Ierarhii arădeni au participat la deschiderea anului universitar 2019-2020 la Universitatea ,,Aurel Vlaicu” din Arad

Sâmbătă 28 septembrie, de la orele 10.00, în Corpul M (Micălaca) al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2019-2020. La eveniment, din partea Arhiepiscopiei Aradului au participat Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului dimpreună cu Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Emilian Crișanul.

De asemenea, au luat parte și oficialități locale și centrale, profesorii și studenții celor nouă facultăți ale UAV, părinții, arădenii și toți cei care au dorit să participe la una din cele mai importante momente ale anului universitar.