Bucurie duhovnicească întru slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor la Sânmartin

Continuând o tradiţie la vremea Postului Mare în Parohia Sânmartin, protopopiatul Arad, duminica a-IV-a din Post a oferit credincioşilor acestei comunităţi prilejul de a fi împreună rugători în taina Sfântului Maslu de obşte, cu preoţii care au răspuns invitaţiei preotului paroh Prună Cristian de a sluji împreună pentru tămăduirea sufletească şi trupească a celor aflaţi în diferite nevoinţe.

Astfel, preoţi şi credincioşi au împlinit îndemnul Sfântului Apostol Iacob care îi sfătuieşte pe credincioşii care sunt bolnavi să „cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru ei ungându-i cu untdelemn în numele Domnului şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav … şi de vor fi făcut păcate se vor ierta lor!” (Iacov 5, 14-15).

Într-o atmosferă de aleasă slujire şi rugăciune, dat fiind soborul de preoţi precum şi participarea destul de numeroasă a credincioşilor s-a simţit bucuria şi mulţumirea tuturor de a fi şi de această dată împreună în Casa Domnului.

Cei şapte preoţi de la Macea, Şofronea, Curtici, Lipova Băi, Olari, împreună cu preotul paroh au înălţat rugăciuni având credinţa şi nădejdea că dragostea lui Dumnezeu va face ca fiecare să primească harul cel tămăduitor şi iertarea păcatelor.

Preotul dr. Călin Dragoş de la parohia Olari şi profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă Arad, a pus la sufletul fiecărui credincios un bogat şi emoţionant cuvânt de învăţătură în care a reliefat importanţa postului pentru mântuire, importanţa unităţii creştinilor, a vorbit despre adevărata lepădare de sine a omului modern precum şi despre ce înseamnă asumarea crucii de către fiecare. Exemplele vieţilor sfinţilor care au fost oameni obişnuiţi dar care s-au făcut adevăraţi urmaşi au lui Hristos prin fapte şi credinţă şi care au înţeles ce înseamnă lepădarea de sine şi au pus-o în practica vieţii lor, au fost de asemenea aspecte din cuvântul părintelui Dragoş care au fost aduse la sufletele tuturor, sfinţia sa încheind cu un îndemn la o meditaţie adresată celor prezenţi de a fi mai receptivi la suferinţele şi nevoile celor de lângă noi.

Seara de rugăciune, slujire şi trăire duhovnicească s-a încheiat cu mulţumirile adresate de către preotul paroh confraţilor preoţi care au răspuns ca de obicei cu multă solicitudine invitaţiei făcute de a sluji împreună.

Agapa frăţească oferită la final a întregit o zi cu adevărat închinată Domnului prin post şi rugăciune.

Ultima actualizare (Joi, 07 Aprilie 2011 11:08)