De 12 ani Patriarhul României

Preafericitul Părinte Daniel împlinește luni 12 ani de patriarhat în fruntea Bisericii Ortodoxe Române.

Este sărbătoarea oficială a Patriarhului Daniel, Patriarhul Catedralei Naționale cum lesne ar putea fi numit de mulți. Însă „catedralele” ridicate sub coordonarea Părintelui Patriarh sunt mai multe și nu la fel de mediatizate.

Desigur, construirea Catedralei Mântuirii Neamului, idealul național primit ca mandat de la înaintași, este o realizare de referință pentru Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Catedrala încununează însă zeci de alte proiecte de importanță majoră, între care se numără: canonizarea a 33 de români, înființarea a patru noi episcopii în diaspora, investirea a aproape 200 milioane de euro în programe și activități social-filantropice, înființarea Centrului de Presă Basilica ș.a.

Dincolo de contribuția la nivel național, activitatea Patriarhului Daniel s-a făcut remarcată mai ales în contextul Sfântului și Marelui Sinod din Creta unde a susținut principiul sinodalității ca normă canonică la nivel panortodox.

Scurtă biografie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești, județul Timiș. A fost al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea, născut pe 22 iulie 1951.

După ce a absolvit studii doctorale de teologie sub coordonarea Părintelui Dumitru Stăniloae la București și apoi sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi la Strasbourg, Ilie Ciobotea intra în monahism cu numele Daniel la vârsta de 36 de ani. A îmbrățișat viața monahală în 1987 la Mănăstirea Sihăstria, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Cleopa Ilie.

După trei ani a fost hirotonit arhiereu și a slujit timp de câteva luni ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, devenind din 7 iunie 1990 Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

La Iași a avut numeroase inițiative de succes atât pe plan pastoral și administrativ, dar și academic. De notat sunt demersurile de consolidare şi restaurare a Catedralei mitropolitane din Iaşi, fondarea Centrului de Diagnostic şi Tratament Providenţa. În anul 2008, centrul a devenit primul spital al Bisericii cu o structură avizată de Ministerul Sănătății de 102 paturi.

Din septembrie 2007 este Patriarhul României.

Biografia completă a Patriarhului României poate fi consultată aici.

Cum va decurge sărbătoarea oficială a Patriarhului României

Luni, 30 septembrie 2019, de la ora 09.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. Vor participa membrii Sfântului Sinod, membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Arhiepiscopiei Bucureştilor, împreună cu colaboratorii lor, reprezentanţi ai autorităților centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice și culturale româneşti.

La ora 11.00, după Sfânta Liturghie, va urma Slujba de Te Deum, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în cei 12 ani de rodnică slujire patriarhală.

În continuare, în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, se va desfășura un moment aniversar în timpul căruia vor fi prezentate mesajele din partea reprezentanților autorităţilor de Stat centrale şi locale, precum și din partea altor instituţii publice.

Pe aceeași temă:

Foto credit: Basilica.ro