Moment festiv pentru Seminarul Teologic Ortodox Arad

Duminică, 24 mai 2015, la biserica parohiei Arad Centru (Catedrala Veche) a fost oficiată vecernia ce a marcat absolvirea cursurilor de către elevii generaţiei 2015, de la Seminarul Teologic Ortodox Arad, diriginte avându-l pe părintele Emilian-Dacian Nan.

În cadrul slujbei au fost înălţate către Dumnezeu rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile ce au fost revărsate asupra absolvenţilor în cei patru ani de studii.

Părintele director, Pompiliu Gavra, a adresat un cuvânt de felicitare în care a scos în evidenţă responsabilitatea mărturisirii credinţei după chipul Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic, prăznuiţi în această duminică.

În încheiere Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, a adresat absolvenţilor un părintesc cuvânt de învăţătură: ,,Absolvenţii Seminarului  poartă, în orice muncă ar îndeplini în societate, pecetea celor ce au dat urmare unei vocaţii alese, de ale cărei virtuţi chiar dacă nu au şi o slujire clericală, dau mărturie printr-o ţinută corespunzătoare şi totodată pilduitoare pentru cei din jur. Oricum, dascălii s-au străduit să-i formeze ca ucenici reprezentativi pentru ceea ce înseamnă  personalitatea creştinului, iar cei ce i-au ascultat se prezintă desigur, pe măsura dorită, pornind astăzi pe cărările vieţii, continuând studiul teologiei sau al altor ramuri de activitate omenească. Citirea Apostolului zilei (Fap.Ap. 20), este semnificativă pentru alegerea căii lor, Sfântul Pavel însuşi, la despărţirea de ai săi dându-le sfaturile de urmat”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

Protos. Iustin Popovici