3

Sfântul Ierarh Nicolae sărbătorit de arădeni

Miercuri, 6 decembrie 2017, arădenii l-au sărbătorit pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni. La această sărbătoare, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Paraclisul Catedralei arhiepiscopale din Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi: Părintele Simion Mladin, eclesiarhul catedralei,  Părintele Gheorghe Gogan, Părintele Mircea Cricovean, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector bisericesc, Arhid. Claudiu Condurache. Sute de credincioşi au participat la Sfânta slujbă oficiată cu prilejul hramului paraclisului de la demisolul lăcaşului de cult, destinat în mod special activităţilor liturgice şi pastoral-misionare cu tinerii şi copiii.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre ,,Sfântul Nicolae în tradiția bisericească”(cf. citirilor scripturistice: Evr. 13; Luca 6), aceasta reflectându-se din cinstirea deosebită pe care o are în popor, fapt dovedit și din numele luat de numeroși creștini și de sfinte locașuri, biserici și mănăstiri, ca și de instituții laice, între acestea menționându-se și paraclisul noii Catedrale eparhiale.

Copilaşii prezenţi, s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi au primit cadouri de la Moş Nicolae.

2

5

Pomenirea Regelui Mihai al României

La finalul sfintei slujbe, Chiriarhul arădean, înconjurat de soborul slujitor și în prezența membrilor Asociației Amicii Regelui Mihai, Filiala Arad, a săvârșit o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului Regelui Mihai I al României. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a evocat personalitatea fostului suveran al României, care s-a impus constant în istoria țării, evidențindu-se și numeroase evenimente bisericești. Înaltpreasfințitul Timotei a subliniat legătura cu locul, prin castelul de la Săvârșin, care a înscris deseori prezența sa, mai ales la marile sărbători creștine. Odată mai mult, s-a dovedit aceasta prin aceea că firul vieții l-a sfârșit îndată după Ziua Națională și în pragul Centenarului Marii Uniri. În pregătirea funeraliilor, Biserica stăruie în sfinte rugăciuni pentru așezarea sufletului său ales în lumina milostivirii dumnezeiești, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

7

8

9

10

11

IPS Timotei a semnat în Cartea de condoleanțe 

După slujba de pomenire de la Catedrala Arhiepiscopală, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei s-a deplasat la sediul Asociației ,,Amicii Regelui Mihai” din Arad, unde a deschis șirul mesajelor de condoleanțe, scriind în Cartea de condoleanțe aflată la sediul Asociației din Arad. Și aici s-a păstrat un moment de reculegere și s-au rostit rugăciuni. Co-președintele Asociaței, dl. Tiberiu Dekany, i-a mulțumit Chiriarhului, Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru slujba de pomenire și frumoasa evocare a personalității Regelui Mihai al României și  și-a exprimat recunoștința față de toți participanții la slujba de pomenire.

12

Slujba Acatistului Sfântului Nicolae 

La ceasul Vecerniei, în biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, Chiriarhul a săvârşit slujba Acatistului Sfântului Nicolae, încheindu-se astfel ziua de prăznuire. La finalul acesteia, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre viața sfinților zilei de 7 decembrie, adică a Sfântului Ier. Ambrozie de Mediolan și a Sfintei Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș și importanța cetăților de care se leagă pomenirea lor în istoria bisericească ca și cea a Bisericii Ortodoxe Române. În legătură cu cea din urmă, adică a Cetății Curtea de Argeș, a amintit și de bisericile în care își au necropolele domnitorii și voievozii români din cursul vremurilor, alături de aceștia numărându-se și membrii familiei regale.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, este cel de-al doilea hram al Catedralei Arhiepiscopale din Arad – hramul paraclisului de la demisolul Catedralei. Hramul a fost dat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia târnosirii Catedralei, la 6 decembrie 2008.

Protos. Iustin Popovici