9

IPS Părinte Timotei a primit Înalta distincţie a Colanului  Centenar

În seara zilei de 14 noiembrie 2018, Ierarhii Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei şi Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului au participat la şedința festivă comună a Consiliului Local al Municipiului Arad și a Consiliului Județean Arad, dedicată sărbătoririi Anului Centenar.

Cu acest prilej, s-a semnat Acordul de Cooperare Ialoveni, Republica Moldova – Arad, România, moment urmat de acordarea distincţiilor şi medaliilor pentru cei care, de-a lungul timpului, și-au adus contribuția la dezvoltarea și promovarea orașului și județului Arad.

Medalia Centenar a fost decernată tuturor prefecților, parlamentarilor arădeni și consilierilor locali și județeni, din toate mandatele, începând din 1990 până în prezent.

De asemenea, reprezentanții tuturor unităților administrativ-teritoriale ale județului Arad au fost distinși cu ordinul Centenar, pe care l-au primit în numele comunităților pe care le reprezintă.

Chiriarhul arădean, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, a primit Înalta distincţie a Colanului Centenar. Aceaşi distincţie a fost acordată şi primarului municipiului Oradea, Ilie Bolojan, primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor, al cărei reprezentant, consilierul Paul Mezei, a preluat Colanul în numele domniei sale, precum și primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a rostit un cuvânt de mulţumire pentru aprecierea dată prin decorare şi pe care potrivit şi celor expuse se raportă la locul Bisericii în toate momentele care au condus la actul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Cultele religioase însele au fost în înţelegere pentru ceea ce înseamnă unitatea întregului popor la care o contribuţie de seamă o are Biserica Ortodoxă Română, împletindu-şi mereu viaţa cu a Patriei şi neamului, cum odată cu Centenarul Marii Uniri arată şi Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam în întreaga Sfântă Patriarhie. De asemenea, Chiriarhul arădean a adresat felicitări tuturor celor premiaţi la acest moment festiv, angajându-se din partea Arhiepiscopiei de a fi mereu vrednici de meritele înaintaşilor promovându-le în propria noastră activitate legată de cerinţele vremii şi a oamenilor.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert susținut de soprana Alexandra Fits, acompaniată de pianistul Mariano Castro și artista Sand Art Mariana Pachiș.

Protos. Iustin Popovici

1

2

3

4

5

6

7

46266805_10205015804630042_6584582647459086336_n