image

Școala Gimnazială „Adam Müller-Guttenbrunn” Zăbrani, gazdă a unui seminar de prevenție a consumului de droguri

Școala Gimnazială „Adam Müller-Guttenbrunn” din Zăbrani a fost marți, 16.04.2019, gazda unui atelier de informare și prevenție pe linia prevenirii consumului de droguri. Seminarul și dezbaterile au fost coordonate de domnul Tocan Ciprian (Agent șef, din cadrul IPJ Arad) și de domnul Groza Marcel (Agent șef adjunct din cadrul PP Zăbrani). Evenimentul educativ a fost organizat de Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității și Inspectoratul de Poliție Județean Arad, la care au participat reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (inspector Ladislau Ungurean), precum și cei ai Arhiepiscopiei Aradului (Arhim. Conf. Univ. Teofan Mada, cu binecuvântarea IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului). De asemenea, la eveniment au participat cadre didactice din unitatea de învățământ din Zăbrani (Prof. Miron Marius, Prof. Nicoleta Danciu, Prof. Monica Stoica, Prof. Liliana Palconi și Prof. Gurmai Lavinia). La acest atelier au fost prezenți un număr de 80 de elevi, care au arătat o reală deschidere în dialogul cu invitații.
Consumul de droguri este o viață pe contrasens, nu recunoști că ești dependent: drogurile îți dau iluzii, dar îți iau totul. Printre cauze se numără și stresul, mai ales în rândul tinerilor. Traume ce au marcat viața tinerilor, precum divorțul părinților și alte experiențe negative în familiile lor, sunt considerate factori care determină pe tineri să apeleze la droguri. Prioritățile afectiv-emoționale se schimbă în adolescență. Tot ce vor tinerii este să-i mulțumească pe cei de vârsta lor, pe cei din anturajul lor. Se simt bine dacă sunt în rând cu ceilalți cunoscuți, iar încrederea în sine a adolescenților depinde foarte mult de măsura în care sunt aprobați sau respinși de către ceilalți colegi sau prieteni, deși știu că drogurile sunt nocive, le consumă din dorința de adeziune și de a fi acceptați de către un grup de prieteni.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial