Fenomenul bullying dezbătut într-un worhshop educativ-preventiv destinat elevilor Liceului Tehnologic din Chișineu Criș

Liceul Tehnologic din Chișineu Criș a fost miercuri, 16.01.2019, gazda unui atelier de informare, de cunoaștere, de educație și de prevenție a delicvenței juvenile și a fenomenului bullying. Evenimentul a fost organizat de Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității și Inspectoratul de Poliție Județean Arad, împreună cu Arhiepiscopia Aradului și Asociația Pro Prietenia. Citiți în continuare

Itinerar pastoral-misionar al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, pe anul 2018

LUNA IANUARIE

Luni, 1 ianuarie – A oficiat slujba la trecerea dintre ani, rostind un cuvânt de învăţătură. De asemenea, a amintit faptul că în această zi, la Sfânta Patriarhie va fi proclamat noul An omagial al unităţii de credinţă şi de neam precum şi Anul comemorativ dedicat făuritorilor Marii Uniri din 1918, între aceştia fiind şi unele personalităţi arădene din acea vreme. A săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrală. Predica  a avut titlul ,,Întru numele Domnului” (Col. 2; Luca 2). Citiți în continuare