28236565_10204154417695907_103528251_n

Slujba Canonului cel Mare, săvârșită de PS Părinte Emilian Crișanul

Potrivit tradiției, în primele patru zile din prima săptămână a Postului Mare, în bisericile ortodoxe se săvârșește Slujba Pavecerniței Mari și Canonul Sfântului Andrei Criteanul. În Eparhia Aradului, în această săptămână, în toate bisericile parohiale și mănăstirești, s-a săvârșit această  slujbă, la care, credincioșii participă cu multă evlavie.Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a săvârșit această rânduială astfel: în prima zi, în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, în cea de-a doua zi, în Catedrala Veche din Arad, a treia zi a fost prezent la Mănăstirea Arad-Gai iar în ultima seară, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, rostind de fiecare dată cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța acestei perioade a Postului cel Mare precum și frumusețea și bogăția imnelor liturgice în special a Canonului Sfântului Andrei Criteanul și folosul duhovnicesc al acestora pentru credincioși.

La aceste popasuri duhovnicești din prima săptămână a Postului au participat numeroși credincioși împreună cu tineri și copii.

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este împărţit în prima săptămână a Postului Mare în patru părţi, pentru fiecare din serile de luni până joi inclusiv, urmând ca în miercurea săptămânii a cincea din Post să fie oficiat în întregime.

Protos. Iustin Popovici

1

2

3

4

5

6