborul preoţilor şi diaconilor, prin glasul P.C. Părinte Simion Mladin, secretar eparhial, a adresat Înaltpreasfinţiei Sale mulţumiri pentru înţeleapta păstorire şi cuvenitele felicitări însoţite de un buchet de flori. Corul Parohiei Apateu a intonat cu măiestrie răspunsurile liturgice precum şi imnul arhieresc, pentru a încununa bucuria acestei aniversări. La ieşirea din biserică, credincioşii prezenţi şi-au exprimat bucuria duhovnicească şi au primit arhiereşti binecuvântări.

 

 

Cerc pastoral la Sâmbăteni, Protopopiatul Lipova

Credincioşii Parohiei Ortodoxe Române Sâmbăteni, Protopopiatul Lipova, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului au avut parte în Duminica a XXXI-a după Rusalii de momente de bucurie şi mângâiere. Cercul misionar-pastoral Radna, coordonat, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de Preotul  Ioan Jidoi, s-a întrunit în biserica purtând hramul ,,Sf. Ierarh Nicolae”, unde soborul de preoţi a  săvârşit Sfânta Taină a Maslui de obşte, răspunsurile la strană fiind date de tineri teologi, aceştia interpretând şi un buchet de colinde cu care au încântat auditoriul.

Părintele Crinel Onea, Protopopul Lipovei, a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a scos în evidenţă importanţa Tainei Maslui pentru vindecarea bolilor sufleteşti şi trupeşti. ,,Fiecare participant la Sfântul Maslu aflat sub epitrahilul preoţilor, aduce cu el necazurile şi neputinţele lui la Hristos, Samarineanul milostiv de care vorbeşte prima evanghelie a acestei Taine” a consemnat Părintele Protopop.

La final Părintele paroh Ioan Braiţ a mulţumit celor care au răspuns invitaţiei la această sărbătoare, seara încheindu- se cu o agapă frăţească la casa parohială.

Hram la Parohia Pecica II

Credincioşii parohiei Pecica II, protopopiatul Arad, în frunte cu preotul lor paroh, Mircea Popa au început, în urmă cu un an construirea unei biserici parohiale pusă sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. În ziua prăznuirii hramului, la demisolul noului edificiu, Înalt Preasfinţitul Timotei în fruntea unui numeros sobor de preoţi, mulţi dintre aceştia fii ai parohiei sau având soţii, fiice ale locului, a săvârşit Vecernia şi slujba de hram în cadrul căreia s-au rostit, fiind în ajunul sărbătorii noastre naţionale,  ectenii speciale şi  rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate peste poporul român. În prezenţa autorităţilor judeţene şi locale, a unui mare număr de credincioşi, Înalt Preasfinţitul Timotei a rostit un părintesc cuvânt de învăţătură despre înscrierea obiectivelor bisericeşti realizate în România, puse sub patronajul spiritual al ierarhilor sărbătoriţi, într-o istorie ce porneşte din vremea Sfinţilor Apostoli, apreciată unanim ca şi contribuţie la unitatea poporului roman în cadrul unităţii europene şi mondiale, factor de civilizaţie şi progres.

Chiriarhul a felicitat pe toţi ctitorii bisericii pentru dărnicia faţă de locaşul în construcţie şi a scos în evidenţă însemnătatea faptului că acum, pentru prima dată, Statul Român recunoaşte ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, ca sărbătoare  oficială. A transmis tuturora doriri de bine şi alese împliniri, cu prilejul Sărbătorii Naţionale.

Preotul paroh a mulţimit Înaltului Ierarh pentru bunăvoinţa de a răspunde invitaţiei, dorindu-I, cu prilejul împlinirii celor 28 de ani, la 2 decembrie 2012, în fruntea eparhiei Aradului.

O agapă frăţească oferită de naşii hramului a încheiat sărbătoarea parohiei Pecica II.

 

1 DECEMBRIE- ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI SĂRBĂTORITĂ LA ARAD

Aradul a avut un rol determinant în realizarea visului de veacuri al românilor de pretutindeni, înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Acest fapt este evidenţiat an de an în oraşul de pe Mureş de Ziua Naţională a României, prin manifestări omagiale de excepţie la care participă mii de arădeni.

Manifestările omagiale şi comemorative dedicate Zilei de 1 Decembrie au debutat în acest an prin inaugurarea şi sfinţirea MuzeuluiVasile Goldiş, urmate de slujba de pomenire, depunerea de coroane  şi ceremonia militară la monumentul marelui luptător pentru înfăptuirea Unirii,Vasile Goldiş, în centrul municipiului. Ceremonie militară  şi civilă, slujbă religioasă şi depuneri de coroane au avut loc şi la mormintele marilor corifei ai Unirii, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop şi Ioan Suciu, din Cimitirul Pomenirea, precum şi la Troiţa Martirilor din parcul Mihai Eminescu.

Slujbele religioase au fost săvârşite de către Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi din municipiul Arad.

În cuvântările rostite în cadrul acestor manifestări Înaltpreasfinţia Sa a accentuat aspecte potrivite fiecărui loc şi moment. În sinteză a evidenţiat legătura ce se face între cuvintele rostite de episcopul Ignatie Papp al Aradului la slujba Te- Deum-ului de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, învierea neamului românesc , şi acelea ale lui Vasile Goldiş, înscrise ca testament pe lespedea mormântului său, anume despre mântuirea prin jertfă, arătând că, după pilda Mântuitorului, făuririle neamului s-au încununat cu desăvârşirea unităţii de stat, care a pus temelie viitorului ţării. Revine întregului popor român binecredincios de pretutindeni datoria ca, prin hărnicie şi eroism, să garanteze dezvoltarea şi afirmarea ţării, spre mulţumirea generală, contribuind totodată la pacea mondială şi fericirea omenirii. Ziua Naţională este acest prilej de bilanţ al împlinirilor prezente şi perspectivelor viitoare, spre apreciere a muncii şi exprimare a bunelor urări, tuturor, a arătat Înalt preasfinţia Sa.

ÎNALTPREASFINŢITUL ARHIEPISCOP TIMOTEI SĂRBĂTORIT LA 28 DE ANI ÎN FRUNTEA EPARHIEI ARADULUI

Duminică, 2 decembrie 2012, clerul şi credincioşii Arhiepiscopiei Aradului s-au aflat la ceas aniversar. În Catedrala Arhiepiscopală Sfânta Treime, în toate bisericile şi mănăstirile eparhiei s-au înălţat rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu pentru că, în bunătatea Sa nemărginită, a adăugat încă un an, al 28-lea, cununii anilor arhipăstoririi Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, în fruntea trisecularei eparhiei ortodoxe a Aradului, dintre care trei, împliniţi la 28 noiembrie, ca Arhiepiscop. Doririle adresate celui sărbătorit au îmbrăcat exprimare liturgică: ,,Întâi pomeneşte Doamne pe Înalt Preasfinţitul Arhiepiscopul nostru Timotei, pe care îl dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău”.

Cuvântul adevărului divin, învăţătura Bisericii,  înaltă şi sfântă, precum Întemeietorul ei, răspunde nevoii de continuă desăvârşire şi mântuire a omului credincios. Episcopul este cel care  face legatura sufletească între propovăduirea de acum aproape doua milenii şi între cei care o cred şi o mărturisesc astazi. „Iisus Hristos – ieri şi azi şi în veci -este Acelaşi” ( Evrei 13, 8 ). Capul Bisericii, Hristos, se adresează prin Evanghelia Sa, prin Biserica intemeiată de El, prin slujitorii Săi, cu aceeaşi prospeţime şi cu aceeaşi putere, ca în vremea Sa, tuturor credincioşilor care alcătuiesc, după învaţătura noastră de credinţă, „Trupul Său tainic” ( Coloseni 1, 24 ). Potrivit învăţăturii evanghelice şi doctrinei canonice, episcopul în eparhia sa este singura autoritate care deţine responsabilitate învăţătorească, fapt exprimat dealtfel şi în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea BOR. Iată de ce, pe deplin întemeiat, Sfântul Ciprian al Cartaginei, în jurul anului 200 afirma: unde este episcopul, acolo este Biserica, iar în afara Bisericii nu există mântuire. Credincioşii trebuie să fie uniţi între ei, avându-l în centru pe episcop. „Nu poate să aibă pe Dumnezeu de Tată, acela care nu are Biserica de mamă” scria acesta în cea mai importantă lucrare a sa, Despre universalitatea Bisericii (cap. 6).

Ca dintr-un iconostas, ies la iveală în acest moment sărbătoresc, chipurile celor 23 de ierarhi din trecut, înaintaşi ai Înaltpreasfinţitului Timotei dintru începuturi , din care unii au strălucit prin viaţa lor cucernică şi prin hărnicie, alţii prin întelepciunea cuvântului şi prin dârzenia în păstrarea dreptei credinţe, cu toţii însă ostenind întru temeluirea acestei vechi vetre arădene de viaţă şi credinţă ortodoxă, arătându-se totodată apostoli ai dragostei faţa de popor, faţă de crezul şi aspiraţiile lui şi dovedindu-se neinfricaţi apărători ai emancipării şi luminării acestuia. Amintim, în treacăt doar, de Isaia Diacovici, primul episcop al Aradului, supranumit ,,singurul balaur şi stâlp şi razim al Ortodoxiei care a mai rămas în imperiu”, ales patriarh al sârbilor în 1708, de Pavel Nenadovici, cel mai mare arhiereu pe care l-au avut ortodocşii în acea vreme, venit la Arad în anul 1748 de la Carlstadt, de Sinesie Jivanovici, ctitorul mănăstirii Arad- Gai. Timpul nu ne permite decât să ne gândim doar la întelepciunea cu care au păstorit învăţaţii episcopi Gherasim Raţ, Procopie Ivaşcovici şi Miron Romanul; la figura luminoasă a episcopului Ioan Meţianu, care şi-a împodobit cununa chipului său cu multe înfăptuiri trainice între care  înfiinţarea foii săptămânale ,,Biserica şi Şcoala” şi a tipografiei diecezane, ostenindu-se să sporească moştenirea înaintaşilor săi şi punându-şi sufletul pentru apărarea drepturilor credincioşilor şi preoţimii; la cuvintele întelepte, rostite de vrednicul întru pomenire Episcopul Ioan Ignatie Papp: „Unde merge poporul, mergem şi noi, vlădicii”. Şirul lor se continuă cu luminatul Episcop Grigorie Comşa, cel plin de zel apostolic, cu fericitul întru adormire Andrei Magieru, care cu întelepciune a păstorit această eparhie timp de 24 de ani, cu ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul actual al Banatului, cu Patriarhul Teoctist, cu episcopul Visarion Aştileanu.

Dintre toţi, cu evlavie şi adânc respect, zborul gândului ni se se opreşte asupra lucrării apostolice a unuia dintre aceştia, singurul care a avut la Arad o arhipăstorire mai lungă decât a Înalt Preasfinţitului Timotei, 28 de ani şi 9 luni: la harnicul şi neobositul episcop Pavel Avacumovici (1786- 1815). În timpul păstoririi vlădicului Pavel Avacumovici s-a înfiinţat, la 2 ianuarie 1793,Vicariatul Ortodox Român de la Oradea, dependent, până la înfiinţarea Episcopiei Oradiei, în anul 1920, de Centrul eparhial de la Arad, şi, mai ales sub el, la 3/15 noiembrie 1812 şi-a deschis porţile prima şcoală pedagogică românească, Preparandia arădeană, de la a cărei înfiinţare, în mod solemn, într-un parteneriat organizatoric: Primăria Municipiului, Liceul Pedagogic ,,Dimitrie Ţichindeal” şi Arhiepiscopia Aradului, s-a sărbătorit zilele acestea împlinirea a 200 de ani. Bătrânul arhiereu, cu luare aminte în vorbă şi în gândire, îndemna în limba românească, în pastorala trimisă tuturor parohiilor, ca să se înscrie tinerii la noul izvor de lumină, făcându- se astfel ,, apostolul binevestitor al învierii unui neam”.

Asemenea acestuia şi asemeni celorlalţi vrednici vlădici ai Aradului, Înalt Preasfinţitul Timotei în toţi aceşti ani de binecuvântată arhipăstorire s-a arătat un vrednic promotor şi continuator  de alese înfăptuiri în plan cultural-spiritual administrativ- bisericesc, social şi economic, recunoscute şi evidenţiate în prilejuri festive sau în momente de bilanţ: întemeierea şcolilor teologice, edificarea catedralei, construirea de biserici noi şi sfinte mănăstiri.

Nu ne-am propus o inventariere a lor, deşi, în mod incontestabil, ele vor rămâne  consemnate ca mărturie peste vremi a unei rodnice activităţi. Ceea ce se doreşte a fi evidenţiat acum, la ceas aniversar este imaginea vie a comuniunii evanghelice, a comuniunii de simţire şi de trăire pe care Înalt  Preasfinţia Sa,  ierarhul, dascălul şi, mai ales omul Timotei, a cultivat-o şi întreţinut-o în toţi aceşti ani la Arad. Nu numai cu fii duhovniceşti ci, potrivit poruncii dumnezeieşti, cu toţi oamenii. Roadele acestei atitudini comportamentale se văd, se simt. Deşi smerenia îi este cunoscută ca şifaptul  că nu doreşte  prăznuiri, iată, an de an este căutat şi felicitat în modul cel mai  cordial şi sincer de reprezentanţii de frunte ai vieţii publice din eparhie, de preoţi şi de credincioşi. Expresie vizibilă a comuniunii sufleteşti dintre ierarh şi fiii sufleteşti au fost şi în acest an, în cadrul recepţiei de la reşedinţa chiriarhală, ,,ramurile de finic”, coşurile şi buchetele de flori exprimând dragostea filială a clerului şi credincioşilor din această de Dumnezeu păzită eparhie, dragoste, respect şi preţuire cu care îşi ascultă şi  înconjoară păstorul şi astăzi, în vremuri în care lumea parcă s-a înrăit. Această imagine străluceşte în timp ca o lumină de candelă ce nu se stinge niciodată din sufletele celor care au aprins-o şi care mereu toarnă în ea untdelemnul iubirii evanghelice.

În numele Permanenţei Consiliului eparhial şi al ostenitorilor de la Centrul eparhial, al părinţilor protopopi, al părinţilor profesori şi al tuturor cadrelor didactice de la şcolile teologice ale eparhiei, al clerului din Arhiepiscopia Aradului şi al profesorilor de Religie, al bunilor credincioşi Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei i-au fost transmise urări de ani mulţi şi binecuvântaţi de Dumnezeu cu ocrotire de sănătate, împlinirea tuturor rugăciunilor celor către mântuire, revărsare de milostenie şi îndurări divine, putere de muncă şi alese bucurii în slujba Bisericii şi nemului.