32783350_1474418669354630_5457593833262940160_n

SĂRBĂTOAREA ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI ÎN PAROHIA PRUNIȘOR

Praznicul Înălțării Domnului a adus multă bucurie în sufletele comunității eclesiale din Parohia Prunișor, deoarece pe lângă această mare sărbătoare a creștinătății se prăznuiește și Ziua Eroilor neamului românesc de pretutindeni. Cu această ocazie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, preotul paroh împreună cu tinerii și credincioșii au pornit în procesiune spre centrul satului, unde se află un monument ridicat în cinstea celor care s-au jertift pentru „întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român”.Preotul a săvârșit slujba parastasului pentru eroii neamului, pe altarul sufletului cărora s-a câștigat liberatatea noastră. Copiii școlii din Prunișor, îmbrăcați în strae populare, împreună cu stimatele doamne învățătoare au pregătit un program care a cuprins poezii și cântece patriotice, stârnind în sufletele celor prezenți emoția marelui eveniment de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, dar și luptele care s-au întreprins până la împlinirea acestui deziderat. Acest eveniment marcând faptul că anul acesta este dedicat unității de credință și de neam și anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri de la 1918.

Pr. Avram Florin-Ioan

32395180_1474416812688149_5684842021773115392_n

32696689_1474418559354641_98958567645642752_n

32819551_1474417959354701_2272540846412791808_n