CERC PASTORAL MISIONAR ÎN PAROHIA RADNA

Duminică, 14 aprilie 2019, a avut loc întrunirea cercului pastoral-misionar Radna în parohia Radna, coordonat din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul părinte Ungur Daniel , preot paroh la parohia Păuliș. Membrii cercului s-au reunit la ora 16:00 săvîrșind Taina Sfîntului Maslu. Din sobor au făcut parte : pr. paroh. Șirian Mircea, pr. Jivănescu Vasile , pr. Butar Pascu , pr. Florea Florin , pr. Cora Gheorghe, pr. Bândea Gheorghe, pr. Iordăchescu Cosmin, pr. Pădureanu Mihai, pr. Popa Dumitru, pr. Braiț Ioan, pr. pensionar Dehelean Gheorghe și pr. Ungur Daniel.
Anul 2019 fiind declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învâțătorilor și primarilor gospodari) ” și “Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu, Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”, la momentul potrivit părintele Pădureanu Mihai de la parohia Barațca a ținut un bogat cuvânt de învățătură având ca temă „Credința ca factor de unitate spirituală, coeziune socială și înnoire culturală în comunitățile sătești”.
“Satul românesc adună în sine comori ascunse care se cer redescoperite și puse în valoare. Satul înseamnă biserică, tradiție și reper pentru o viață trăită în armonie cu Dumnexeu și cu semenii.”
Preotul paroh Șirian Mircea a mulțumit preoților și credincioșilor oferind celor prezenți o agapă frățească.

Pr.Ungur Daniel

image

image