20190217_150620

Cerc misionar în parohia Guravăii, filia Rostoci

În data de 17.02.2019, preoţii din cadrul Cercului Pastoral-misionar  Nr.3 Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de către preotul Moţ Crăciun-Dorel, s-au întrunit în filia Rostoci, parohia Guravăii, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din protopopiatul Sebiş.În cadrul acestei întrunirii s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului la care au luat parte credincioșii parohiei şi a parohiilor învecinate. Din sobor au făcut parte: Preaonoratul Părinte Protopop Botea Alexandru, pr. Moț Dorel coordonatorul cercului, pr. Oarcea Marian de la parohia Almăș, pr.Rocsa Sebastian de la parohia Pescari, pr.Cristea Silviu de la parohia Guravăii, pr.Vesa Ioan de la parohia Iosășel, pr.Lușcă Ciprian de la parohia Zimbru, pr.Groza Ștefan de la parohia Tălagiu, pr.Bej Florin de la parohia Crocna, pr. Zbârcea Teodor de la parohia Mădrigești, pr.Tulcan Dănuț de la parohia Secaș.

După săvârșirea Tainei, Preaonoratul Părinte Protopop Botea Alexandru, a rostit un cuvânt de învățătură și a vorbit despre evanghelia zilei, arătând că dumineca de astăzi, face începutul perioadei Triodului, în parcursul căreia ne vom afla într-un urcuș duhovnicesc prin rugăciune sporită, prezență la Sfânta Liturghie, Sfintele Slujbe și înfăptuirea binelui.De asemeni a subliniat rolul extraordinar pe care îl are biserica în satul românesc și dimensiunea pe care fiecare preot este chemat să o dea acestui rol prin lucrarea sa pastorală și duhovnicească.

Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta, ca „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti Patriarhia Română”, au fost susţinute temele : 1.Satul românesc: vatră a plămădirii, păstrării şi promovării conştiinţei naţionale şi eclesiale româneşti; 2. Comunitatea parohială din satul românesc, mărturii istorice şi culturale cu privire la aceasta.Temele au fost tratate şi prezentate de părintele Rocsa Sebastian de la parohia Pescari.

În cuvântul său părintele Rocsa spunea că: la sat viața este înțeleasă ca timp binecuvântat pentru a sfinți locul în care trăim. Satele au fost acelea care păzeau credința neștirbită și care promovau valorile spirituale și tradiționale, iar în acest sens Biserica și preotul aveau și au un rol esențial.Despre rolul bisericii în comunitățile parohiale, marele istoric Nicolae Iorga spunea: “satul și biserica au emancipat România, una i-a dat dimensiunea civilizației, iar cealaltă i-a dat dimensiunea sacrului”.

Au urmat discuţii şi au fost aduse completări de către ceilalţi preoţi.La cercul pastoral au luat parte şi cântăreţii bisericeşti din parohiile învecinate.

În finalul întâlnirii, preotul paroh Cristea Ionel Silviu a mulţumit tuturor pentru participare.

Moţ Aurelian Iulian

20190217_150636

20190217_165125