image

DIPLOME DE MERIT PENTRU PROFESORI DE RELIGIE ȘI ELEVI DIN EPARHIA ARADULUI

​În data de 5 iunie 2018, în Aula ”Pr.dr. Ilarion V. Felea” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, în prezența Înaltpreasfinției Sale, Dr.Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a Înaltpreacuviosului dr. Iustin Popovici, Consilier cultural, a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Arad: Prof. Anca Stoenescu și arhid.prof. Florin Sirca și a conducerii Seminarului Teologic Liceal Arad – pr. Gavra Pompiliu, s-a desfășurat întâlnirea cadrelor didactice care predau Religie în județul Arad.
Chiriarhul Aradului a subliniat buna colaborare dintre Arhiepiscopia Aradului și Inspectoratul Școlar Județean, oferind Diploma de merit ” Episcop Dr. Grigorie Comșa” d-nei prof. Anca Stoenescu, ca semn de aleasă prețuire. În alocuțiunea susținută, d-na Inspector Școlar General a mulțumit Arhiepiscopului Aradului pentru încrederea acordată și i-a îndemnat pe profesori să contribuie la devenirea spirituală a elevilor.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a oficiat premierea festivă a 46 de profesori care predau Religie Ortodoxă cu Diploma de merit ”Episcop Dr. Grigorie Comșa”, recunosându-li-se astfel strădania în pregătirea elevilor pentru participarea la concursuri și olimpiade școlare cu tematică religioasă și promovarea colaborării dintre Biserică și Școală în anul școlar 2017-2018. Tot în cadrul acestei întâlniri, Chiriarhul arădean a făcut premierea elevilor câștigători ai Concursului Național Cultural-Artistic ,,Unirea: libertate și Unitate”, faza eparhială.  Anul acesta, din partea Arhiepiscopiei Aradului, a participat la premierea făcută la București de către Patriarhul României, echipa coordonată de domnul prof. Marius Lăscoiu-Martin.
Inspectorul de specialitate arhid.prof. Florin Sirca a oferit diplome și elevilor implicați în activitățile religioase desfășurate în școli.
Părintele Consilier cultural pr.dr. Iustin Popovici a vorbit despre legătura bisericilor parohiale cu școlile arondate lor, dar și despre participarea elevilor la concursurile organizate de Patriarhia Română.
În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a împărțit arhierești binecuvântări celor prezenți.

Arhid. prof. Alexandru Tiulea

image

image

image

image