0

Liturghie Arhierească la parohia Arad-Sega II, cu prilejul sărbătoririi hramului

Praznicul Înălțării Domnului a prilejuit pentru slujitorii și credincioșii parohiei Arad-Sega II momente de bucurie si înălțare sufletească. Pe de o parte, această zi specială constituie sărbătorirea celui dintâi hram al noii bisericii parohiale, dedicat memoriei eroilor jertfiți pentru credință si neam. Pe de altă parte, anul acesta bucuria serbării a fost binecuvântată de prezența și slujirea Sfintei Liturghii a Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Din soborul slujitor au făcut parte preaonoratul părinte protopop Flavius Petcuț, preoții slujitori ai acestei biserici precum și preotul pensionar Zaharia Iova.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat câteva aspecte importante pentru viața și credința noastră.

Astfel, Preasfinția Sa a arătat că prin acest praznic, în care se evocă Înălțarea Domnului Iisus Histos în slava Tatălui, confirmându-se prin aceasta dumnezeirea sa, suntem chemați și noi să ne înălțăm duhovnicește. Acest fapt este posibil tocmai pentru aceea că, deși omenește vorbind înălțarea înseamnă despărțire, prin promisiunea Sa către Apostoli și prin ei tuturor creștinilor dealungul veacurilor, El a mărturisit că va rămâne împreună cu ei si cu noi toți. Concretizarea acestei promisiuni s-a realizat în momentul Cincizecimi, adică al Pogorârii Duhului Sfânt, încât prin Tainele Bisericii noi actualizăm în permanență lucrarea harului în viața noastră, deci și prezența Mântuitorului în noi, spre întruparea bucuriei prin care se alungă toate tristețile lumii păcatului.
După încheierea Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba parastasului pentru Eroii Neamului. Preasfinția Sa a rostit o pareneză în care i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul eroilor români căutând a se jertfi prin rugăciune, prin postire si prin implicarea în viața parohială și socială, fapte prin care moștenirea lăsată de înaintași să fie continuată și aureolată de strădaniile noastre.
La final, Preasfinția Sa i-a felicitat pe slujitori si pe credincioși pentru efortul constant depus intru finalizarea monumentalei biserici.
Apoi, părintele paroh, preotul Andrei Dîrbaș a mulțumim ierarhului pentru prezență, slujire și cuvintele de învățătură, oferindu-i un frumos buchet de flori ca semn al recunoștintei.
Pr. Filip Albu
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18