image

SLUJIRE ARHIEREASCĂ LA PENITENCIARUL DIN ARAD

Marti, 05 decembrie, ziua în care creștinii ortodocşi sărbătoresc pe Sfântul Sava cel Sfințit dar și ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, episcopul Mirelor Lichiei, la invitația domnului subcomisar Dan Halchin, directorul Penitenciarului din Arad și a preotului capelan Vlad Oneţ, de la Penitenciarului Arad, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de numeroși preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfinților Apostoli Petru și Pavel” din cadrul Penitenciarului Arad, împlinind ca de fiecare dată cuvântul Mântuitorului în care spune „în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 36). Din sobor au făcut parte: pr. Gabriel Mariș, consilier social, pr. Bogdan Oneț, Parohia Mândruloc, pr. Leonardo Doca, Parohia Pâncota, pr. Sergiu-Vlad Sandu, Parohia Firiteaz, pr. Silviu-Raul Pele, Parohia Cruceni, pr.capelan Vlad Oneț și arhid. Tiberiu Ardelean, inspector bisericesc.
Slujirea Înaltpreasfinției Sale a fost legată de data sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, deoarece în urmă cu 15 ani, ziua de 6 decembrie a fost o zi cu totul deosebită pentru Penitenciarul Arad, la această dată având loc slujba de sfințire a acestei frumoase biserici destinată persoanelor private de libertate custodiate în Penitenciarul Arad. Această biserică a fost zidită prin truda fostului preot capelan, Mircea Nicolau și a tuturor angajaților Penitenciarului Arad, de la acea vreme, intr-o perioadă foarte scurtă, de doar 2 ani.
Ziua de astăzi a fost una binecuvântată pentru toți angajații Penitenciarului și pentru persoanele private de libertate deoarece s-au bucurat de prezența Înaltpreasfinției Sale, care la momentul cuvenit a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură.

La finalul sfintei Liturhii s-a oficiat slujba Parastasului pentru odihna sufletelor robilor lui Dumnezeu, directori, ofițeri și subofițeri care au lucrat în cadrul Penitenciarului din Arad și care s-au mutat din această viață în veșnicia lui Dumnezeu, colegii pomenindu-i și amintindu-și mereu de ei la vreme cuvenită.
Preotul capelan a mulţumit tuturor celor prezenți pentru participarea la acest eveniment deosebit din toată activitatea Penitenciarului din Arad.
La momentul împărțirii anafurei cei prezenți au primit din partea Arhiepiscopiei Aradului câte un pachet ca dar, în amintirea darurilor pe care le-a dăruit și Sfântul Ierarh Nicolae celor aflați în nevoie.

image

image

image

image