PHOTO-2018-08-06-16-12-09(1)

Liturghie Arhierească cu prilejul hramului bisericii din Țela

Ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos a reprezentat pentru credincioşii parohiei Țela , Protopopiatul Lipova, o zi de aleasă bucurie, întrucât, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în mijlocul lor a poposit Preasfinţitul Emilian Crişanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Ierarhul a fost întâmpinat de un sobor de preoți avându-l în frunte pe Preaonoratul Părinte Protopop Nelu Mercea, protopopul Lipovei, care a adresat un frumos cuvânt de întâmpinare.

A urmat Sfânta Liturghie la care au fost prezenți un număr mare de credincioși ai parohiei Țela dar și credincioși din satele vecine.

​La vremea cuvenită, Preasfinţitul Emilian Crişanul a rostit cuvântul de învăţătură despre marele eveniment ce a avut loc în viața Domnului Hristos și anume Schimbarea la Față. Preasfinția Sa a arătat motivul pentru care Mântuitorul Hristos S-a urcat pe muntele Taborului ,”pentru că muntele reprezintă prin înălțimea sa legătura dintre pământ și cer. Și astăzi muntele Taborului în ziua sărbătorii este învăluit în ceață ,amintind de norul de lumină care L-a învăluit pe Mântuitorul Hristos“. Preasfinția sa a subliniat faptul că :“fața omului este importantă pentru că ea reflectă ceea ce purtăm noi în suflet. Sfinții Părinți ai Bisericii consemnează că și fața Mântuitorului se schimba în funcție de persoana cu care interacționa.

Prin Schimbarea la față, Hristos Domnul le demonstrează celor trei ucenici și prin ei oamenilor că El este Fiul lui Dumnezeu și nu este nici Moise și nici Ilie sau un alt  proroc așa cum unii oameni din acea vreme credeau despre El.

Această minune a Domnului Hristos demonstrează că învățătura Sa este Dumnezeiască și  îi pregătește pe ucenicii Săi să poată să-L vadă în lumina Dumnezeirii Sale de după Înviere.”

La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfinția sa, alături de Preaonoratul Părinte Protopop Nelu Mercea și Preacucernicul Părinte Șirian Mircea ,secretarul Oficiului Protopopesc, împreună cu membrii Cercului Misionar-Pastoral Lipova, coordonat din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului ,de către părintele Ardeuan Florin, au săvârșit Sfânta Taină a Maslului.

Potrivit rânduielii liturgice a urmat tradiționala înconjurare a sfântului locaș.

La final, preotul paroh Blidariu Aurel a adus mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru purtarea de grijă și delegarea Preasfințitului Părinte Emilian în această parohie, la sărbătoarea hramului Sfintei Biserici, a adresat mulțumiri Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul oferindu-i în dar o icoană cu chipul Maicii Domnului și a invitat pe toată lumea prezentă la o agapă frățească.

Pr. Florin Ardeuan 

Parohia Chesinț

fae3125c-c05e-40e1-a9c2-1ec57fcaa855

PHOTO-2018-08-06-16-12-08(1)

38712085_2102565910006112_4950003839328583680_n

38614507_2102565116672858_1679897602230845440_n

PHOTO-2018-08-06-16-12-10

99fbc73a-a3e6-4148-b21d-e84641eaa708

PHOTO-2018-08-06-16-12-11

PHOTO-2018-08-06-16-12-11(2)

38704902_2102590950003608_5525281572955095040_n

PHOTO-2018-08-06-16-12-10(1)