Parohia Dezna

 

Parohia: Dezna

Hramul: Pogorârea Sfântului Duh

Protopopiatul: Sebiș

Preot paroh: Pr. Florin-Radu Bătrân din 2000

Data şi locul naşterii: 30.03.1971, Sântana

Domiciliu: Dezna, nr. 42

Studii: Seminarul Teologic Cransebeş; Facultatea de Teologie Ortodoxă Arad, secția „Teologie Pastorală”

Adresă de contact: Tel: 0257312676/0746011871

Număr de credincioşi: 370

 

Istoricul bisericii:

 

Judeţul Arad se poate lăuda cu o bogată colecţie de castele şi cetăţi pe care şi-au pus amprenta personalităţi cunoscute ale istoriei.

Un tur al judeţului Arad reprezintă, pentru vizitatorul străin de aceste locuri, pasionat de istorie, o ocazie fabuloasă de a lua contact cu vestigiile civilizaţiei trecute.

Localitatea Dezna se află situată în Depresiunea Ineu-Gurahonţ, la poalele Munţilor Codru-Moma, la confluenţa râului Moneasa cu râul Sebiş, și reprezintă prin cetatea ce încă străjuiește falnic un punct de referință al județului Arad.

Aflată în „perimetrul” Munţilor Codrului, cu o Cetate ce pare să dateze din perioada dacilor, Dezna reprezintă un punct de atracție turistică.

Primele documente scrise care atestă existenţa cetăţii datează din anul 1318, importanţa cea mai mare înregistrând-o în secolele XVI-XVII, cănd făcea parte din sistemul de apărare a vestului Transilvaniei, mai ales după căderea, în 1566, a Ineului în mâna turcilor.

Legenda spune că în acea perioadă, pădurile din zonă erau „pline ochi” de haiduci. Pierdută în 1574 şi recucerită de ardeleni în 1596, Cetatea Dezna s-a aflat între 1599 şi 1601 în proprietatea lui Gaspar Kornis, un adept al lui Mihai Viteazul. Ea a dispărut ca fortificaţie în deceniile imediat următoare anului 1658 când a fost recucerită de către turci.

Azi, Cetatea Deznei e o ruină. O legendă spune că turcii ar fi adunat aici un harem pentru un şef militar. Neputănd scăpa, una din fetele aduse cu forţa a reuşit să se furişeze pănă la depozitul cu pulbere căruia i-a dat foc. Cercetările recente nu exclud un sâmbure de adevăr al poveştii, anumite semne făcănd verosimilă distrugerea Cetăţii prin explozie. Acum toate aceste poveşti se regăsesc în ultimele trei ziduri care au trenat peste secole. Puţine la număr, dar atrăgătoare atăt prin legendă cât şi prin minunata privelişte pe care o oferă turistului asupra întregului sat şi a împrejurimilor sale.

Un alt obiectiv de referință al acesor locuri îl reprezintă vechea Biserică Ortodoxă.

Data edificării bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Dezna nu este precizată, însă formele arhitecturale și cercetările arheologice o așează cu aproximație la sfârșitul secolului al XIV-lea.

În faza inițială biserica a funcționat cu un plan alcătuit dintr-o navă dreptunghiulară cu contraforturi la colțurile din vest și un altar prevăzut de asemenea cu contraforturi de colț, prezentând pe latura de nord și un contrafort amplasat asimetric, cu rol de întărire a zidului respectiv.

Prezența contraforturilor, surprinse de săpăturile arheologice, evidențiază că biserica a fost construită în adoua jumătate a sec. XVI, în perioada de tranziție de la roman la gotic, ele fiind specifice acestei perioade.

Momentul înălțării bisericii este datat și de descoperirea unei necropole, suprapusă și nu tăiată de fundația bisericii. Necropola este aferentă unui alt edificiu de cult care ar fi putut fi construit din lemn sau zid, însă în acest ultim caz la o distanță mai mare de cimitir.

Din inventarul unui mormânt face parte o monedă emisă de Carol Robert de Anjou datată din 1332, dată care devine „terminus post quem” pentru ridicarea bisericii – a doua jumătate a sec. XIV.

Biserica a cunoscut faze de construcţie şi în secolele XV-XVII. La sfârșitul secolului al XV-lea au fost dărâmate în întregime zidurile în elevație și biserica a fost reconstruită pe fundațiile cele vechi din sec. XIV, renunțându-se numai la contrafortul asimetric de pe latura de nord.

În etapa a treia s-a construit în interiorul bisericii un amvon legat cu un zid așezat în fața altarului.

În anul 1769, în urma demolării laturii de vest și a dublării fațadei cu un nou zid, decalat către vest cu cca. 1 m, s-au dărâmat cele 4 contraforturi de la colț, de la navă și de la altar. Data acestor transformări, este săpată cu litere chirilice într-un fragment de curce, refolosită ca material de construcție în tasarea noului zid de sud al navei. Tot atunci s-a deschis și ușa de pe latura de nord.

În anul 1850, nava a fost prelungită spre vest cu o nouă încăpere, cuprinzând un turn clopotniță înglobat în interior, iar comunicarea cu vechea navă a fost realizată prin desfacerea pe toată lățimea zidului de vest refăcut în anul 1760.

Privită în ansamblu, biserica din Dezna se încadrează în categoria sintezelor romano-gotice ale mediului transilvănean și care a rezultat din împământenirea în mediul provincial al tradițiilor romanice și gotice, preluate de arhitectura bisericilor de sat apusene prin multiple etape de transmitere cu implicația permanentelor adaptări la tradițiile constructive locale.

Bisericile de zid românești din sec XIII-XV reprezintă un apanaj al micii nobilimi locale.

Întrucât mențiunile documentare nu consemnează însă familii ale unor cnezi de Dezna, se poate spune că biserica a fost ridicată de un castelan roman al cetății regale. Nu poate fi exclusă nici posibilitatea ridicării ei de către însăși comunitatea românească folosind privilegiile acordate apărătorilorcetății sau chiar avantajele ce decurgeau din regimul relativ privilegiat al oamenilor cetății.

Obștile românești au aspirat din cele mai vechi timpuri să se afirme prin construirea unor biserici de zid nu numai trăiniciei materiale sau din dorința de a imita comunitățile privilegiate ci și pentru acea valoare simbolică a construcției de piatră care transpusă pe plan politic al evului mediu a constituit una din modalitățile de afirmare a legitimității drepturilor unui popor, unei instituții medievale sau ale unor conducători feudali.

În interiorul bisericii pot fi văzute vestigiile unui ansamblu pictural odinioară în întregime, dar desele intervenții ale creicnioșilor au acoperit aproape în întregime ansamblul.

Bolta altarului are reprezentată scena încoronării Fecioarei Maria de către Sfânta Treime, înscrisă în medalion şi încadrată de cei patru Evanghelişti, care la rândul lor sunt încadraţi în chenare dreptunghiulare. Atât medalioanele, cât şi Evangheliştii sunt încadraţi de un decor de vrejuri vegetale.

Pe pereţii naosului, la baza boltei semicilindrice, sunt reprezentate 12 scene din viaţa Mântuitorului, dar din cauza stării avansate de degradare nu se poate distinge decât scena Răstignirii Domnului între doi tâlhari (peretele de nord, în dreptul uşii). Deasupra corului, în formă semicirculară, este reprezentată Maica Domnului împreună cu Sf. Apostoli. Mai întâlnim motive decorative vegetale redate într-o stilizare pur populară, simbolizând în aceste interioare pictate prezenţa naturii. Pictura este executată direct pe tencuiala atât a bolţii, cât şi a naosului.

Iconostasul este din lemn şi are o pictură ce se desfăşoară în trei registre suprapuse. În primul registru, situat în partea superioară, este reprezentată Sfânta Treime, încadrată de doi prooroci, iar în partea secundară, alţi patru prooroci, doi de o parte, doi de cealaltă. În mijlocul celui de-al doilea registru este reprezentată Răstignirea Domnului Iisus Hristos, încadrat de Maica Domnului (dreapta) şi Sf. Ioan Botezătorul (stânga). Deasupra braţului orizontal al crucii este reprezentarea antropomorfă a soarelui (dreapta) şi luna (stânga). De o parte şi de alta a Răstignirii se află reprezentaţi câte trei prooroci. În fundal se vede cetatea Ierusalimului. În al treilea registru sunt reprezentaţi cei 12 Apostoli aşezaţi sub arcade şi încadrând un Iisus Învăţător în odăjdii arhiereşti. Pe uşile împărăteşti sunt reprezentaţi Sf. Evanghelişti, iar pe cele diaconeşti, Sf. Arhanghel Gavriil (stânga) şi Sf. Arhanghel Mihail (dreapta). Iconostasul este pictat în întregime pe pânză de cânepă şi lipită pe scânduri. Pictura bolţii semicilindrice a naosului este executată pe scândură şi pe pânză de cânepă folosită la acoperirea golurilor ce despart scândurile.

Au existat trei faze de execuţie a picturii bisericii. Cea mai veche pictură este cea de pe pereţii naosului şi bolta altarului, ce poate data din secolul al XVII-lea, sau poate mai veche. Pictura iconostasului şi cea de pe fundalul corului pot fi din perioada renovării din 1769 şi se aseamănă mult în concepţie şi stil cu pictura iconostasului de la biserica de lemn din Groşeni, datorată zugravului David de la Curtea de Argeş, care a activat şi în părţile de sud ale Bihorului. Bolta semicilindrică a naosului a putut fi pictată în prima jumătate a secolului al XIX-lea, executată eventual odată cu reparaţiile şi modificările realizate în acea perioadă.

Cel mai vechi preot cunoscut la biserica din Dezna este Teodor Popovici (1767) din Dezna. În 1791 întâlnim ca preot pe Mihai Popovici, întâlnit și în 1801. Din 1797 funcționează un al doilea preot – Constantin Rubenovici de la Honțișor. În 1815- Costa Petru funcționa ca și capelan, în 1824 era propus spre hirotonie ca diacon – învățătorul Ioan Onaga din Dezna- fiul preotului din Rănușa. În 1826, preotul Paul Beldea, din cauza unei boli cere ca înlocuitor pe fiul său în vârstă de 25 ani care cunoștea limba română, limba latină și maghiară. În jurul anilor 1834-1835 parohia era vacantă. Abia în anul 1837 este transferat în postul de paroh la Dezna-capelanul Miletie Faur din Iosășel. La 22 ianuarie 1848, postul de capelan era vacant. Se cerea protopopului să comunice din timp posturile vacante. În 1886 preot numit era Zaharia Milion care se pare că a slujit până în 1921. Următorul preot începând cu 6 august 1921 până în 1957 a fost Cornel Bodea.

La lungul șir al preoților ce au slujit în această biserică străveche se adaugă: Pr. Vesa Cornel, Vesa Pavel, Ioja Beni și din anul 2000 până în prezent Bătrân Radu.

Întrucât lăcaşul de cult era neâncăpător, după revoluţie, credincioşii împreună cu preotul paroh Ioja Beni au început demersurile pentru ridicarea unui nou lăcaş de cult, a cărei piatră de temelie a fost în anul 1995 de către Episcopul Aradului Dr. Timotei Seviciu, după care a fost săvârşită Liturghia Arhierească.

Lucrările la noul lăcaș, construit din cărămidă, au evoluat cu dificultate, iar momentan stagnează datorită lipsei de fonduri.

DSCF0238 DSCF0239 DSCF0240 DSCF0241 DSCF0242 DSCF0243 DSCF0244 DSCF0245 DSCF0246 DSCF0247 DSCF0248 DSCF0249 DSCF0250 DSCF0251 DSCF0252