image

Mesaj de condoleanțe la trecerea la cele veșnice a dl. Prof.univ.dr. Aurel Ardelean

Am aflat cu îndurerare de trecerea din această viață, la vârsta de 79 de ani, a Profesorului Universitar Dr. Aurel Ardelean, Președinte fondator al Universității de Vest ,,Vasile Goldiș ” din Arad.
Personalitate distinsă a colectivității academice arădene Profesorul Aurel Ardelean a fost și va rămâne, deopotrivă, un om al Bisericii, un om profund credincios, a cărui credință nu era una formală, ci una existențială și practică.
Activitatea excepțională desfăşurată pe multiple planuri l-a făcut vrednic de a reprezenta credincioșii eparhiei Aradului în cele mai importante structuri ale vieții bisericești, în calitatea de membru în mai multe legislaturi, în Consiliul și Adunarea eparhială, în Adunarea Națională Bisericească.
Fire activă și întreprinzătoare, dăruit de Dumnezeu cu alese virtuți, Profesorul Aurel Ardelean a dus o viață mărturisitoare a valorilor ortodoxe, menținând în permanență o legătură strânsă între Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” al cărui Președinte fondator a fost și Centrul eparhial, protopopiatele și parohiile Arhiepiscopiei Aradului.
A așezat în mod neprecupețit la altarul Bisericii strămoșești experiența personală, înțelepciunea și chibzuința, dărnicia și spiritul jertfelnic, înscriindu-și numele la temelia celor mai reprezentative ctitoririi ale vremii sale.
Pentru ceea ce a realizat și pentru întreaga activitate Centrul eparhial i-a exprimat aleasă recunoștință, iar numele său va rămâne în istoria Aradului și în conștiința colectivă.
Ne vor lipsi cuvântările sale înflăcărate de la monumentul lui Vasile Goldiș, de la evenimentele omagiale și conferințele științifice, despre unitatea noastră de credință și de neam, despre propășirea prin noi înșine, despre educație și cultură.
În numele ierarhilor, clerului și credincioșilor eparhiei, transmitem familiei îndurerate și întregii comunități academice a universității ,,Vasile Goldiș” din Arad, cele mai sincere sentimente de compasiune.
Luând aminte la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ,, de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu pe cei adormiți în Iisus îi va aduce împreună cu El…” (II Tesaloniceni 4,14), ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel născut în peștera Betleemului, să așeze sufletul Profesorului Dr. Aurel Ardelean împreună cu drepții în împărăția lui Dumnezeu, în lumina, iubirea și pacea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe,

†  T I M O T E I

Arhiepiscop al Aradului

image

Foto credit: arad24.net