IMG_0075

PS Părinte Emilian Crişanul a participat la Festivitatea de deschidere a anului şcolar la Colegiul Economic din Arad

În ziua de luni, 11 septembrie 2017, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a participat la festivitatea de deschidere a anului şcolar 2017-2018, la Colegiul Economic din Arad, răspunzând invitaţiei doamnei director Monica Băltăreţu.

Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru dascălii, elevii şi părinţii prezenţi la acest eveniment: ,,Copiilor şi tinerilor elevi, le dorim un an şcolar binecuvântat de Dumnezeu în dobândirea înţelepciunii, cunoaşterii şi a bucuriei vieţii frumoase; profesorilor inspiraţie şi dăruire în educaţie, iar părinţilor puterea dragostei în educaţie şi posibilităţi în susţinerea material a familiei” şi a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Alături de Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul au fost şi primarul municipiului Arad, dl. Gheorghe Falcă, dl. deputat Glad Varga, dl. Lucian Cozma din partea prefecturii Arad, reprezentanți ai celor două universități arădene și un reprezentant al jandarmeriei Arad, care au urat un an bun tuturor elevilor și profesorilor.

Protos. dr. Iustin Popovici

IMG_0014

IMG_0023

IMG_0039

IMG_0040

IMG_0059

IMG_0075

IMG_0100

IMG_0127

IMG_0139

IMG_0146