0

IPS Părinte Timotei a participat la evenimentele dedicate comemorării Detașamentului Păuliș, în Arad

Duminică, 16 septembrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală din Arad. Sfânta slujbă a fost săvârșită de un sobor de preoți alcătuit din: Pr. Simion Mladin, eclesiarhul catedralei, Pr. Gheorghe Gogan, Pr. Mircea Cricovean, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, Arhid. Alexandru Tiulea.

La momentul rânduit, Chiriarhul arădean a rostit cuvântul de învățătură cu titlul ,,Sfânta Cruce – cumpăna dreptății” (cf. Gal. 2; Mc. 8 și stih Ceasul al nouălea), sau cu brațele sale îmbrățisând pe toți credincioșii, cu cel înălțat pe cer cântărind faptele tuturor celor împărțiți după cuvântul Domnului de-a dreapta și de-a stânga, spre dreapta răsplătire a judecății cerești, adică spre lumină sau întuneric. Urmarea Mântuitorului prin crucea jertfei Sale de care ne împărtășim chezășuiește mântuirea oamenilor. Cântarul dreptății este pentru cele ale vieții sufletești care înseamnă mai mult decât lumea întreagă, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

După aceasta, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a participat, alături de autoritățile locale și centrale, la manifestările dedicate celei de-a 74-a comemorare a Detașamentului Păuliș, ce s-a desfășurat în Piața Avram Iancu din Arad. Aici, Chiriarhul a oficiat o slujbă religioasă și a rostit un cuvânt comemorativ, după care a avut loc depunerea de coroane. În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, a arătat că jertfa eroilor de la Păuliș, prin luptele lor pentru apărarea defileului Mureș și Criș, s-au desfășurat tocmai în săptămâna Înălțării Sfintei Cruci, ca o jertfă pentru țară și pentru neam. Mai apoi, participanții au asistat la defilarea militarilor și a forțelor armate și la un exercițiu militar cu focuri – efectuat cu cartușe de manevră. Întreaga după-masă, muzica militară a răsunat, fanfara interpretând un repertoriu variat de melodii. De asemenea, militarii au pregătit și o expoziție de armament, impresionantă.

La evenimente a participat domnul Mihai Fifor, ministrul Apărării, doamna Florentina Horgea, prefectul Aradului, domnul Gheorghe Falcă, primarul Aradului, domnul Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, parlamentari și alte oficialități.

Organizatorii evenimentului au fost Instituția Prefectului Arad alături de Centrul Militar Județean Arad.

Protos. Iustin Popovici

`1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12