1

Sfânta Liturghie și Maslu în Parohia Roșia Nouă

În ziua de vineri 20 iulie 2018, ziua de prăznuire a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, în Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Parohia Ortodoxă Română Roșia Nouă și Obârșia, Protopopiatul Lipova, a fost o zi de aleasă sărbătoare, prăznuindu-se hramul mic (hramul filiei Obârșia), hram încetățenit în urmă cu aproape 5 ani de zile în această parohie prin așezarea unei troițe în locul numit „Cota Zero” de această sărbătoare și fiind sfințită de către Înaltpreasfinția Sa Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului. 

Programul liturgic a început la orele 9:30 prin slujba Acatistului Sfântului Prooroc Ilie, după care a urmat săvârșirea Sfintei Liturghii. Din sobor au făcut parte: Pr. Mili Mihai, preot pensionar, Pr. Ic. Stav. Dimitriu Ștefan-Liviu, Parohia Petriș, Pr. Săvușcă Valentin, Parohia Dorgoș, și Pr. Ic. Craveț Cătălin-Dumitru, preot paroh. Cuvântul de învățătură a fost rostit de P.C. Părinte Dimitriu Ștefan de la Parohia Petriș  care a evidențiat nestatornicia în aceste timpuri în credința cea străbună, arătând necesitatea urmării statorniciei în credință la fel ca și Sfântul Prooroc Ilie și alți sfinți ai Bisericii noastre ortodoxe în aceste vremuri de restriște duhovnicească. În cadrul Sfintei liturghii s-au împărtășit și o parte din copiii parohiei.

După terminarea Sfintei liturghii programul liturgic a continuat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, adăugându-se la soborul preoților slujitori Pr. Ic. Stav. Mădăluță Călin-Dorin, Parohia Săvârșin, Pr. Ic. Stav. Suba Ioan-Laurențiu, Parohia Căprioara, și Pr. Ic. Bălănescu Ionel, Parohia Ilteu. La finalul sfintei taine părintele paroh Cătălin Craveț  a mulțumit preoților slujitori pentru împreuna-slujire, oficialităților locale pentru prezență, precum și credincioșilor pentru ajutor și prezență la sfintele slujbe. Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească la casa parohială.

A transmis Pr. Ic. Craveț Cătălin-Dumitru, preot paroh

2

4

5