IMG_4834

Hramul bisericii din parohia arădeană Turnu

Biserica din Parohia Turnu, închinată Sfântului Evanghelist Luca, și-a sărbătorit hramul în ziua de prăznuire a acestui Sfânt al Bisericii noastre (18 octombrie 2018).
La invitația Părintelui Paroh Marius Stratulat și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Chiriarhul locului, Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și un sobor de Preoți și Diaconi, din Arhiepiscopia Aradului, dar și din alte Eparhii vecine.

În Anul Centenar și la împlinirea a 24 de ani de la absolvirea Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, dorința Preotului Paroh afost aceea ca, de pe o rază de 100 de kilometri, cei care au fost colegi odinioară pe băncile Facultății din Sibiu, să se adune acum, în duh de rugăciune, cu prilejul hramului, la biserica din Turnu. Între acești 10 colegi de altădată, astăzi clerici ai Bisericii Ortodoxe Române, se numără și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan. Alături de Preasfinția Sa și de Părintele Paroh Marius Stratulat, din soborul slujitor au mai făcut parte Părintele Tudor Budeanu, Paroh la Macea, Părintele Petrică Ungur, Paroh la Felnac, Părintele Dan Cosmin, slujitor la Spitalul Județean din Arad, Părintele Jucu Aurelian, de la Parohia Zăgujeni, din Episcopia Caransebeșului, Părintele Dorin Jurji, de la Parohia „Traian Vuia” din Arhiepiscopia Timișoarei, Părintele Gosta Gabriel, de la Parohia Șimand, din Arhiepiscopia Aradului, Părintele Stoica Radomir, de la Parohia „Subcetate”, Arad, Părintele Mateia Daniel, de la Parohia Giroc, din Arhiepiscopia Timișoarei, Părintele Mureșan Axinte, de la Parohia Sederat, din Arhiepiscopia Aradului și Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula. Între colegii sibieni prezenți la slujbă a fost și Doamna Luminița Albu, Profesoară de Istorie și Religie la Vermeș, Județul Caraș-Severin.

Răspunsurile la strană au fost date de cântăreții Parohiei Turnu, dar și de alți cântăreți din Sebiș sau Macea.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan a subliniat semnificația sărbătorii hramului în viața Bisericii, în cazul de față Sfântul Evanghelist Luca fiind un hram rar întâlnit la bisericile noastre românești, dar și importanța deosebită a chemării lui Dumnezeu în viața noastră, care ne conferă nu doar o mare mulțumire sufletească, ci și nădejde pentru dobândirea vieții celei veșnice, prin împlinirea voii lui Hristos și sporirea credinței în sufletele noastre. De asemenea, Ierarhul și-a exprimat și bucuria împreună-slujirii cu ceilalți colegi de Facultate, cu prilejul Anului Centenar și pentru prima dată în această biserică, aflată foarte aproape de granița cu Ungaria și de Parohia Bătania (Battonya), aparținând Episcopiei din Ungaria.

După slujbă, a urmat o agapă frățească, în care bucuria revederii și a comuniunii frățești a celor care altădată au fost colegi la Facultatea din Sibiu, a continuat în sufletele acestora, ca de fiecare dată când are loc un astfel de prilej.

După amiază, în aceeași biserică, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a luat parte la slujba Vecerniei, împreună cu Părintele Paroh Marius Stratulat și cu ceilalți Preoți din Cercul Misionar-Pastoral Nr. 4 – Pecica, din Protopopiatul Arad și a rostit un cuvânt de învățătură și binecuvântare. Potrivit tradiției din această localitate, asemănătoare cu cea din Parohiile sârbești, la finalul slujbei a avut loc și tăierea colacului și desemnarea noilor nași ai bisericii românești din Turnu, pentru perioada de un an, care sunt Familia Molea Florin Cristian și Valentina.

Biserica românească din Turnu datează din anul 1759, iar Părintele Marius Stratulat este Paroh aici începând din 2014, având o vechime în preoție de aproape 20 de ani. În Turnu trăiesc astăzi în jur de 400 de credincioși ortodocși români, dar și circa 25 de credincioși ortodocși sârbi, care au propriul lor locaș de închinare și viețuiesc în pace și bună înțelegere cu credincioșii români.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Foto credit: Arhid. Emanuel Văduva

IMG_4821

IMG_4831

IMG_4827

IMG_4851

IMG_4825

IMG_4836

IMG_4842

IMG_4846

DSC_0001

IMG_4855

IMG_4856