0

Praznicul Schimbării la Față a Domnului, sărbătorit la Mănăstirea Hodoș-Bodrog

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, a început la Mănăstirea Hodoș-Bodrog încă din seara de ajun, când Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Slujba de Priveghere săvârșită în biserica veche a mănăstirii.

În ziua de praznic, Chiriarhul arădean a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în altarul de vară al Mănăstirii Hodoş-Bodrog. Din sobor au făcut parte Părintele Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, Arhim. Nestor Iovan, Protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Protos. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și Arhid. Gherasim Tompa.

În cuvântul de învăţătură Chiriarhul a vorbit despre ,,Omul după chipul lui Dumnezeu” (conform citirilor scripturistice ale praznicului: II Petru 1; Matei 17), sau strădania spre desăvârșire, aceea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, redobândind starea de la început, cea adevărată, pentru scopul său în lume. Neputința de a vedea fața lui Dumnezeu îi dă totuși conștientizarea prezenței Sale în viața de toate zilele. Mântuitorul Însuși încredințează prin minunea sărbătorită acum despre această stare, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii tânărul teolog Nicolae-Cristian Monea a fost hirotonit diacon de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, urmând a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Tăgădău, Protopopiatul Ineu.

Înainte de otpustul Sfintei Liturghii au fost binecuvântate prinoasele aduse de credincioși în cinstea marelui praznic al Schimbării la Față a Domnului, după cum este tradiția.

La finalul slujbei, precuviosul părinte stareţ Protos. Grigorie Timiş a mulţumit Înalpreasfinţitului Părinte Timotei şi tuturor clericilor şi credincioşilor pentru participare la hramul paraclisului de iarnă din incinta mănăstirii.

Protos. Iustin Popovici

1

2

3

0

4

5

6

7

8

9