0

Duminica Ortodoxiei sărbătorită de arădeni

În Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Arhiepiscopală din Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa, făcând introducere la citirea Pastoralei Sfântului Sinod pentru Duminica Ortodoxiei, a rostit predica cu titlul „Călăuza pentru vremea Postului Mare” (cf. citirilor Evr.11 și In. 1) sau credința adevărată, învățătura dreaptă a Bisericii, Ortodoxia, arătând că Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a Întrupat pentru a mântui pe om, sfintele icoane arătând Taina venirii lui Dumnezeu în lume, pentru a readuce pe om la starea cea dintâi, de unde a căzut prin neascultarea poruncii divine. El este creat după chipul lui Dumnezeu și trebuie să tindă spre asemănarea cu Creatorul.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Gheorghe Gogan a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei.

La Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi, foarte mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.

La terminarea slujbei, sutele de credincioşi prezenţi s-au bucurat de primirea binecuvântării arhiereşti la începutul Postului Mare.

Arhid. Dr. Tiberiu Ardelean

2

3

4

5

6

7

8

9

10