image

Două icoane pictate în Muntele Athos vor fi aduse la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

În Săptămâna Luminată, vineri, 13 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, cu binecuvântarea Înaltprasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, vor fi aduse două icoane pictate în Sfântul Munte Athos. Pe icoane este reprezentată Maica Domnului (Pantanasa) și una Deisis, și vor rămâne permanent în Catedrala Arhiepiscopală. Ele au fost comandate și achitate de un grup de credincioși, închinători ai catedralei. Ramele suspendate sunt sculptate de sculptorul Sorin Martin.
Programul sosirii Sfintelor Icoane:
Vineri, 13 aprilie, ora 18:00
– delegația condusă de Părintele eclesiarh Simion Mladin, va sosi pe platoul din fața catedralei, unde vor fi întâmpinate de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei.
– se va înconjura catedrala
– după aceasta, icoanele se vor așeza în catedrală pe un stativ pregătit, pentru închinare
– se va săvârși Slujba Vecerniei
– cuvântul de învățătură al Chiriarhului
– după aceasta, se vor săvârși Acatistul Învierii și Paraclisul Maicii Domnului
– icoanele vor rămâne la închinare până duminică, 15 aprilie, înainte de Vecernie

– după demontarea schelei din biserică, icoanele vor fi așezate la locul stabilit.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului