Chiriarhul arădean a participat la Slujba de Priveghere la Mănăstirea Arad-Gai

În ziua de ajun a Praznicului Adormirii Maicii Domnului, 14 august 2019, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, a săvârșit Slujba Vecerniei cu Litie la Mănăstirea Arad-Gai, înconjurat de un sobor de preoți şi diaconi și în prezența numeroșilor credincioși.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a tălmăcit înţelesul metaforelor din citirea paremiilor (de la Facere, Iezechiel şi Pildele lui Solomon), stăruind asupra termenilor ,,scară”, ,,scara raiului”, ,,uşa templului” şi ,,casa înţelepciunii”, privind mijlocirea Maicii Domnului la suirea credinciosului spre cele înalte, intrarea în Împărăţia cerurilor, devenind astfel locuitori în casa lui Dumnezeu. Mănăstirile, ca şi grădini ale Maicii Domnului, întăresc în conştiinţă grija Ei pentru cei ce le cercetează în binecuvântat pelerinaj, a subliniat Ierarhul.

Protos. Iustin Popovici