image

ITINERAR PASTORAL MISIONAR PE ANUL 2017 AL INALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP DR. TIMOTEI SEVICIU

IANUARIE 2017
Duminică, 1 ianuarie – a oficiat Slujba la trecerea dintre ani. A rostit un cuvânt despre ,,Veşnicie şi timp” – Dumnezeu şi creaţie.
În acest cadru, Ierarhul a prezentat iniţiativa conducerii bisericeşti privind Anul 2017 – ca Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. A săvârșit Sfânta Liturghie și predicat la catedrală și oferit recepția tradițională la Reședință și cuvântul despre obiectivele misionare pentru Noul An.
Vineri, 6 ianuarie – a oficiat Sfânta Liturghie și predicat în Catedrala Arhiepiscopală. A ținut un cuvânt de învăţătură cu titlul ,,Icoana praznicului”. După Sfânta Liturghie, a săvârşit slujba de sfinţire a apei celei mari.
Sâmbătă, 7 ianuarie – a slujit la Sfânta Liturghie în biserica parohiei Arad-Centru. A predicat despre ,,Icoana praznicului” (cf. Tit, 2-3; Matei 3). Continuând o tradiţie, a participat la Sfânta Liturghie săvârşită în Biserica Ortodoxă Sârbă din Arad-Centru.
Duminică, 8 ianuarie – a slujit Sfânta Liturghie și predicat în biserica Parohiei Arad-Centru.
Duminică, 15 ianuarie – slujește și predică la Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Arad-Centru. Cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi a fost pus sub titlul ,,Fericirea celor curaţi cu inima”.
Joi, 19 ianuarie – prezidează ședința Sinaxei Stareților din Arhiepiscopia Aradului.
Vineri, 20 ianuarie – prezidează ședința anuală a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Aradului. Sunt prezentate și discutate referatele fiecărui sector. De asemenea se fac notările administrative ale preoților din eparhie. Apoi prezidează conferința cu conducătorii Of. Protopopești.
Sâmbătă, 21 ianuarie – După slujba de Tedeum prezidează ședința anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Aradului. Sunt analizate referatele sectoarelor de activitate – administrativ bisericesc, economic, cultural, social-filantropic. Înaltpreasfinția Sa şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual, după încheierea lucrărilor Adunării Eparhiale. Chiriarhul a adresat celor prezenţi un cuvânt de mulțumire și de binecuvântare. La Vecernie, Chiriarhul slujește și predică la Parohia Ortodoxă Română Arad-Centru.
Duminică, 22 ianuarie – săvârşește Sfânta Liturghie în Paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad. Rostește cuvântul de învăţătură cu titlul ,,Statura desăvârşirii”.
Luni, 23 ianuarie – Acordă un interviu pentru redacția ziarului „Lumina” în legătură cu amintirile despre Patriarhul Justinian cu ocazia împlinirii a patru decenii de la mutarea la cereștile locașuri a celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Marți, 24 ianuarie – Participă la festivitățile organizate de Prefectura Județului Arad, pe platoul din fața palatului administrativ, cu prilejul zilei Unirii Principatelor Române, unde rostește un cuvânt festiv. Participă la rugăciunea ecumenică în Biserica greco-catolică din Arad.
Miercuri, 25 ianuarie – participă la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, cu tema ,,Împăcarea – dragostea lui Hristos ne stăpânește” (2 Cor. 5, 14). Chiriarhul a vorbit celor prezenţi despre rostul Ecumenismului de a promova respectul între creştini ca şi între oamenii de diferite convingeri în vederea statorniciei păcii în lume pentru asigurarea bunei stări generale şi slava lui Dumnezeu.
Joi, 26 ianuarie – Asistă la un program festiv susținut de către elevii Seminarului Teologic Liceal Arad în sala festivă a școlii cu prilejul zilei Unirii Principatelor Române. Rostește un cuvânt despre frumuseţea festivităţii arătat prin colaborarea celor două şcoli participante ataşamentul tineretului ortodox faţă de patrimoniul naţional şi bisericesc ca şi de tot ceea ce înseamnă unitatea de cuget şi simţiri ce călăuzeşte formarea generaţiilor viitoare pe măsura exigenţelor lumii.
Vineri, 27 ianuarie – a participat la Sfânta Liturghie, la invitaţia Preasfinţitului Luchian, Episcop-administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timişoarei şi a comunităţii credincioşilor ortodocşilor sârbi din parohia Arad-Centru. A rostit o alocuţiune privind bunele relaţii dintre cele două biserici la nivel local şi a mulţumit Preasfinţitului Părinte Luchian pentru invitaţie.
Duminică, 29 ianuarie – a slujit la biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Cu acest prilej, Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie A predicat despre ,,Universalism creştin”. La finalul slujbei, a sfințit racla cu moaștele Sfântului Grigorie de Nazianz primite în dar de la Eminența Sa Cardinalul Angelo Comastri, Vicarul General al Sanctității Sale pe lângă Cetatea Vaticanului. A săvârşit slujba Vecerniei cu Litie în Catedrala arhiepiscopală din Arad. A adresat un cuvânt de învățătură și mulţumire tuturor celor prezenţi.
Luni, 30 ianuarie – a săvâșit Sfânta Liturghie și predicat la biserica parohiei Arad-Centru. La vremea predicii, Chiriarhul a evocat câteva din bogatele semnificații ale acestei sărbători, puse sub genericul „Unitate în mărturisirea Tradiției Bisericii”. La finalul slujbei liturgice a fost oficiat un parastas pentru ierarhii, dascălii, ctitorii, absolvenții și ostenitorii școlilor teologice arădene, care, peste veacuri, au purtat lumina învățăturii lui Hristos Domnul.
FEBRUARIE 2017
Joi, 2 februarie – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat în biserica nouă a Mănăstirii Hodoş-Bodrog. În cuvântul de învăţătură pus sub titlul ,,Împlinirea Legii” (cf. Luca 2; Evr. 2). Chiriarhul a arătat legătura dintre Vechiul şi Noul Testament prin lumina învăţăturii mântuitoare şi jertfa răscumpărătoare a Domnului, acestea cuprinse în rostul dovedit de Dreptul Simeon şi Prorociţa Ana în evenimentul prăznuit. A oferit Preotului Ioan Gaga distincţia de iconom stavrofor.
Duminică, 5 februarie – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat în biserica cu hramul ,,Pogorârea Duhului Sfânt” a Parohiei Arad – Şega I. Cuvântul de învăţătură al Chiriarhului a fost pus sub titlul ,,Rugăciunea bineprimită” (cf. II Tim. 12; Luca 18). A hirotonit pe tânărul teolog Andrei Zadic, fiu duhovnicesc al acestei parohii, întru diacon.
Miercuri, 8 februarie – a aniversat patruzeci și unu de ani de la primirea arhieriei. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Joi, 9 februarie – a participat la lucrările ședinței Sfântului Sinod la Patriarhia Română.
Duminică, 12 februarie – a efectuat o vizită bolnavilor internaţi în Spitalul Clinic din Municipal Arad. A săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învăţătură cu tema ,,Calea îndreptării.
Duminică, 19 februarie – a slujit Sfânta Liturghie la Spitalul Municipal din Arad. În cuvântul de învăţătură cu titlul ,,Fericiţi cei milostivi” (cf. Matei 5, 7; Matei 25; I Cor. 8; 9).
Duminică, 26 februarie – a slujit Sfânta Liturghie și predicat în Parohia Arad-Grădişte. A rostit un cuvânt de învăţătură cu titlul ,,Armele luminii”(cf.Rom. 13; 14 şi Matei 6).
Luni, 27 februarie – a participat la prima parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la biserica Parohiei Arad-Centru – Catedrala Veche.
Marți, 28 februarie – a slujit Canonul cel Mare, la biserica Parohiei Arad-Centru.
MARTIE 2017
Miercuri, 1 martie – slujește Canonul Mare la paraclisul Facultății de Teologie. La sfârşitul slujbei, rostește un cuvânt de învăţătură, referindu-se la semnificaţia teologică şi duhovnicească a rânduielilor liturgice ale primei săptămâni, precum şi din întreaga perioadă a Postului celui Mare.
Joi, 2 martie – slujește Canonului Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Arad. A rostit un cuvânt de învățătură cu titlul ,,Pilduire din istoria Insulei Creta”. Chiriarhul a făcut referire la autorul Canonului celui Mare, Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei.
Sâmbătă, 4 martie – a oficiat slujba de prohodire a preotului pensionar Teodor Baba, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. În cuvântul rostit cu acest prilej a reliefat câteva dintre trăsăturile personalității părintelui Teodor, între care nota definitorie s-a arătat a fi bunătatea, blândețea și apropierea de cei tineri, ca unul care a slujit nu numai la altarul bisericii, ci și la cel al școlii, la catedră, ca profesor de studii biblice la Facultatea de Teologie din Arad.
Duminică, 5 martie – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat în Catedrala arhiepiscopală din Arad. A rostit un cuvânt de învăţătură cu titlul ,,Dumnezeu este pururea de faţă”.
Luni, 6 martie – La Facultatea de Teologie a binecuvântat lucrările la noul sediu al Bibliotecii, lansând și Anuarul.
Joi, 9 martie – a săvârşit slujba de pomenire pentru eroi, în Catedrala arhiepiscopală din Arad. Cu acest prilej a adresat celor prezenţi un cuvânt de comemorare.
Duminică, 12 martie – a săvârșit Sfânta Liturghie și predicat la Catedrala Veche din Arad. A ținut un cuvânt de învăţătură cu titlul ,,Lumina icoanei”.
Luni, 13 martie – a prezidat ședința de organizare a ,,Marșului pentru viață”. A binecuvântat aceste activități care susțin dreptul la viață al copilului și promovarea familiei creștine tradiționale.
Miercuri, 15 martie – a dus ajutoare la nevoiașii aflați în Adăpostul de noapte din Arad. Ierarhul a stat de vorbă cu fiecare, aflându-le nevoințele și durerile sufletești, le-a oferit câte o iconiță și le-a rostit un cuvânt de învățătură.
Joi, 16 martie – a participat la lansarea volumului ,, Învăţământul teologic ortodox din Arad. Itinerar. Forme. Perspective”, elaborată de Pr. Prof. Univ Dr. Cristinel Ioja şi Lect. Univ. Dr. Marcel Tang, la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion Felea” din Arad. A felicitat pe autori pentru faptul că au pus în valoare bogatul tezaur teologic existent la Arad, remarcând faptul că forma în care apare volumul poate fi considerată o icoană a învățământului teologic arădean, având în vedere contextul anului omagial, dedicat de către Patriarhia Română, icoanei și iconarilor.
Sâmbătă, 18 martie – a fost prezent la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, cu prilejul etapei județene a Olimpiadei de Religie ortodoxă pentru cl. VII–XII şi pentru elevii seminarişti, precum şi la concursul „Lăsaţi copiii să vină la Mine”, pentru elevii din cl. V–VI.
Duminică, 19 martie – a slujit Sfînta Liturghie și predicat în Parohia Bocsig, protopopiatul Ineu după o slujbă de binecuvântare a lucrărilor la biserică, centrul de tineret al parohiei Parohiei Bocsig, troiță și la sala de ședințe. A rostit un cuvânt de învățătură cu titlul ,,Purtarea Crucii”. La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh a fost hirotesit întru iconom stavrofor. Aceiași distincție i-a fost oferită și părintelui Vlad Oneţ, fratele geamăn al parohului, în prezent preot capelan la Penitenciarul de maximă siguranță din Arad.
În după amiaza zilei, a făcut o vizită de lucru la şantierul noii biserici, din cartierul Traian al Oraşului Ineu. Aici Înaltpreasfinţia Sa a apreciat lucrările efectuate de către părintele paroh Sever Mocanu şi a dat îndrumările necesare pentru începerea picturii şi mutarea de Sfintele Paşti în noua biserică.
Luni 20 martie – a fost prezent la concursul biblic „Eu sunt Lumina lumii”, destinat persoanelor nevăzătoare, coordonat de Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului, a ajuns la cea de-a doua ediție. Acesta s-a desfășurat la sediul Asociației. La finalul concursului, le-a vorbit tuturor despre importanța vederii celei duhovnicești, despre „Lumina lină” care vine de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos și despre Lumina Sfântă ce coboară an de an la Ierusalim de Înviere.
Sâmbătă 25 martie – a slujit Privegherea Sfântului şi Liturghia, la Schitul Bunavestire – Almaş, Protopopiatul Sebiş. A oficiat Sfânta Liturghie, la schitul Cuvioasa Parascheva din satul Bodrogu Vechi, protopopiatul Arad. A rostit cuvinte de învăţătură puse sub titlul: ,,Ascultare sfântă”. A fost prezent și a cuvântat la a șasea ediție a „Marșului pentru viață”.
Duminică 26 martie – a slujit Liturghia și predicat la Parohia Cintei, protopopiatul Arad. În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul a hirotonit pe diaconul Andrei Zadic întru preot pe seama Parohiei Brusturi, Protopopiatul Sebiş. A rostit un cuvânt de învăţătură cu titlul ,,Scara raiului”.
Marți 28 martie – a participat la conferința cu titlul ,,Creștinismul în catacombe”, susținută de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului.
Vineri 31 martie – a slujit Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala arhiepiscopală din Arad. Cu acest prilej, a rostit un cuvânt de învăţătură despre Canonul cel Mare, Acatistul, Condacul şi Icosul în imnografia bisericească.
APRILIE 2017
Duminică 2 Aprilie – a săvârșit binecuvântarea lucrărilor la Biserica Șega II, protopopiatul Arad. A slujit Sfânta Liturghie și predicat despre ,,Treptele valorilor omeneşti”. La momentul cuvenit, a hirotonit întru preot pe P.C. Arhidiacon Conf. univ. dr. Caius Cuțaru, pe seama parohiei Arad-Gai. La finalul Sfintei Liturghii, părintele profesor Caius Cuțaru a primit darul duhovniciei și rangul de iconom stavrofor. În dupăamiaza zilei a slujit Taina Sfântului Maslu în Parohia Grădiște I. La finalul slujbei, a rostit un cuvânt de învăţătură despre Taina Sfântului Maslu ca vindecare a slăbiciunilor trupeşti şi sufleteşti la vremea potrivită a Postului Mare.
Luni 3 Aprilie – a săvârșit Doxologia cu prilejul împlinirii a 167 ani de la înființarea Jandarmeriei Române, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, rostind un cuvânt aniversar cu acest prilej.
Marți 4 aprilie – a susţinut o conferinţa duhovnicească cu titlul ,,Mărturisire sfântă și mângâiere sufletească”, la Facultatea de Teologie.
Joi 6 Aprilie –a participat la concertul susținut de Corala preoţilor din Arhiepiscopia Aradului, la Catedrala Veche din Arad. La finalul reprezentaţiei a subliniat rolul misiunii pe care o face corala preoţilor în eparhia Aradului, mulţumind preoţilor „care se fac pildă pentru credincioşii pe care-i păstoresc”, pentru efortul şi dragostea arătată faţă de cântarea corală şi implicit faţă de Biserică.
Sâmbătă 8 Aprilie – a participat la Pelerinajul de Florii, slujind Vecernia și ținând un cuvânt de învățătură în Parohia Scânteia – Domeniul Lupaş, Protopopiatul Arad. A rostit un cuvânt de învăţătură despre tradiţia procesiunii cu ramuri de salcie în ajun de Florii şi semnificaţia ei.
Duminică 9 Aprilie – a oficiat Sfânta Liturghie și predicat la Catedrala arhiepiscopală din Arad. Cuvântul de învățătură a avut titlul ,,Legătura denumirilor praznicului”.
Joi 13 Aprilie – a asistat la Sfânta Liturghie la Parohia Arad-Centru, și a slujit Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Arhiepiscopală și a ţinut un cuvânt de învăţătură despre însemnătatea Deniilor din Săptămâna Mare.
Vineri 14 Aprilie – a slujit vecernia la biserica Arad-Centru, iar Prohodul la Catedrală. A rostit un cuvânt de învăţătură despre evlavie în faţa Sfintei Cruci.
Sâmbătă 15 Aprilie – a asistat la Sfânta Liturghie la parohia Arad-Centru, iar după amiaza zilei, a oficiat Slujba Învierii Domnului prima dată la biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cadrul Penitenciarului de maximă siguranţă din Arad, apoi la capela secției exterioare cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, ținând cuvinte de învățătură despre acest praznic.
Duminică 16 Aprilie – a săvârșit lujba Învierii la Catedrala Arhiepiscopală. După întâmpinarea Sfintei Lumini de la Ierusalim, a rostit atât un cuvânt de învățătură cât și predica despre „Icoana Sfintei Învieri”.
Luni 17 Aprilie – a slujit Sfânta Liturghie la biserica Arad-Centru. Cuvântul de învăţătură al Chiriarhului a fost pus sub titlul ,,Mărturii ale Învierii”.
Duminică 23 Aprilie – a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Feredeu, protopopiatul Lipova, pentru a prăznui pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, unul dintre ocrotitorii Mănăstirii, predicând ,,Icoana purtătorului de biruinţă”.
Vineri 28 Aprilie – a participat la manifestările dedicate Zilei Veteranilor de Război. A săvârșit o slujbă religioasă de pomenire a celor ce şi-au dat viaţa pentru ţară şi credinţă. A rostit o alocuţiune, după care le-a urat veteranilor rămaşi în viaţă multă sănătate şi lungime de zile.
Duminică 30 Aprilie – a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica Parohiei Mănăștur. A predicat despre ,,Slujirea cultică în Biserica primară”. A săvârşit slujba de sfinţire a capelei mortuale din cimitirul parohial.
MAI 2017
Vineri 5 mai – a participat la cursul festiv organizat de Facultatea de Medicină Dentară la Sala de conferințe din cadrul Expo Arad.
Duminică 7 mai – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat în biserica Parohiei Pâncota, protopopiatul Lipova. A predicat despre ,,Slăbiciune şi tărie”.
Luni 8 mai – a participat la lucrările Simpozionului național studențesc ,,Teologia Icoanei” la Facultatea de Teologie, unde a ținut o alocuțiune.
Marți 9 mai – a primit la Centrul eparhial vizita unei delegații formată din
domnul Primar al oraşului Rotenburg, Mr. Stephan Neher, Eminenta Sa, Episcopul Gebhard Fürst, Monsignor Dr. Stäps, domnul Rector al Universităţii de Sainte Aplicate din Rotenburg, prof. dr. h.c. Bastian Kaiser. La întâlnire au fost prezenți și reprezentanți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș”: președintele universității prof. univ. dr. Aurel Ardelean, prof.univ.dr Coralia Cotoraci, Rectorul universității arădene, conf. univ. dr. Antoanela Naji. La finalul întâlnirii de la Centrul Eparhial, membrii delegaţiei i-au oferit Arhiepiscopului Aradului o medalie din argint pe care sunt inscripţionate catedralele din Rothenburg şi Stuttgart, Germania.
Joi 11 mai – a participat la inaugurarea noului sediu al Inspectoratului Școlar Județean Arad, în prezența Ministrului Educației Naționale, domnul Pavel Năstase, unde a săvârșit slujba de sfințire.
Duminică 14 mai – a fost prezent la capela din campusul Universităţii de Vest ,,Vasile Goldiş” din Arad, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. A predicat despre ,,Duh şi adevăr”.
Luni 15 mai – a participat la festivitatea absolvirii celei de-a XXIII-a promoții a Facultății de Teologie. A ținut un cuvînt de binecuvîntare și felicitare a absolvenților.
Marți 16 mai – a participat la examenul de certificare a competențelor profesionale organizat de Seminarul Teologic Ortodox din Arad pentru absolvenții ultimului an de studiu.
Miercuri 17 mai – a prezidat conferința preoțească din protopopiatul Arad.
Joi 18 mai – a prezidat conferința preoțească din protopopiatul Lipova.
Vineri 19 mai – a oficiaat un Te-Deum la monumentul Vasile Goldiș din Arad, luând parte în continuare la festivitățile organizate cu prilejul Zilelor Academice ale Universității de Vest ,,Vasile Goldiș”, ținînd în ambele locații alocuțiunea cuvenită.
Sâmbătă 20 mai – a fost prezent la Seciunea de Comunicări ,,Aradul – Capitală Politică a Marii Uniri”, unde rostește o alocuțiune.
Duminică 21 mai – a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a iconostasului nou al bisericii Parohiei Variaşu Mare, protopopiatul Arad, cu hramul Înălţarea Domnului. A ținut un cuvânt de învăţătură cu titlul ,,Raze din Lumina sfântă”. A slujit Vecernia în Parohia Zădăreni cu ocazia hramului bisericii ,,Sf. Împărați Constantin și Elena” din localitate, rostind cuvânt de învățătură.
Luni 22 mai – a participat la Simpozionul Internațional ,,Tradiție și Mărturisire” prin culoare și trăire, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, rostind o alocuțiune.
Joi 25 mai – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat în Catedrala arhiepiscopală din Arad. A rostit un cuvânt de învăţătură cu titlul ,,Împăratul cerurilor”. La monumentul eroilor a slujit parastasul cu un cuvânt comemorativ.
Vineri 26 mai – a participat la Simpozionul Național ,,Constantin Noica”, oraganizat la sala Vasile Goldiș a Consiliului Județean Arad, rostind o alocuțiune.
Duminică 28 mai – a săvârşit binecuvântarea drumului asfaltat ce leagă Oraşul Ineu de Schitul Tămand, apoi a slujit Sfânta Liturghie. A rostit un cuvânt de învăţătură cu titlul ,,Calea vieţii”.
În după amiaza zilei a săvârșit slujba de sfințire a capelei mortuare din Parohia Târnova, protopopiatul Ineu. La finalul slujbei a rostit un cuvânt de învățătură cu titlul „Loc, timp și mod de înălțare”.
Marți 30 mai – a luat parte la Seminarul Teologic Ortodox din Arad la festivitatea de absolvire a promoţiei 2017.
IUNIE 2017
Joi 1 iunie – a participat la Sfânta Liturghie și oferit la Reședință recepția de ziua nașterii.
Duminică 4 iunie – a oficiat Sfânta Liturghie cu Vecernia și predicat în Catedrala Arhiepiscopală.
Luni 5 iunie – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat în Parohia Arad-Centru. A slujit Vecernia în Parohia Hunedoara Timișană, Protopopiatul Arad, rostind un cuvânt de învățătură.
Joi 8 iunie – a participat la Colocviul Național cu tema „Biserica și Școala”- 140 de ani de istorie și cultură eclesiastică / Revista „Teologia”- 20 de ani de cercetare teologică oraganizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion Felea” din Arad, cu alocuțiune festivă.
Sâmbătă 10 iunie – a participat la Sfânta Liturghie, apoi Tainele Botezului și a Mirungerii la fiica Pr. Radu Constantinescu, Secretar eparhial săvârșite de Preasfințitul Părinte Macarie, și a ținut un cuvînt ocazional.
Duminică 11 iunie – a săvârșit slujba de sfințire a bisericii ,,Intrarea Domnului în Ierusalim” a Parohiei Grădiște II, precum și Sfânta Liturghie. Predică despre ,,Biserica biruitoare”.
Luni 12 iunie – a oficiat Doxologia prilejuită de împlinirea de 187 de ani de la înființarea Regimentului 2 Linie, precum și sfințirea unei troițe ridicate în cinstea soldaților din regiment căzuți la datorie, ținând și cuvântul comemorativ.
Vineri 16 iunie – a participat la festivitatea de premiere a elevilor seminarişti.
Duminică 18 iunie – a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica de la ,,Trei Insule”, iar la final a sfințit noua troiță de lângă sfântul lăcaș. A sfințit o troiță în Parohia Sederhat, rostind un cuvânt de învățătură despre Sfânta Cruce.
Joi 22 iunie – a participat la lucrările Sinodului Mitropolitan la reședința de la Timișoara.
Sâmbătă 24 iunie – a slujit Sfânta Liturghie și predicat la biserica de la Parohia Arad-Centru, când Catedrala Veche își prăznuiește hramul. Predică despre ,,Puterea cuvântului dumnezeiesc”.
Duminică 25 iunie – a slujit Sfânta Liturghie și predicat la biserica de la Parohia Toc, Protopopiatul Lipova, după ce a săvârșit sluba de târnosire a bisericii parohiale. A predicat despre ,,Gătirea căilor Domnului”. A săvârșit Vecernia la hramul bisericii parohiale ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Macea, ținând cuvânt de învățătură și a participat la Cercul misionar-pastoral de la Pecica.
Luni 26 iunie – a săvârșit slujba rânduită cu prilejul Zilei Naționale a Drapelului.
Joi 29 iunie – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat, la Paraclisul arhiepiscopal „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Cimitirul Pomenirea din Arad, care și-a cinstit ocrotitorii spirituali. Predică despre ,,Mărturia adevărului”.
IULIE 2017
Duminică 2 iulie – a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea Moneasa, Protopopiatul Sebiş. A rostit un cuvânt de învăţătură cu titlul: ,,Puterea cuvântului dumnezeiesc”. A săvârşit slujba Vecerniei în biserica parohială cu hramul ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”în Parohia Bata, Protopopiatul Lipova, rostind un cuvânt de învăţătură despre ,,Evlavie voievodală” sau Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. A efectuat o vizită pastorală în Filia Neagra, aparţinătoare Parohiei Slatina de Criş, Protopopiatul Sebiş și a săvârşit Vecernia rostind un cuvânt de învăţătură cu titlul: ,,Veşmântul mântuirii”, privind Sinaxarul zilei despre aşezarea Veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne.
Marți – Miercuri, 4-5 iulie – a participat la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Duminică 9 iulie – a sfinţit noua catapeteasmă realizată în Biserica Parohiei Căprioara, Protopopiatul Lipova și a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat despre ,,Îndreptare şi mântuire”. A slujit Vecernia în Parohia Ţela, rostind un cuvânt de învăţătură despre ,,Credinţă şi mărturisire”.
Marți 11 iulie – a participat la ședința Consiliului Profesoral al Facultății de Teologie.
Duminică 16 iulie – a participat la biserica parohiei Arad I, la ceremonia de întronizare a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul în demnitatea de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a rostit un cuvânt de bun venit noului Episcop-vicar, în numele clerului, protopopilor din Eparhie și a ostenitorilor din Centrul Eparhial, arătând totodată bunele legături ce au existat dintotdeauna între cele două eparhii, a Râmnicului, de unde vine P.S. Părinte Emilian și cea a Aradului.
Marți 18 iulie – a asistat la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Mucenic Emilian, la Catedrala Veche din Arad, de ziua Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
Miercuri 19 iulie – a participat în comisia de examen la susținerea examenului de ocupare a postului de lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, de către Dr. Marcel Tang.
Joi 20 iulie – a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Feredeu. A predicat despre ,,Şcoala Profeţilor”.
Duminică 23 iulie – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat la Parohiei Roşia Nouă din Protopopiatul Lipova. A târnosit biserica parohială „Sf. M. Mucenic Dimitrie”, în urma amplelor lucrări de renovare, atât la interior, cât şi la exterior. A predicat despre ,,Datoria creştinească”.
Duminică 30 iulie – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat la Parohia Mândruloc.
AUGUST 2017
Miercuri 2 august – a săvârşit rânduiala sfințirii Antimiselor și Sfânta Liturghie în cadrul căreia a hirotonit în treapta diaconiei pe tânărul teolog Florin Gabriel Florea.
Duminică 6 august – a oficiat Sfânta Liturghie și a predicat în parohia Săvârșin, protopopiatul Lipova, în prezența Altețelor Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu. Predică despre ,,Frumuseţea chipului celui dintâi”
Duminică 13 august – a săvârșit Sfânta Liturghie și predicat în Parohia Almaş, Protopopiatul Sebiş. Predică despre ,,Ajutorul divin în încercările vieţii”.
Luni 14 august – a oficiat Slujba Vecerniei la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Protopopiatul Arad, cuvântând pe tema mariologiei. A participat la slujba de Priveghere de la Mănăstirea Arad-Gai, unde a vorbit credincioşilor prezenţi despre ,,Prohodul Maicii Domnului”. A săvârşit slujba Prohodului Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală din Arad și a rostit cuvântul de învăţătură cu titlul ,,Pilda Bisericii Ortodoxe de preacinstire a Maicii Domnului”.
Marți 15 august – a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, predicând despre ,,Împărăteasa cerului”. A poposit în Parohia Firiteaz, Protopopiatul Arad și a sfinţit o troiţă din lemn, a binecuvântat lucrările de renovare care s-au făcut la exteriorul bisericii parohiale, precum și a casei parohiale după care a săvârşit slujba Vecerniei, rostind un cuvânt de învăţătură despre ,,Ocrotitoarea Bisericii Ortodoxe Române şi a ţării”.
Duminică 20 august – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat în biserica Parohiei Aradul Nou. A vorbit despre ,,Iubire şi iertare”, în contextul citirilor duminicale, îndeosebi a Evangheliei despre Pilda datornicului nemilostiv. A participat la lucrările Adunării Oastei Domnului. În cuvântul adresat celor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a subliniat datoria Oastei Domnului de a contribui la continua îmbunătăţire a vieţii religioase şi morale, biruind încercările şi frământările păgubitoare.
Duminică 27 august – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat la Parohia Berechiu, comuna Apateu, Protopopiatul Ineu. A sfinţit lucrările de la biserică și casa parohială. A predicat despre ,,Tinerețe chibzuită”. A slujit Vecernia și a sfințit o capelă mortuară din parohia Caporal Alexa, Protopopiatul Arad.
Marți 29 august – a slujit Sfânta Liturghie și predică la Parohia Arad-Centru. Predică despre ,,Sfârșit de cale”.
SEPTEMBRIE 2017
Vineri 1 septembrie – a asistat la Sfânta Liturghie și Tedeumul de Anul Nou bisericesc la Parohia Arad-Centru.
Duminică 3 septembrie – a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea sârbească ,,Bezdin”, împreună cu Preasfințitul Părinte Lukian, episcopul ortodox sârb al Timișoarei și Budapestei, de hram. A rostit un cuvânt ocazional.
Joi 7 septembrie – a săvârșit Slujba Privegherii la Mănăstirea Arad-Gai, rostind un cuvânt de învățătură despre ,,Osteneală sfântă în grădina Maicii Domnului”.
Vineri 8 septembrie – alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului și de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Arad-Gai, rostind cuvânt ocazional.
Duminică 10 septembrie – a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Vladimirescu II, protopopiatul Arad. A rostit un cuvânt de învățătură despre ,,Roadele cugetării la învățătura dumnezeiască”. A slujit la Vecernie de hramul de la Parohia Bisericii din Mândruloc, rostind cuvânt de învățătură
Luni 11 septembrie – a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar la ,,Școala Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad. În deschidere s-a oficiat slujba de Tedeum, urmată de un cuvânt de învăţătură cu titlul “Cine are urechi de auzit să audă”. A luat parte și la festivitatea de deschidere a anului școlar la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, rostind un cuvânt de învățătură.
Joi 14 Septembrie –a slujit Sfânta Liturghie și predicat la Mănăstirea Feredeu, Protopopiatul Lipova.
Vineri 15 septembrie – a săvârșit Slujba Vecerniei și Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului în Catedrala arhiepiscopală, rostind un cuvânt de învățătură despre ,,Viața unui mitropolit sfânt al Banatului”. A vizitat șantierul de pictură al Catedralei, care se află în plină derulare.
Sâmbătă 16 septembrie – a participat la ceremoniile tradiţionale dedicate comemorării eroilor martiri ce şi-au pierdut viaţa în bătălia purtată în zona comunei Păuliş, în septembrie 1944. La biserica din Păuliș, protopopiatul Lipova, a oficiat Sfânta Liturghie, predicând despre ,,Măreția jertfei”. A slujit parastasul pentru eroii „Detașamentului Păuliș” la monumentul din localitate, cu un cuvânt comemorativ.
Duminică 17 septembrie – a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Baia, Protopopiatul Lipova, predicând despre ,,Urmarea Mântuitorului”.
Vineri 22 septembrie – a prezidat ședința de consfătuire a Profesorilor de Religie Ortodoxă din Arad.
Duminică 24 septembrie – a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Feredeu, protopopiatul Lipova. A predicat despre ,,Întâietatea celor spirituale”, înaintea celor materiale. Chiriarhul a sfințit o cruce de la intrarea în mănăstire, clopotnița și noul altar de vară cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din curtea mănăstirii, ridicate prin osteneala și permanenta implicare a părintelui stareț și cu sprijinul bunilor credincioși care frecventează cu regularitate această oază de liniște.
Marți 26 septembrie – a participat la susținerea a două teze de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. În cuvântul Său, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei a subliniat importanța temelor tratate și i-a felicitat pe candidați, dorindu-le mult spor în viitoarea activitate pastoral-misionară. A participat și la Seminarul ,,Tineretul în diaconie socială și colaborare ecumenică”, organizat de Asociația Ecumenică a Bisericilor din România.
Joi, 28 septembrie – Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, au primit la Centrul Eparhial, vizita Excelenţei Sale Fuad Kokaly, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Palestina în România, însoţit de domnii consilieri Assem Kordi şi Sami Mehanna.
Vineri 29 septembrie – a conferențiat în sala de festivități a Parohiei Arad-Centru, în ciclul „Serile duhovnicești de la Catedrala Veche”. Tema aleasă s-a intitulat „Personalitatea providențială a Patriarhului Iustinian pentru mărturisirea și dăruirea Ortodoxiei românești în timpul regimului comunist (1948-1977)”, subiectul propus de parohie încadrându-se în tematica anului comemorativ, stabilit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Sâmbătă 30 septembrie – a fost prezent și a rostit o alocuțiune la Festivitatea de deschidere a noului an universitar în cadrul Universității Aurel Vlaicu din Arad.
OCTOMBRIE 2017
Duminică, 1 octombrie – a săvârșit Sfânta Liturghie și predicat în biserica din Parohia Mâsca, Protopopiatul Lipova. A săvârșit slujba de sfințire a lucrărilor de renovare la sfântul lăcaș. A rostit un cuvânt de învățătură despre ,,Întru adormire lumea nu ai părăsit”. A hirotesit întru iconom pe preotul paroh Mihai Radeș. A participat ca invitat de onoare la evenimentul organizat în Parohia Hunedoara Timișană cu prilejul Zilei Inaternaționale a Persoanelor Vârstnice. A săvârșit în biserica parohială o Doxologie cu un cuvânt despre ,,O treaptă a virtuții”.
Luni, 2 octombrie – Participă la deschiderea festivă a anului universitar 2017-2018 pentru studenții și cadrele didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”. În cuvântul rostit a amintit de legătura dintre Școală și Biserică.
Marți, 3 octombrie – a prezidat lucrările conferinței preoților din protopopiatul Arad. Programul a debutat, în Catedrala veche a Aradului, cu săvârșirea Tedeum-ului, oficiat de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Joi, 5 octombrie – participă la ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Duminică, 8 octombrie – a săvârșit Sfânta Liturghie și predicat în biserica parohiei Bochia. A târnosit noua Biserici parohială. A rostit un cuvânt de învățătură cu titlul ,,Familie și Biserică”. A hirotesit pe părintele paroh Radu-Petrică Belle întru iconom stavrofor iar ctitorilor bisericii, domnului profesor Petru-Nicolae Jigorea și doamnei Maria Blaga, le-a oferit gramate de mulțumire.
Marți, 10 octombrie – a condus sesiunea de toamnă a examenului de Capacitate preoţească pentru absolvenţii de facultate şi master ai Facultăţii de Teologie.
Miercuri, 11 octombrie – a prezidat ședința Permanenței Centrului Eparhial.
Joi, 12 octombrie – s-a întâlnit cu Excelenţa Sa, dl Andrei Grinkevich, Ambasadorul Republicii Belarus în România, care a efectuat o vizită de curtoazie la Instituţia Prefectului Judeţului Arad.
Sâmbătă, 14 octombrie – a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Schitului de maici ,,Cuvioasa Parascheva” din satul Bodrogu Vechi, Protopopiatul Arad. A predicat despre ,,Măsura dragostei”.
În seara zilei de 14 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la slujba Vecerniei cu Litie la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, după care, a săvârșit Slujba tunderii în monahism a lect.univ.dr. Marcel Tang, care a primit numele de Nicolae. Părintescul cuvânt de învățătură a fost despre momentele cele mai importante din rînduiala călugăriei.
Duminică, 15 octombrie – a binecuvântat lucrările de înfrumusețare, interioare și exterioare, efectuate la sfânta biserică precum și noile obiecte de cult achiziționate la Parohia Ostrov din Protopopiatul Lipova. A săvârşit în biserica parohială slujba Vecerniei la sfârşitul căreia a adresat un cuvânt de învăţătură despre ,,Cinstire și dobândire”. I-a oferit părintelui paroh Eugen Volungat, distincția de iconom stavrofor, în semn de apreciere pentru toată lucrarea misionar-duhovnicească depusă în această parohie de peste 42 de ani.
Joi, 19 octombrie – a participat la întrunirea Cercului pastoral-misionar Arad, și s-a comemorat 50 de ani de la vizita Patriarhului Justinian la Arad (21-24 octombrie 1967) și totodată, târnosirea acestei biserici precum și a paraclisului ,,Sfânta Treime” din reședința episcopală. S-a oficiat o slujbă de pomenire a Patriarhului Justinian. Lucrările au debutat cu cuvântul omagial din partea Chiriarhului.
Vineri, 20 octombrie – a prezidat ședința Permanenței Centrului Eparhial.
Sâmbătă, 21 octombrie – a participat la Simpozionul Național cu tema „Martiri și mărturisitori ai dreptei credințe în timpul regimului comunist. 70 de ani de la reînființarea Mitropoliei Banatului”.
Duminică, 22 octombrie – a fost prezent la Catedrala Mitropolitană din Timișoara la împlinirea a șapte decenii de la reînființarea Mitropoliei Banatului. A slujit Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de ierarhi.
Miercuri, 25 octombrie – a săvârșit o slujbă religioasă, la Monumentul Eroilor din Păuliș, cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei Române. A fost prezent la manifestările de la Monumentul Ostașului Român din Piața Avram Iancu.
Joi, 26 octombrie – a săvârșit Sfânta Liturghie și predicat în biserica Parohiei Conop, Protopopiatul Lipova. A predicat despre ,,Jertfelnicie pilduitoare”.
Vineri, 27 octombrie – a slujit Sfânta Liturghie și a participat la evenimentele prilejuite de împlinirea a zece ani de slujire patriarhală, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sâmbătă, 28 octombrie – Chiriarhul participă la slujba de Tedeum și la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Duminică, 29 octombrie – a săvârșit Sfânta Liturghie și predicat la biserica din Parohia Vladimirescu I. A predicat despre ,,Pământul sfințit”.
NOIEMBRIE 2017
Miercuri, 1 noiembrie – Slujeşte Sfânta Liturghie la Parohia Arad-Centru, hirotonește în treapta diaconiei pe tânărul teolog Florin Gașpar.
Joi, 2 noiembrie – Participă, la Facultatea de Teologie, la Simpozionul Național Interdisciplinar Adevăr, Cunoaștere, Credință – perspective științifice, filosofice și teologice, ajuns la cea de-a VI-a. A săvârșit Tedeum-ul și a ținut alocuțiunea cuvenită.
Vineri, 3 noiembrie – a prezidat ședința Permanenței Centrului Eparhial.
Duminică, 5 noiembrie – a săvârșit Sfânta Liturghie și predicat la biserica parohiei Iermata, din Protopopiatul Ineu. A săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor la sfânta biserică. A predicat despre ,,Urmarea dreptății”. A oficiat Slujba de Înmormântare a părintelui protopop Ioan Jidoi și a rostit un necrolog.
Miercuri, 8 noiembrie – a săvârșit Sfânta Liturghie și predicat la biserica Mănăstirii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Roșia, protopopiatul Sebiș. A hirotonit în treapta preoţiei, și ca duhovnic, pe diaconul Florin Gașpar, pe seama parohiei Cărand.
Joi, 9 noiembrie – Slujește Sfânta Liturghie la Parohia Arad-Centru, unde hirotonește ierodiacon pe monahul Nicolae Tang, lector universitar al Facultătii de Teologie. La 20 de ani de la absolvirea Facultății de Teologie a „Promoției 1997”, slujește Doxologia, apoi panihidă pentru cei adormiți, profesori ai facultății și absolvenți din cadru acestei promoții.
Vineri, 10 noiembrie – a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie la Paraclisul Facultății de Teologie, rostind un cuvânt de zidire sufletească, despre Sfântul Mare Mucenic Mina.
Sâmbătă, 11 noiembrie – Participă la „Ziua Veteranilor”, la o ceremonie militară de la ,,Troiţa de comemorare a eroilor români”, din Cetatea Aradului. A săvârșit o slujbă de pomenire pentru toți eroii români și a ținut un cuvânt de omagiere a acestora.
Duminică, 12 noiembrie – a săvârșit Sfânta Liturghie și predicat în biserica Parohiei Hălmăgel, Protopopiatul Sebiș. A rostit un cuvânt de învățătură despre ,,O potrivire calendaristică”. A hirotosit pe Ciprian-Nicolae Briciu întru iconom. A sfințit obiectele noi de cult, achiziționate de credincioși și crucea ce va fi așezată pe turla bisericii și locul unde se va construi o casă parohială nouă.
A săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, care deschide sărbătoarea închinată Sf. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, ale cărui moaște se află în Catedrala Arhiepiscopală din Arad, primite în dar din Cetatea Vaticanului.
Luni, 13 noiembrie – a oficiat Sfânta Liturghie, în Catedrală. A predicat despre ,,Învățător a toată lumea”. A săvârșit Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur și a vorbit în legătură cu titlul de la Sfânta Liturghie și cu Acatistul.
Marți, 14 noiembrie – a prezidat la Mănăstirea ,,Sfântul Simeon Stâlpnicul” din Gai, lucrările Sinaxei stareților și starețelor din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului.
Duminică, 19 noiembrie – a săvârșit Sfânta Liturghie și predicat în biserica parohiei Corbeşti, Protopopiatul Lipova. A târnosit biserica din Corbeşti. A rostit predica în legătură cu citirile scripturistice și cu Pastorala Sfântului Sinod pentru prima duminică din Postul Crăciunului. A hirotesit pe preotul paroh Fabius Trif cu distincția de sachelar.
Marți, 21 noiembrie – a săvârșit Sfânta Liturghie și predică la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. Predică despre ,,Maica Domnului și Biserica”. A oficiat hirotonia întru Ieromonah a ierodiaconului Nicolae Tang, și l-a hirotesit întru duhovnic.
Joi, 23 noiembrie – Prezidează ședința Permanenței Centrului eparhial.
Sâmbătă, 25 noiembrie – a fost prezent în Cetatea Aradului la ceremonia militarilor arădeni de preluare a comenzii Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii.
Duminică, 26 noiembrie – a slujit Sfânta Liturghie și predicat în biserica din Parohia Aluniș, Protopopiatul Arad. A predicat despre ,,Păzirea poruncilor”. A sfințit crucea care va fi așezată pe turla capelei din cimitirul parohial. Ca semn de apreciere din partea Chiriarhului pentru realizările avute, părintele paroh Sorin Ioan Ilota a fost hirotesit sachelar.
Luni, 27 noiembrie – a participat la Simpozionul internațional, cu tema „Rolul Aradului în realizarea Marii Uniri”. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a rostit la acest eveniment o alocuțiune, apoi a participat în Sala Mare a Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” din Arad, la lansarea programului oficial ,, Aradul-Capitala politică a Marii Uniri”.
Marți, 28 noiembrie – a participat la Sfânta Liturghie în Catedrala Veche din Arad și a oferit recepția de sărbătoarea eparhiei ținând cuvântările festive la ambele momente.
A fost prezent la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, unde a avut loc inaugurarea „Sălii Centenar”, un eveniment care marchează debutul manifestărilor găzduite de instituția de cultură arădeană dedicate Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, și a ținut o alocuțiune.
Miercuri, 29 noiembrie – a participat la slujba de Te Deum la capela Seminarului Teologic Ortodox din Arad, urmată de un moment cultural-artistic, dedicat Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. A rostit un cuvânt despre importanța Marii Uniri de la 1 Decembrie.
Joi, 30 noiembrie – a fost prezent la Sesiunea națională de comunicări științifice ,,Aradul – Capitala politică a Marii Uniri”, organizată în sala ,,Regele Ferdinand” de către Primăria Municipiului Arad. A rostit o alocuțiune. A participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală și a predicat. A săvârșit o slujbă de Te-Deum de mulțumire, închinat zilei de sărbătoare.
DECEMBRIE 2017
Vineri, 1 decembrie – Participă la festivităţile organizate de Prefectura Județului Arad cu prilejul Zilei Naţionale, prin săvârşirea unei slujbe de pomenire în dimineaţa zilei, la mormintele Corifeilor Marii Uniri, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu din cimitirul Eternitatea, depunerea coroanelor de flori, rostirea unei cuvântări de cinstire a înfăptuitorilor Marii Uniri. Depunere de coroană la Monumentul Eroilor din Piața Avram Iancu, cu prilejul cinstirii Zilei Naţionale de 1 Decembrie. Oficierea serviciului religios de către Înaltpreasfinția Sa Dr. Timotei Seviciu împreună cu un sobor de preoți din Arhiepiscopia Ortodoxă Arad și preotul militar al garnizoanei. Rostește un cuvânt festiv închinat Zilei Naţionale.
Duminică, 3 Decembrie – a slujit Sfânta Liturghie și predicat în Biserica parohiei Sântana II, Protopopiatul Arad. Cuvântul de învățătură a fost pe tema: ,,Lumina icoanei”.
A sfințit icoana mozaic „Sfânta Treime”, hramul Bisericii, din parohia Sântana II, noul lumânărar și temelia viitorului Centru Misionar-Cultural „Sfântul Nicolae”.
Marţi, 5 Decembrie – a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfinților Apostoli Petru și Pavel” din cadrul Penitenciarului Arad, împlinind ca de fiecare dată cuvântul Mântuitorului în care spune „în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 36). Slujirea Înaltpreasfinției Sale a fost legată de data sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, deoarece în urmă cu 15 ani, pe 6 decembrie a fost sfințită această biserică destinată persoanelor private de libertate custodiate în Penitenciarul Arad.
Miercuri, 6 Decembrie – a slujit Sfânta Liturghie și predicat în biserica parohiei Iermata, din Protopopiatul Ineu. A săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor exterioare a bisericii. A rostit predica cu titlul ,,Urmarea dreptății”, iar la finalul Sfintei Liturghii, hirotesește pe părintele paroh iconom stavrofor. A oficiat slujba de înmormântare a Părintelui Protopop Ioan Jidoi, în Biserica parohială din Radna. La finalul slujbei, a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat contribuția pe care a avut-o părintele protopop Ioan Jidoi la bunul mers al vieții bisericești din cuprinsul parohiilor în care a slujit, a protopopiatului precum și la viața eparhiei.
A săvârșit slujba de sfințire a Compartimentului Clinic de Boli Infecțioase Copii din cadrul SCJUA, secție ce a beneficiat de o renovare totală. A rostit un cuvânt de învățătură despre Sfântul Nicolae ca făcător de minuni, între care vindecările unor boli și mai ales de copii. Totodată, în legătură cu inaugurarea și sfințirea secției amintite, Chiriarhul a arătat și contribuția Arhiepiscopiei, motivată cu strădania de a sprijini eforturile medicale depuse pentru sănătatea și viața celor mici.
Duminică, 10 Decembrie – a săvârşit Sfânta Liturghie și predicat în biserica Parohiei Apateu, Protopopiatul Ineu. A predicat despre ,,Desăvârşirea creştină” (cf. Efes. 6; Lc. 13).
A săvârșit slujba Vecerniei în biserica parohiei Șepreuș. După, Chiriarhul, împreună cu preoții prezenți a săvârșit Slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Părinte Călin-Dumitru Craveţ, la împlinirea a șapte ani de la trecerea sa la cele veșnice. A ținut un cuvânt de învățătură pus sub titlul ,,Strădanii răsplătite”. A fost prezent la concertul de colinde al Coralei ,,Bunavestire” a Parohiei Șepreuș.
Luni, 11 Decembrie – a ținut alocuțiuni la Facultatea de Teologie, unde a avut loc un simpozion naţional sub genericul „Credinţă şi mărturisire. Modele de teologi în Ortodoxia românească din a doua jumătate a secolului XX”, dedicat Patriarhului Justinian Marina şi apărătorilor Ortodoxiei din timpul comunismului, cu precădere cei din Eparhia Aradului. A susținut o comunicare cu tema „Patriarhul Justinian Marina – amintiri şi evocări”.
Miercuri, 13 Decembrie – prezidează ședința Permanenței Centrului Eparhial. A participat în sala de spectacole a Teatrului de Stat din Arad, la tradiționalul concert de colinde susținut de cele două coruri ale Facultăţii de Teologie: Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” şi Corul mixt. Ediţia din anul acesta, cu numărul XXVII, s-a desfăşurat sub genericul „Iisus Hristos, Lumina cea veșnică”.
Sâmbătă, 16 Decembrie – a participat la Slujba înmormântării Regelui Mihai I al României, oficiată în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
Duminică, 17 Decembrie – a slujite la Catedrala Patriarhală din Bucureşti cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului spiritual al Preafericitului Patriarh Daniel.
Luni, 18 Decembrie – a participat la ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Miercuri, 20 Decembrie – a fost prezent la sediul Asociației Nevăzătorilor din Arad, unde s-a desfășurat un program dedicat Sărbătorii Nașterii Domnului. La finalul serbării, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de felicitare coriștilor și recitatorilor. A fost prezent la tradiționalul concert de colinde susținut de către Corala Preoților din Arhiepiscopia Aradului, în Catedrala Veche din Arad. La finalul concertului, a rostit un cuvânt de binecuvântare celor prezenți, mulțumind și felicitând colindătorii pentru modul în care aceștia au vestit Nașterea Mântuitorului, prin colindul „sfânt și bun”. A participat la cea de a IV-a ediție a Festivalului coral ,,Vin colindătorii!” de la Centrul Cultural – Pastoral ,,Sfântul Nicolae” al Parohiei Arad-Bujac. În încheierea concertului, a subliniat importanța și realizările Centrului Cultural Pastoral ,,Sfântul Ierarh Nicolae” al Parohiei Arad- Bujac, în activitatea pastoral- misionară, culturală și socială în cadrul Arhiepiscopiei Aradului.
Joi, 21 Decembrie – sâmbătă, 23 Decembrie – Pe parcursul a trei zile, 21-23 decembrie, arădenii şi-au comemorat eroii din decembrie 1989. Chiriarhul, a luat parte la aceste evenimente, alături de oficialităţile centrale şi locale. A rostit rugăciuni pentru cei care şi-au sacrificat viaţa pentru libertatea poporului român şi a rostit un cuvânt aferent momentului, în care a evocat zilele revoluţiei arădene şi pe cei care şi-au dat viaţa pentru libertatea şi demnitatea poporului nostru.
Duminică, 24 Decembrie a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală. A predicat despre ,,Înlesniri calendaristice. La sfârşitul Sfintei Liturghii, a evocat memoria celor care, în urmă cu 28 de ani, s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român. A primit colindătorii la Reședința arhiepiscopală.
Luni, 25 Decembrie – a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Arad. Predică despre ,,Înfiere” (cf. Matei 2; Gal. 4.). A participat la Slujba Vecerniei în biserica din cartierul Micalaca Veche II. După terminarea slujbei, corul acestei parohii a susţinut un concert de colinde. Chiriarhul a rostit un cuvânt în legătura anului omagial de cinstire a sfintelor icoane şi picturii bisericeşti.
Marți, 26 Decembrie – a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei din Săvârșin, Protopopiatul Lipova. Predică despre ,,Ecoul praznicului” (cf. Evr. 2; Matei 2). Urmând şi respectarea obiceiurilor locului, nu a fost uitată legătura Regelui Mihai I cu Săvârşinul, Chiriarhul pomenindu-l în perioada de doliu dar şi de reculegere sufletească. La finalul Sfintei Liturghii, Chiriarhul a oficiat o panihidă pentru Majestățile Lor Regale: Regele Mihai I al României și Regina Ana.
Miercuri, 27 Decembrie – a participat la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Arhiepiscopală din Arad. La momentul rânduit, Părintele Gheorghe Gogan a dat citire Pastoralei la Naşterea Domnului, a Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, intitulată ,,Icoana Naşterii Domnului”.
Vineri, 29 Decembrie – a oficiat slujba de sfințire a Spitalului nou TBC. La sfârșitul slujbei a ținut un cuvânt de învățătură, după care a mulțumit tuturor ostenitorilor, binefăcătorilor, conducerii spitalului şi cadrelor medicale pentru buna colaborare.
Duminică, 31 Decembrie – a săvârşit Sfânta Liturghie, la Catedrala Veche, în prezenţa oficialităţilor locale şi a unui mare număr de credincioşi, care ca de fiecare dată au umplut locaşul de cult. A predicat despre ,,Odovania Crăciunului”.
Întocmit,
Pr.dr. Vasile Cucu
Pr.drd. Radu Constantinescu