Părintele Prof.Dr. Sorin Cosma a primit distincţia eparhială Crucea Sf. Ierarh Sava Brancovici din partea Arhiepiscopiei Aradului

În duminica a cincea după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Caransebeș. Întrucât acest sfânt locaș are două hramuri, „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, Părintele Episcop a ales ca atât în ziua de prăznuire a Sfântului Ilie, cât și în această duminică să fie alături de credincioșii care vin și se roagă în cel mai important locaș de cult din Banatul Montan. Citiți în continuare

PS Părinte Emilian Crişanul a slujit în biserica Parohiei Vadu Lat, Eparhia Giurgiului

În Duminica a 5-a după Rusalii, 21 iulie 2019, la biserica Parohiei Vadu Lat, cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din Protopopiatul Bolintin, Episcopia Giurgiului,  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de  Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie și Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de preoţi şi diaconi. Citiți în continuare

Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Hramul Mănăstirii Feredeu

Sâmbătă, 20 iulie 2019, credincioșii din toată Podgoria Aradului au participat într-un număr impresionant la hramul Mănăstirii Feredeu care şi-a cinstit ocrotitorul pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un  ales sobor  de preoți şi diaconi. Citiți în continuare