image

Premierea elevilor din Bocsig participanți la Olimpiada de Religie Ortodoxă

Joi, 15 iunie, în debutul festivității de premiere la sfârșit de an școlar a elevilor de la Școala Gimnazială „Vasile Pop” din Bocsig, au fost evidențiați și premiați elevii participanți la Olimpiada de Religie Ortodoxă, atât cei care au obținut rezultate deosebite cât și cei care doar au participat.
Ca și în anii anteriori, și în anul acesta, elevii școlii noastre au ales să participe la Olimpiada de Religie Ortodoxă într-un număr destul de mare, sub atenta îndrumare a d-nei profesoare de religie. La faza locală, desfășurată la Liceul ”Mihai Viteazul” din Ineu au participat un număr de 12 elevi, dintre care 6 elevi s-au calificat pentru etapa următoare de la județ. La faza județeană desfășurată la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, elevul Bodea Sebastian, din clasa a V-a, a obținut Premiul I.
Pentru că între Biserică și școală a fost mereu o bună și strânsă legătură, având în vedere că ambele au în centru omul, Biserica ocupându-se de mântuirea omului iar școala de instruirea lui, și între Biserica Ortodoxă ”Sf. Mare Mc. Gheorghe” și Școala Gimnazială ”Vasile Pop” din Bocsig se păstrează o bună colaborare prin reprezentanții celor două instituții, respectiv Pr. Bogdan Oneț și d-na profesoară de religie cât și alte cadre didactice, prin activitățile și proiectele desfășurate împreună.
Astăzi Pr. Bogdan Oneț ne-a fost alături, ca de fiecare dată, și așa cum iată am îndătinat la Bocsig, la sfârșit de an școlar, am premiat elevii cu rezultate deosebite și participanți la Olimpiada de Religie Ortodoxă cât și doi elevi, respectiv, Marcea David și Abrudean Lorena din clasa a IV-a, cu rezultate deosebite la Concursul internațional ”Hristos se naște, slăviți-L” desfășurat la Școala Gimnazială „Emil Isaac” din Cluj. Părintele paroh împreună cu d-na profesoară de religie au premiat pe toți copiii participanți la aceste concursuri școlare, răsplătindu-i pentru dragostea și jertfa lor. Toți copiii au primit diplome și premii constând în icoane, cărți de rugăciune, cărți religioase, reviste religioase pentru copii, calendare, metanii și cruciulițe. Cei trei elevi menționați mai sus cu rezultate deosebite au fost răsplătiți de către părintele paroh și financiar. Mulțumim din suflet părintelui paroh pentru că este mereu aproape de tinerii din școala noastră, îi motivează și îi prețuiește, dar și pentru că ține vie această legătură dintre Biserică și școală.
Prof. Claudia Bun

image

image