Arhive din categoria: Știri

Premierea elevilor participanţi la Olimpiada de religie din parohia Micălaca Veche

Strădania şi osteneala elevilor de la Şcoala Generală nr. 22 Caius Iacob din Arad care au participat în acest an şcolar la Olimpiada de religie a fost apreciată în Duminica Tuturor Sfinţilor printr-o festivitate de premiere organizată de parohia Arad Micălaca Veche în paraclisul cu hramul Naşterea Domnului, la demisolul bisericii în construcţie. 11 elevi din parohie au primit diplome din partea Arhiepiscopiei Aradului şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean, precum şi cărţi de rugăciune şi cu conţinut religios.Prezenţa elevilor la Sfinta Liturghie a fost una activă prin rostirea Crezului împreună cu toţi credincioşii din biserică.

La momentul de bucurie din viaţa elevilor au fost prezenţi Domnul Iustin Barna, directorul şcolii, Doamna Beatrice Mandă, profesor de religie, foşti învăţători ai elevilor.

Dintre participanţi s-au evidenţiat Drebitca Mădălina, care a obţinut locul I cu nota 10 la faza judeţeană, precum şi Danchici Carina şi Nunciu Melisa care au obţinut locul III la aceeaşi fază. Evenimentul de astăzi se înscrie în şirul momentelor de evidenţiere a importanţei orei de religie în şcoală, precum şi de preţuire a elevilor şi profesorilor, a conducerii şcolii, pentru sârguinţa depusă, într-o unitate de simţire şi făptuire a Bisericii şi Şcolii.

Mulţumim bunului Dumnezeu pentru darul minţii curate şi înţelepciunea cu care i-a înzestrat pe elevi şi profesorii lor, rugând pronia divină să le călăuzească paşii şi pe viitor spre tot lucrul bun şi bineplăcut Lui.

În întâmpinarea Zilei copilului

Duminică, 30 mai a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Nicolae al Catedralei arhiepiscopale din Arad, la care în fiecare duminică participă în mod deosebit copiii. În cuvântul rostit, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat rolul şi rostul rugăciunii ca şi dar al sfinţeniei vieţii pământeşti. Chiriarhul s-a adresat apoi părinţilor cu îndemul de a-şi creşte copiii în credinţă şi dragoste de Dumnezeu. După cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a împărtăşit copiii prezenţi într-un număr impresionant cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Cei mici, cei mari împreună cu părinţii şi bunicii lor au trăit un moment înălţător de rugăciune în aşteptarea zilei de 1 iunie.

Itinerar arhieresc de Rusalii

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, alături de soborul preoţilor şi diaconilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala cu hramul Sfânta Treime, adresând un ziditor cuvânt de învăţătură.

În după amiaza aceleiaşi zile a oficiat slujba de Te Deum în biserica cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, parohia Frumuşeni, protopopiatul Arad, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate de-a lungul unui an asupra preotului şi credincioşilor din parohie. Apoi a asistat la Taina Sfântului Maslu din parohia Arad Micălaca Veche, iar la vremea serii a participat la slujba Acatistului Sfintei Treimi la Catedrala arhiepiscopală.

Praznicul Înălţării Domnului şi pomenirea eroilor în municipiul Arad

Ca în fiecare an, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei a fost prezent la sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Veche, unde a slujit Sfânta Liturghie arhierească şi apoi parastasul pentru pomenirea eroilor neamului. De la Troiţa eroilor din curtea catedralei s-a pornit în procesiune la Monumentul eroilor din Piaţa Avram Iancu, unde s-a săvârşit slujbă de pomenire şi s-au depus coroane de flori. Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit apoi o slujbă de pomenire la Monumentul eroilor Revoluţiei române. De asemenea a săvârşit parastasul pentru eroi în cimitirul Pomenirea.

 

 

 

TÂRNOSIREA BISERICII PAROHIALE DIN SECUSIGIU 16 mai 2010

În duminica a VII-a după Paşti Înaltpreasfiinţitul dr. TIMOTEI SEVICIU, Arhiepiscop al Aradului, a târnosit biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Parohia Secusigiu, Protopopiatul Arad înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, la care au participat oficialităţi şi o mulţime mare de credincioşi, Înaltpreasfinţia Sa a adresat un înălţător cuvânt de învăţătură şi a acordat preotului paroh Horia-Călin Ştefan distincţia de iconom. Au fost oferite diplome de apreciere persoanelor care s-au implicat în activitatea bisericească. Corul bisericii, dirijat de profesor doctor Mircea Buta – fiul satului, a dat răspunsurile liturgice şi a oferit celor prezenţi o reală delectare spirituală

 

 

 

 

 

Vizita Preafericitului Cristofor, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din ţinuturile Cehiei şi Slovaciei în Arhiepiscopia Aradului

În zilele de 17 şi 18 mai a.c., Arhiepiscopia Aradului a avut ca oaspete distins pe Preafericitul Părinte Cristofor, Mitropolit primat de Praga şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe din Cehia şi Slovacia. Între obiectivele vizitei Preafericirii Sale la Arad, în aceste zile,  se numără : semnarea unui protocol între cele două Biserici surori pentru ridicarea unui locaş de cult românesc în oraşul Most, vizitarea şcolilor teologice ale eparhiei: Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie, participarea la punerea pietrei de temelie a unui aşezământ social în parohia ortodoxă Covăsînţ, săvârşirea Sfintei Liturghii, alături de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei la mănăstirea Gai.

 

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei a participat la Zilele Academice Arădene

În perioada 14-16 mai a.c. s-au desfăşurat, în organizarea Universităţii de Vest ,,Vasile Goldiş” din Arad, a XX-cea ediţie a Simpozionului ,,Zilele Academice Arădene”. La festivităţi a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, care a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Rectorului, Senatului academic şi participanţilor la această manifestare. Au fost sfinţite cu acest prilej noul campus universitar şi bustul profesorului Pavel Covaci, fondatorul grădinii botanice Macea.

Simpozion şi Concurs internaţional ,,Lumina dreptei credinţe-Lumina Ortodoxiei româneşti, 14 – 15 mai

Vineri, 14 mai, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad s-a desfăşurat Simpozionul şi Concursul Internaţional ,,Lumina dreptei credinţe-Lumina Ortodoxiei româneşti”, organizat cu ocazia proclamării de către Patriarhia Română a anului 2010 ca „An omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”.

Iniţiatorii şi organizatorii acestui eveniment au fost: prof. Beatrice Mandă şi prof. Mihaela Neagoe de la Şc. Gen. Nr.22 ,,Caius Iacob” Arad, prof. dr. Diana Şimonca-Opriţa de la Colegiul Naţional ,,Moise Nicoară” Arad, prof. Georgiana-Petic Bătrîn, Şc. Gen. ,,Mihai Eminescu” Arad; pr. prof. Codin Şimonca-Opriţa – director Seminarul Teologic Liceal Ortodox Arad; pr. prof. Dacian Emilian Nan şi pr. prof. Pompiliu Gavra de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Arad.

Simpozionul, adresat cadrelor didactice şi studenţilor (din ţară, dar şi din Rusia şi Ungaria), a avut următoarele secţiuni: 1. Crezul. Fixarea învăţăturii de credinţă în Simbolul Niceo-Constantinopolitan. Simbolul de credinţă în viaţa liturgică a Bisericii; 2. Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române şi ridicarea ei la rang de Patriarhie; 3. Proiecte şi parteneriate educaţionale, cu tematică teologică, istorică, literară, social-caritativă, desfăşurate în perioada 2008-2010. Lucrările au fost cuprinse într-un volum intitulat sugestiv ,,Lumina dreptei credinţe-Lumina Ortodoxiei româneşti”.

Concursul a cuprins referate şi poezii ale elevilor din ţară şi din străinătate (Serbia, Ungaria şi Germania) şi a avut următoarele secţiuni: 1. Credinţa creştină reflectată în Simbolul de credinţă; 2. Despre Sfintele Paşti – pregătire, simbolism şi obiceiuri; 3. Primăvara – miracolul eternului început; 4. Felicitări de Paşti; 5. Reviste şi publicaţii şcolare (cu orice tematică), editate în perioada 2008-2010. Creaţiile literare ale elevilor au fost adunate în volumul ,,Primăvara – miracolul eternului început”.

Am fost onoraţi de prezenţa Înaltpreasfinţitului părinte dr. Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, părintelui Vasile Pop, consilier cultural, Arhiepiscopia Arad, prof. Mirela Aldescu, inspector şcolar general ISJ Arad, diac. prof. Florin Sirca, inspector şcolar de Religie ISJ Arad, prof. Viorel Binchiciu, inspector de specialitate ISJ Arad, arhidiacon Iov Orădan de la Protopopiatul Ortodox Arad, pr. prof. univ. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Arad; lect. univ. drd. Florica Faur de la Universitatea ,,Vasile Goldiş” Arad şi prof. Maria Zgârdea, director adjunct la Şc.Gen. ,,Mihai Eminescu” Arad.

Elevii participanţi la festivitatea de premiere au fost recompensaţi pentru strădania lor prin premii oferite de Arhiepiscopia Aradului şi de Protopopiatul Ortodox Arad.

Lumina Invierii. Pastorala IPS Timotei la Sfintele Pasti, pe anul 2010

† TIMOTEI

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu – Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.

HRISTOS A ÎNVIAT!

CINSTIŢI CREDINCIOŞI ŞI CREDINCIOASE

Multă lumină aduce în sufletele celor ce se întâmpină de acest praznic adeverirea Învierii Domnului, aşa cum îl temeluieşte Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Această afirmare se cere rostită în plină lumină, pentru că şi în desfăşurarea slujbei Învierii, în miez de noapte şi parcă risipind bezna, prin care păşim până la pragul bisericii, primim aici făclia aprinsă de la sfânta masă a altarului ce închipuie Sfântul Mormânt al Celui răstignit în chemarea atât de îmbietoare spiritual: ,,Veniţi de luaţi lumină!”. Întreaga obşte a credincioşilor răspunde în armonia lumânărilor, a clopotelor şi a glasurilor cu imnul: ,,Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim”. Atmosfera este aceeiaşi de veacuri cu cea de la biserica Sfântului Mormânt şi a Învierii de la Ierusalim, în care se împarte flacăra minunată din Sfânta Lumină, aşteptată aci de mulţimea pelerinilor din toate colţurile lumii, unii venind aici tocmai în acest scop. Despre această privelişte spirituală cu adevărat feerică abundă mărturiile participanţilor şi mai ales legate de lumina neaprinsă de mâna omenească şi de clopotul ce sună de la sine. În acest cadru, reamintim relatarea în bună parte ştiută de la părinţi duhovniceşti. Astfel, ceremonia Sfintei Lumini de la Mormântul Domnului se desfăşoară în Sâmbăta Mare, la vremea Vecerniei după Ceaslovul vechi, adică în jurul amiezii. Sfântul Mormânt este supravegheat şi sigilat de paznicii îndrituiţi încă din noaptea Vinerii Mari, după slujba Prohodului Domnului şi până la primirea Sfântei Lumini, răstimp în care toate sursele de foc şi lumină sunt stinse. Procesiunea pentru slujbă porneşte de la reşedinţa patriarhală, străbătând culoarul mulţimii de închinători, înconjurând de trei ori Sfântul Mormânt în glasul clopotelor şi al cântării amintite ,,Învierea Ta Hristoase…” La imnul principal al Vecerniei, ,,Lumină lină a sfintei măriri…”, când sfinţiţii slujitori se retrag în aşteptare în altarul bisericii sub a cărei cupolă se află Mormântul, Patriarhul intră în acesta, îngenunchind la lespede. În urma rugăciunii patriarhale, ca şi a celei de obşte, alternând ,,Doamne miluieşte” cu ,,Doamne dă-ne Lumina!” şi altele, se vede o lumină puternică ca un fulger, coborând prin cupolă, deasupra capelei; apoi ca un glob de lumină care se sfarmă în mii de bucăţi pătrunde la lespede, aprinzând vata presărată pe aceasta, şi care se încarcă într-o rouă divină în timpul rugăciunii. Patriarhul adună vata aprinsă de o flacără care preţ de câteva minute nu arde, punându-o în două cupe de aur şi ieşind în cea dintâi încăpere, numită ,,Capela Îngerului”, unde aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, după numărul anilor vieţii Mântuitorului, pe care este imprimată icoana Învierii. Cupele aprinse le preiau pe două ferestre laterale doi diaconi, una pentru sfântul altar al bisericii, cealaltă pentru Biserica Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de la Patriarhia Ierusalimului, în timp ce Patriarhul, ieşind în faţa Sfântului Mormânt cu cele două făclii, cheamă de trei ori ,,Veniţi de luaţi lumină!”. Primind Sfânta Lumină, toţi se ating de ea spre binecuvântare fără a se arde. Se ţine o predică de întărire a dreptei credinţe. Vecernia cu procesiunea Sfintei Lumini ia sfârşit, făcând loc pregătirii pentru cea din noaptea Învierii. Apariţia Luminii este diferită de la un an la altul, de pildă, ca stea strălucitoare, ca rouă, ploaie, zăpadă sau nori; uneori acoperă doar piatra, alteori întreg Mormântul. La slujba celei de-a doua Învieri sau Vecernia primei zile de Paşti, la Palatul patriarhal ierusalimitean, în prezenţa oficialităţilor, o lumânare mare, având imprimată icoana Învierii şi aprinsă din Lumina Sfântului Mormânt este înălţată de doi diaconi în sfântă rostire ,,Hristos a înviat!” şi răspunsul ,,Adevărat a înviat!”. Ea arde necontenit patruzeci de zile până la praznicul Înălţării Domnului. A doua zi a luminatei sărbători, doisprezece arhierei, simbolizând pe Sfinţii Apostoli, care au răspândit lumina Evangheliei în toată lumea, pornesc cu Sfânta Lumină în toată Ţara Sfântă. În multe centre bisericeşti, datorită posibilităţilor de astăzi, Lumina Învierii din Sfânta Cetate ajunge, încă de la momentul de culme, spre a fi împărtăşită credincioşilor cu aleasă evlavie care o poartă spre casele lor pentru vremea rugăciunii.

IUBIŢI FRAŢI ŞI SURORI ÎN HRISTOS DOMNUL

Un izvor de lumină devine şi un simbol cu multe tălmăciri pentru suflet. Ajunge o licărire pentru a lumina nu numai în preajmă, ci până înăuntrul fiinţei privitorului. De aceea o lumină întreţinută cu scumpătate reprezintă însăşi persoana, starea sa în raport cu celelalte, pe care le poartă în cuget din latura celor vii sau a celor adormiţi. De asemenea, este simbolul sau realitatea unei prezenţe tainice ce chezăşuieşte comuniunea dorită. Drept aceea, se aprinde lumânare nu doar ca jertfă pentru trebuinţele imediate, ci şi spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea celor ce au strălucit prin părtăşia din lumina cerească. În limba noastră, poate mai mult decât în altele, noţiunea de lume şi lumină se împletesc vrând poate să arate cum cea dintâi este străbătută mereu de cealaltă spre desăvârşire. După cum arată un mare teolog, prin cuvinte redăm nu numai ţesătura de forţă şi legătura între componentele din cosmos, aşa cum se reflectă în conştiinţa oamenilor şi în viaţa lor îmbogăţită prin comuniunea spirituală între ei şi cu lumea, ci prin ele vorbim şi despre Dumnezeu şi lui Dumnezeu. În acest caz, cuvintelor folosite pentru energiile şi realităţile din cosmos, aşa cum sunt văzute în relaţiile lor nesfârşite de raţiunea şi simţirea noastră, le adăugăm printr-un adjectiv sau prin folosirea lor articulată, o notă de absolut, de unicitate. Astfel, îi spunem lui Dumnezeu ,,Lumina”, ,,Viaţa”, ,,Apa vie”, şi altele. Pe lângă aceea, facem din ele un uz simbolic, atribuind lui Dumnezeu o calitate pozitivă a lumii sau a omului, dar în înţelesuri care le transcende. Aceasta pentru că Cel ce a creat lumea cu componentele şi însuşirile ei, trebuie să aibă în Sine ceva care e ca o temelie activă a lor. Dar pentru că temelia aceasta e în acelaşi timp negrăit superioară faţă de însuşirile lumii, le spunem acestora simboluri, pentru a arăta atât o anumită corespondenţă a însuşirilor lumii cu însuşirile lui Dumnezeu, cât şi negrăita superioritate şi deosebire a celor din urmă. E un alt mod de transcendere de la lume sau prin lume la Dumnezeu. Dar omul se transcende pe sine nu numai prin înţelegerea inevitabilă a raţiunilor lumii ca date de Dumnezeu, ci şi prin conştiinţa datoriei că trebuie să folosească lucrurile conform raţiunilor lor cunoscute prin raţiunea sa. O viaţă la nivelul cerinţelor de astăzi, nu se poate desfăşura fără izvoarele luminii, atât pe plan material, cât şi pe plan spiritual. Între lumină şi viaţă există o legătură învederată, pe care şi Evanghelia celei dintâi zile a Praznicului, privind şi opera creaţiei, o arată lămurit prin cuvintele: ,, Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”. O viaţă îmbunătăţită mereu, desigur că, face simţită şi o mai mare lumină spre al cărei izvor se îndreaptă ochii sufleteşti înlesnind vederea celor nevăzute. Este viaţa în Hristos Domnul Cel Răstignit şi Înviat şi care chezăşuieşte dobândirea darurilor celor mai înalte. Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte în acest sens următoarele: ,,M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”. În ceea ce priveşte răsplătirea, acelaşi confirmă cu proorocul Isaia: ,,Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”; adăugând de la sine ,,Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu”. Mântuitorul Însuşi a fericit pe cei curaţi cu inima ca pe unii care vor vedea pe Dumnezeu. Curăţirea de patimi, iluminarea lăuntrică apropie de Lumina cea neapropiată, Lumina cea mai presus de fire, Lumina adevărului de care doreşte fiecare să se împărtăşească, în ziua cea neînserată a împărăţiei lui Hristos, cum intonează imnul Bisericii. Ucenicul numit şi al iubirii, care însuşi a arătat că Dumnezeu este iubire, afirmă şi următoarele: ,,aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El (adică Iisus Domnul) şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El. Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat”. În legătură cu această stare, unul dintre Sfinţii Părinţi ai Bisericii spune: ,,Hristos fiind lumina prin fire, nu are nevoie de lumină ci sădeşte în noi care suntem creaţi şi în afară de dumnezeire lumina proprie. Comentatorul lămureşte că Fiul lui Dumnezeu trebuie să fie apt să comunice lumina şi viaţa infinită dumnezeiască umanităţii în forme omeneşti, deci să-şi facă proprie umanitatea noastră, fără ca să o desfiinţeze în Sine şi fără ca aceasta să rămână închisă faţă de lumina şi de viaţa dumnezeiască infinită. Într-altă parte, acelaşi lămureşte următoarele: ,,în creştinism nu omul e înghiţit de om, ci cosmosul e transfigurat de om, pentru că e creat de Dumnezeul treimic din care o Persoană se face om pentru veci. Se afirmă astfel valorile umane şi deci persoana umană, că nu e o esenţă inconştientă supusă unor legi faţă de care persoanele nu sunt decât apariţii trecătoare şi fără un sens propriu…omul aspiră la o întâlnire reală cu Dumnezeu; însă la acest dialog nu se poate ridica fără să vină şi Dumnezeu, din iniţiativa Lui în întâmpinarea omului”. Viersuitorul anonim va zice în legătură cu acestea: ,,Strălucirea dinăuntru // Luminează faţa cui // Are al desăvârşirii // Soare-n conştiinţa lui.” Poetul va da o imagine mai sensibilă cu versul: ,,Unde sunt fraţii unde voi // Eu însumi parte în lumină // N-a mai rămas nimic din noi // Sorbiţi cu toţii în lumină”. Zice Părintele Dumitru Stăniloae: ,,Omul este în lume un pelerin ce înaintează în lumina tot mai clară care iradiază din Cetate, nu un condamnat să se piardă în ea. Omul vieţuieşte în lume şi în timp, dar e şi mai presus de lume şi de timp, ridicându-se în acest sens tot mai sus şi ridicându-o şi pe ea. La moarte se desparte de ea, ducând însă tot ce a câştigat bun din ea sau în chip transparent al ei. Făcând aşa, se pregăteşte ca să-l aibă la înviere din nou cu sine, dar transfigurat. El e o fiinţă meteorică şi duce lumea întreagă spre hotarul între corporalitate şi Dumnezeu…Se afirmă aci perspectiva transfigurării cosmosului întreg, ca să nu mai vorbim, de imprimarea credinciosului de faptele bune pe care le-a făcut, dându-I un chip luminos sau de slavă. Împărăţia lui Dumnezeu sau a desăvârşitei comuniuni, va însemna comunicarea întreolaltă a tot ce au stare, spre care se pregătesc de aici.” În lumina Învierii, întreaga trăire creştină primeşte valori sporite prin însăşi tinderea spre lumina nesfârşită. De aceea, cum observa un gânditor, tema luminii şi mai ales a celei a Învierii, primeşte o însemnătate aparte în viaţa liturgică ortodoxă. Pe lângă iconografia proprie luminii, ca de pildă cea a Schimbării la faţă, a coborârii la iad a Mântuitorului sau a Învierii Sale, ea este prezentă în întreaga imnografie a slujbelor zilnice şi cu precădere a duminicilor. Se ştie că, o grupă de cântări bisericeşti poartă numele de Luminânde sau în alte limbi Exapostilarii şi Svetilne, ca de pildă următoarea: ,,Lumina Ta cea pururea veşnică trimite-o, Hristoase Dumnezeule şi luminează ochii cei de taină ai inimii mele…” sau alta: ,,Soare, Care ai răsărit astăzi din mormânt ca un Mire din cămară şi iadul l-ai prădat şi moartea ai zdrobit-o, pentru rugăciunile celeia ce Te-a Născut, lumină trimite-ne nouă, lumină care luminează inimile şi sufletele, lumină care îndreptează pe toţi să umble în cărările poruncilor Tale şi în căile păcii.” Ele fac introducerea la cântarea Laudelor şi a Doxologiei Mari, care de obicei se intona la răsăritul soarelui, începând cu cuvintele: ,,Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!” şi sfârşind cu ,,Întru lumina Ta vom vedea lumină, tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.” Mai redăm şi cuprinsul unei cântări mult apreciată a Vecerniei, pentru adâncimea gândirii imnografului: ,,Închinare de seară aducem Ţie, Luminii celei neînserate, care la sfârşitul veacurilor, ca într-o oglindă în trup ai strălucit lumii; şi până la iad Te-ai pogorât, întunericul cel de acolo l-ai risipit, şi lumina Învierii ai arătat-o neamurilor. Dătătorule de lumină, Doamne, mărire Ţie!” E arătată aci întreaga cale a luminii Mântuitorului.

DREPTMĂRITORI CREŞTINI ŞI CREŞTINE,

Sărbătorim cel dintâi Sfinte Paşti după înălţarea în rangul de Arhiepiscopie a Eparhiei Aradului, datorită vechimii şi importanţei ei în viaţa naţională şi bisericească a ţării. Strălucirea slujbei de atunci săvârşită de ierarhii membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, apare în lumina Învierii chezăşuitoare pentru drumul pe care clerul şi poporul de aci îl are de parcurs în vremea viitoare, cu atât mai mult cu cât anul în curs este consacrat împlinirii unor mari evenimente din viaţa întregii creştinătăţi ca şi a celei româneşti. Astfel amintim cei 1685 de ani de la cel dintâi Sinod Ecumenic sau a toată lumea, când s-a statornicit Simbolul de credinţă sau Crezul nostru; cei 125 de ani de la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române ca şi 85 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei române. Lumina Învierii lui Hristos a strălucit în evenimentele de atunci prin harul lui Dumnezeu spre luminarea slujitorilor săi. Şi ea continuă să lumineze prin decenii şi secole făuriri ale Bisericii în slujba lumii doritoare de mântuire. Pentru aceasta mai înălţăm stăruitoare rugăciune către Dumnezeu spre împlinire. Edificatoare în această privinţă este şi rugăciunea pe care Patriarhul Ierusalimului o înalţă din faţa Sfântului Mormânt în timpul ritualului Sfintei Lumini, în care se spune: ,,pomenim tainele cu totul mântuitoare care într-un chip dumnezeiesc le-ai făcut atât pe pâmânt cât şi în adâncuri; de asemenea, te sărbătorim pe Tine lumina cea adevărată care în fiecare an străluceşti în cele de desupt şi săvârşim arătarea luminii, amintindu-ne că într-un chip nu mai puţin dumnezeiesc, ea străluceşte din nou plecând de la Mormânt, închipuind de asemenea, arătarea ce va să fie din milostivirea faţă de noi…Da, Doamne, după cum în această zi Tu ai făcut să strălucească lumina celor ce sunt în întuneric şi în umbra morţii, tot aşa fă să strălucească astăzi şi în inimile noastre lumina Ta cea curată, pentru ca luminaţi prin ea şi încălziţi prin credinţă să Te preamărim pe Tine, unica lumină, care vii din unicul izvor al luminii, ca lumină lină, în veci de veci.” Într-adevăr, şi cântul slujbei de acum glăsuieşte: ,,Iisus, Cel ce a apus în mormânt, a răsărit, strălucind mai luminat decât soarele, pe toţi credincioşii luminând…” Fie ca de Sfintele Paşti, razele luminii Învierii să pătrundă până în adâncul sufletelor noastre, ştiind ceea ce învaţă Sfânta Scriptură că: ,,toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.” Luminatul praznic al Învierii Domnului şi timpul următor să-l petrecem cu binecuvântare din lumina cerească a lui Dumnezeu în Treime Sfântă – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin.

 

 

 

 

Al vostru, de tot binele doritor

 

† TIMOTEI

Arhiepiscop al Aradului

NOTE:

  1. Începutul slujbei Învierii (Stihoavna, glas VI);
  2. Ierom. Ioanichie Bălan, Mărturii româneşti la locurile sfinte, Roman, 1986, p. 261-264; Diac. Gheorghe Băbuţ, Când Iisus umbla pe pământ, Satu-Mare, 2004, p. 73-77; Minunea de Paşti de la Biserica Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, în Curierul Conservator, ediţie electronică, 27 aprilie 2008; Nicolas Egender, La Sainte Lumiere de Paques, în Irenikon, tomul LXXVII (2004), trim. 2 şi 3, p. 271-315; Mărturia Patriarhului Ierusalimului Diodor I la aprinderea Sfintei Lumini la Ierusalim, în Credinţa Străbună, XVII (2007), nr. 5 (254), p. 3;
  3. Binecuvântările morţilor, glas V, stih 7;
  4. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Craiova, 1987, p. 125;
  5. Ioan, 1, 3-5;
  6. Galateni, 2,20;
  7. I Corinteni, 2,9-10; Isaia, 64,3; Iov 11,7;
  8. Matei, 5,8;
  9. Canonul Învierii, IX, 2;
  10. I Ioan, 1, 5-7;
  11. Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea în Duh şi Adevăr, IX, P.G., 68, 644 D la Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti, 1978, vol 2, p. 214;
  12. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, p. 214;
  13. Pr. D. Stăniloae, Chipul nemuritor… p. 151;
  14. Cuvinte înţelepte, în ,,Iisus Biruitorul”, XXI (2010), nr. 11 (727), p. 6;
  15. Ioan Alexandru, Lumina neapropiată, în ,,Imne”, Bucureşti, 1975, p. 179;
  16. Pr. D. Stăniloae, Chipul nemuritor… p. 123;
  17. Nicolas Egender, o. c., p. 306;
  18. Svetilna, Glas II, Postul Mare;
  19. Svetilna Învierii, Glas III, a Născătoarei de Dumnezeu;
  20. Stihira, Glas V, 6;
  21. Nicolas Egender, o. c., p. 276-277;
  22. Canonul Învierii, IX, Şi acum…;
  23. Iacov, 1,17; Rugăciunea Amvonului;